Slujire arhierească la biserica nou târnosită din Moldova Nouă

16 August 2019 Off By Pavel Canea
Slujire arhierească la biserica nou târnosită din Moldova Nouă

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă a fost și astăzi zi de sărbătoare, credincioșii venind la sfânta biserică să se roage Maicii Domnului în a doua zi de hram, dar și Sfinților Martiri Brâncoveni, vineri, 16 august, fiind ziua lor de pomenire.

După ce joi, 15 august, biserica din cartierul nou al orașului de pe Clisura Dunării a fost târnosită de către doi ierarhi, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox al românilor din Ungaria și locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, această bucurie a continuat și astăzi întrucât Preasfințitul Părinte Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în cel mai nou sfânt locaș de la malul Dunării. Sfânta slujbă a fost înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Ne-am învrednicit din nou să ne aflăm în această frumoasă biserică, să săvârșim Sfânta Liturghie întru cinstea și pomenirea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu dimpreună cu fii săi și cu sfetnicul Ianache, care la Adormirea Maicii Domnului acum 305 ani s-a mutat la cele veșnice și care reprezintă un model pentru creștinii și conducătorii noștri. Dorim să-l felicităm pe Preasfințitul Părinte Lucian pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfășoară și pe părintele Ion Nedelcu, parohul acestei biserici pentru tot ceea ce a făcut. Pe credincioși îi îndemnăm să participe întotdeauna cu multă dragoste la biserică și să-și întărească și comuniunea lor, biserica cea vie pe care o alcătuiesc în acest locaș de cult frumos care a fost târnosit ieri la Adormirea Maicii Domnului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Siluan.   

Orașul Moldova Nouă a fost un oraș minier foarte prosper, iar credincioșii și-au dorit să aibă un sfânt locaș care să-i reprezinte. Proiectul Bisericii a fost realizat în anul 1995, însă construcția efectivă a început abia în anul 2000. Odată cu disponibilizările și închiderea minelor din Moldova Nouă, credincioșii tot mai nevoiași nu au mai putut susține lucrările de construcție, acestea fiind întrerupte o bună perioadă de timp. Lucrările au fost reluate în urmă cu 4 ani și de atunci s-a lucrat intens la turla Pantocrator, acoperiș, tencuiala interioară și exterioară, pardoseală, mobilier și alte lucruri necesare pentru buna desfășurare a sfintelor slujbe.

Și astăzi ca și ieri credincioșii au avut posibilitatea să intre prin sfântul altar, la sfârșitul Sfintei Liturghii, să se închine la sfânta evanghelie și sfânta masă.