O nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească a avut loc la Caransebeș

17 April 2019 Off By Pavel Canea
O nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească a avut loc la Caransebeș

Marți, 16 aprilie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Sectorul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei Caransebeșului a organizat o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru candidații la Sfânta Taină a Preoției. La examen s-au prezentat cinci candidați,  licențiați în teologie ortodoxă din cuprinsul Eparhiei Caransebeșului.

Comisia de examinare a fost prezidată de Chiriarh și a avut în componență consilieri eparhiali și cadre didactice de la școlile noastre teologice. În urma acestui examen au fost declarați admiși 3 candidați, care astfel vor putea solicita ocuparea unui post clerical vacant în cadrul Episcopiei Caransebeșului.

„Prin acest examen au fost verificate cunoștințele candidaţilor în materie de Dogmatică şi Morală, Administraţie Bisericească ca probe scrise, precum și Omiletică, Catehetică, Liturgică, Tipic, Cântare şi Legislaţie ca probe orale. În acest moment, sunt vacante zece parohii, în protopopiatele Reșița și Moldova Nouă, care așteaptă slujitori râvnitori și dornici de a face pastorație în satul românesc bănățean”, a subliniat părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului.

Examenul de capacitate preoţească are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9,00 şi doi ani valabilitate pentru cei care au promovat cu cel puţin media 9,00.