11. Parohia Ohaba Bistra – Oţelu Roşu  Protopopiatul Caransebeș, Șematisme

11. Parohia Ohaba Bistra – Oţelu Roşu

,

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – ridicată în anul 1840
categ. II urban; 364 familii cu 1690 credincioşi

 

Adresa bisericii: 325700 Oţelu Roşu, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 1
Adresa casei parohiale: 325700 Oţelu Roşu, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 1A

 

Paroh: Preot iconom stavrofor CLAUDIU-IOAN VELICI

N: 22.10.1980 – Reșița, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 2006.
Paroh la Ohaba Bistra din anul 2018.

Tel.: 0721159628
Email: dd25vel@yahoo.com

 

 

 

Pe malul stâng   al râului Bistra , la o distanță  de  20 km  de Caransebeș,  între  comunele  Glimboca  și  Zăvoi  este  așezată  Ohaba   Bistra , actualmente  făcând   parte  integrantă din  orașul  Oțelu  Roșu, reprezentând  străvechea  vatră  a orașului. Chiar  și  primele  ateliere  de  profil  metalurgic, ce  au prefigurat înființarea  Fabricii  de  fier  la anul  1796, erau  amplasate  pe  teritoriul  comunei  Ohaba  Bistra. Localitatea  este atestată  documentar  la anul 1370, așa  cum  rezultă  din  lucrarea  având  ca autor  pe  C. Suciu, Dicționar  istoric  al  localităților  din  Transilvania   vol. II , Buc.,1967,  pag. 10. Atunci  s-a  numit  Bisztere . Sub  această  denumire  avea  să apară  în  documentele  medievale.  Totuşi  în  veacul  următor  se vorbește   și  de  o  Ohabă  în  județul  Severin. Numele  de  Ohaba  Bistra  avea  să  apară  abia  în 1690, așa  cum  o  numeşte  Conscripţia  localităţilor  de  la  1690-1700. Tot  aşa  este  amintită  şi  în  anii  1745, 1751  şi  în  1744  când  satul  avea  84 de  case. În  1878  locuitorii  satului  erau   în  număr  de  724,  toți  români  ortodocşi. În  1910  localitatea  avea  1221  locuitori  și  230  de  case. În 1935 erau  1.143 locuitori și 280 case. Iar  în anul  1940  erau  1099  români  și  mulți  străini, anume: 256 romano – catolici, 65  reformați,  8 luterani, 5 uniți, 21 baptiști  și  5 adventiști. Aceasta se  datorează  și  numărului  mare  de  coloniști  ce  s-au  așezat  aici. O pondere  importantă  au  avut-o  italienii  stabiliți  aici între 1850-1900.  Între anii 1906-1912  se  întocmesc  hărțile  cadastrale,  stabilindu-se  intravilanul  și  extravilanul  pe  o  suprafață  de  3128 ha  pentru  comunele  Ohaba  Bistra  și  Ferdinand pentru  care  urma  să   funcționeze  Notariatul  de stat. Între  anii 1943-1945  cele  două  comune,  fuzionând, au format localitatea  Ferdinand – Bistra, după care  se  revine  la   denumirile  anterioare de Ohaba Bistra,  respectiv  Ferdinand, devenind  la 8 iunie 1948 Oțelu  Roșu, din 1960 oraș. Ohaba Bistra era  situată, într-un  trecut  mai  îndepărtat, în  locul  numit  Strâmba,  spre a  fi  ferită de  apele  pârâului  Strâmba  și  ale  râului  Bistra. Odată  cu  anii  1745-1750  satul  Ohaba  Bistra  a  început  a  se  constitui  pe  locul  unde  este  și  astăzi.  Cele  dintâi  case  s-au  făcut   pe  Ulița  Mică,  unde  acum  sunt  străzile  G. Coșbuc,  Al.I. Cuza,  8 Martie  și  Str. Nouă  (altădată  ulița  Fălcerului).   Existența  satului   în  acest  areal  și  la  data  arătată  o  atestă  și  faptul  că  la  anul  1768, pe  acest  loc, existau  clădirile  companiei  militare  făcând  parte  din  Regimentul  grăniceresc  iliro-banatic,  aici  având  sediul compania  a  XII-a. Și astăzi clădirile companiei  militare  stau  mărturie, destinate  altor  activități. Ultima  strămutare  a  comunei, pe  actualul  amplasament, o  explică  și faptul  că  la  anul 1738  satul a fost  ars de batalionul  austriac  de  călăreți, ce  veneau  dinspre  Sarmisegetuza, drept  răzbunare  că  românii băștinași  ajutaseră  pe  vrăjmașii  lor  turci  în  luptele  de  curând  încheiate. Distrugerea  caselor  i-a  determinat  pe  băștinași  să-și  sape  bordeie  în  dealul  numit  Gai care  străjuiește  localitatea  în  partea  de  sud, în  toate  etapele  reașezării sale. Aici  au  petrecut  câțiva  ani. De aceleași  represalii  și  din  aceleași  motive  au  avut  parte  și  localitățile  învecinate  Măru  și  Marga, ca și  o  seamă  de  localități  de  pe  Valea  Almăjului.

Se  vorbește  despre  existența  celei  dintâi  biserici  în  locul  numit  Strâmba (în  satul  bătrân). Următorul  locaș  de  cult  este  situat  în  actualul  cimitir. Partea  de  altar  de  aici  după  amenajările  succesive, la  care  a  fost  supusă,  servește  astăzi  drept  capelă  funerară. Biserica  actuală  cu  hramul  Sf. Mare Mucenic Gheorghe  a  fost  construită  în  anul  1840,  iar  în  1845  a fost  sfințită  de  episcopul  Ștefan  Popovici.

Stilul  construcției  – tip  navă. Dimensiuni:  20 x 7 m. Zidurile  bisericii  sunt  din  piatră, bolta  circulară  având  arcade  din cărămidă  ca  și  ancadramentele  de  la  uși  și  ferestre. Turnul  este  de asemenea, din  cărămidă, în  stil  baroc,  cu  învelitoare  din  tablă  de  cupru. În  anul  1938  biserica  a  fost  înzestrată  cu  balcon  pentru  cor,  din  beton,  susținut  de  două  coloane,  fiind  donația  familiei  Marian  Gheorghe  și Ana,  enoriași  ai  parohiei. În 1979  a  fost  înlocuit  acoperișul din  țiglă solzi  cu  învelitoare  din  tablă  neagră. În  anul 1988  biserica  a  fost  retencuită  în întregime, refăcându-se  fidel  profilele  din  tencuiala  originală.  S-au  dublat  ferestrele  existente  din  lemn  cu  ferestre  exterioare  din  fier  cornier  și  sticlă  groasă  semitransparentă. S-au  înlocuit  totodată  și  ferestrele  de  la turn, până  atunci  din  lemn, cu  ferestre  metalice  tip  jaluzele. În 1994  a  fost  înlocuită  pardoseala  veche  din  parchet  cu  beton  mozaicat, în  naos  și  pronaos, iar  pe solee  a  fost  înlocuit  parchetul  vechi  cu  altul  nou,tot  din  stejar. În anul 1995  s-a  retencuit   gardul  împrejmuitor  al  curții.  Totodată  au  fost  înlocuite  vechile  porți  metalice  cu  altele  din  fier  masiv. În  anul 1996  au  fost înlocuite  cele  două  uși  de  intrare  în sf. biserică  cu  uși  duble  sculptate  din  stejar.  La intrarea  dinspre  nord s-a  adăugat  un  acoperiș   din stejar sculptat,  susținut  de coloane  din  același  lemn,  cu  acoperiș  din  tablă. Apoi  s-a  rezugrăvit  exteriorul  bisericii.

Pe  pereții  exteriori biserica  are  patru  tablouri  mari  înfățișând  icoana  hramului  Sf.M.Mc. Gheorge, Sf. Arhangheli  Mihail  și  Gavriil, Sf. Apostoli  Petru  și  Pavel  și  Sf. Nicolae,  executate  în  ulei. Interiorul  s-a  pictat  în  anul 1854  de  către  pictorul  Mihail  Velceleanu. În 1912  pictura  a  fost  restaurată  de  către  pictorii  B. Delliomini  și  Simovici (= Simu) din  Caransebeș.  Din  pictura  lui  Mihail  Velceleanu  se  mai  păstrează  și  astăzi, pe  bolta  din  altar, executate  în  ulei : „Jertja  lui  Avraam”, „Jertfa  lui  Noe”, iar  în  naos, pe peretele  din  stânga, la  tronul  Maicii  Domnului, „Sfânta  Fecioară  zdrobind  capul  șarpelui”.  Datorită  acestor  lucrări  sf. biserică  este  cuprinsă  în  lista  monumentelor  istorice. În anul 1965  Viorel Țigu  a  procedat  la  renovarea  interioară, iar  la 23  aprilie  1966   a fost  binecuvântată  de  către  Dr. Nicolae  Corneanu, Mitropolitul  Banatului. În  1984  a fost  spălată  pictura. În 1994  a  fost  spălată  din  nou  și  restaurată  de către  pictorul  local  Ioan  Burdea  și  s-au  scos  de  sub  humă  inscripțiile  chirilice, desenele  ornamentale  din  spațiile  dintre  icoane. Atunci  s-au  restaurat  și  picturile  exterioare , iar  la 8 noiembrie 1996 PS Laurențiu  Streza,  Episcopul  Caransebeșului,  a  oficiat  slujba  de sfințire  a  tuturor  lucrărilor  arătate  mai  sus.

Lista preoților: Barbu (1751), Constantin (1753), Avram  Popovici (1775), Toma Rotta (1843), Ștefan  Ianoșel (1844-1882), Ioan  Velovan (1895-1909), Gheorghe Popovici (1910), Gheorghe  Bria (1911-1912), Iuliu  Musta (1913), Ioan Țerovan (1914-1962), Dimitrie  Grama (1963), Simion  Stanca (1964-1981), Dorel  Unguraș (1981-2018), Claudiu Ioan Velici (2018-prezent).

Odată cu inaugurarea  balconului  de  cor, sub  conducerea  înv. Gheorghe  Muroni,  a  funcționat  câțiva  ani  un  cor  de  copii, cu bune  rezultate  și  în  concursuri  corale. Mai  apoi, în  anul  1964, la  inițiativa  preotului  paroh  Simion  Stanca, ia  ființă  corul  mixt  al  parohiei,  pe  patru  voci, condus  de  către  înv. dirijor  Nicolae  Târziu,  vreme  de 40 de ani. În  aceeași  perioadă, în  cadrul  parohiei  activa  un  cor  de  tineret   și  un  grup  vocal, alcătuite  în  majoritate  de  eleve  de  la  liceu  și  de  la  cele  două  școli  generale,  de  pe  cuprinsul  parohiei.  S-au  făcut  numeroase  pelerinaje  la  mănăstiri, cu  participarea  corului.

Parohia  deține  în  cadrul  Oficiului  parohial  o  sală  pentru  biblioteca  parohială, frecventată  de  credincioși, fiind  în  același  timp  și sală  pentru  repetiții corale. Activitatea  catehetică  se  desfășoară  tematic în  cadrul  serilor  săptămânilor  duhovnicești, organizate  în  marile  posturi, dar  și prin  cuvântări  ocazionale rostite la  Sf. Maslu,  boteze, cununii, înmormântări, aniversări, sfințiri  ș.a.  În  plan  filantropic  există  preocupări  pentru identificarea  familiilor  nevoiașe  din  parohie, care au nevoie de ajutor.