Tinerii Episcopiei Caransebeșului, pași spre Ierusalimul bucuriei – ITO 2018

7 septembrie 2018 Off By Herea Darius

„Joi, 6 septembrie, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a întâmpinat delegația de tineri din Episcopia Caransebeșului care va participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși ce va avea loc anul acesta la Sibiu. Si a zis erarhul, ca un păstor al tinerilor întru Hristos, a săvârșit o rugăciune de binecuvântare și a adresat gânduri de bine pentru călătoria tinerei delegații, dar și pentru frumoasa experiență la care tinerii vor lua parte în acest weekend. Cei 40 de participanți aparțin mai multor centre de tineret de pe întreg cuprinsul eparhiei, dar și membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.”

„Este o întâlnire de suflet și se cuvenea în drum spre Sibiu să poposiți pentru câteva minute la Caransebeș și împreună să ne rugăm în această Catedrală istorică, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze călătoria dumneavoastră și șederea dumneavoastră la Sibiu alături de ceilalți tineri din celelalte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române. Ați reprezentat Episcopia Caransebeșului dumneavoastră sau colegii dumneavoastră la Baia Mare, la Cluj-Napoca, la București, la Iași și, în acest an, a Unității de credință și de neam reprezentați Episcopia Caransebeșului la Sibiu și cred că veți fi mesagerii Episcopiei noastre, pentru că și în celelalte orașe unde ați fost dumneavoastră ați fost remarcați de organizatori, dar și de ceilalți tineri care s-au rugat și au fost împreună cu dumneavoastră la aceste întâlniri. Eparhia Caransebeșului, prin dumneavoastră, s-a remarcat la toate aceste întâlniri și vreau să cred că și în acest an, mai ales că este Anul unității de credință și de neam și Anul făuritorilor Marii Uniri, și îl avem aici pe Miron Cristea, veți avea un cuvânt de spus și delegația Eparhiei noastre va fi remarcată și bineînțeles veți face cinste Episcopiei Caransebeșului, de unde, în urmă cu 100 de ani, a plecat spre Alba Iulia Miron Cristea, episcopul Caransebeșului, ca să pecetluiască Marea Unire de la 1 decembrie 1918”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Tinerețea curată, credința și dragostea față de Hristos și față de tot ce este frumos în lume se împletesc atât de minunat într-un eveniment pe care tinerii îl așteaptă cu nerăbdare în fiecare an, transformând locul întâlnirii lor într-un Ierusalim al tinereții, al bucuriei.