Banatul, locul înțelegerii între etnii

7 November 2019 Off By Herea Darius
Banatul, locul înțelegerii între etnii

 Toamna aceasta, în 1 și 2 noiembrie la Reșița s-a desfășurat încă un act de cultură și bună înțelegere între cei ce trăiesc pe plaiurile binecuvântate ale Banatului. Este vorba de a 24-a ediție a Simpozionului Internațional „Banatul-istorie și multiculturalitate”, organizat de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, în parteneriat cu Societatea Română – Fundația de Etnografie și Folclor din Voivodina și Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina și în colaborare cu filiala Timișoara a  Academiei Române. Acest simpozion și întâlnire între bănățeni sau oameni care iubesc Banatul se desfășoară din 1996, alternativ, un an în diferite localități din Provincia Autonomă  Voivodina ( din Serbia) și în Reșița (România).

Ediția din acest an s-a bucurat de participarea a peste 60 de cercetători, profesori universitari și oameni de istorie și cultură, veniți din șapte țări: Serbia, Croația, Muntenegru, Ungaria, Germania, Statele Unite al Americii și România.

 În prima seară, de la ora 18,00,  foaierul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, a găzduit  expoziţia ,,Istoria Banatului ca o poveste – Paul Iorgovici (1764-1808)”, expoziție  organizată de Biblioteca Judeţeană ,,Paul Iorgovici” Caraş-Severin. În aceași seară a avut loc şi vernisajul expoziţiei de desene ,,Viorel Flora”, în prezența graficianului roman din Voivodina. Cum este firesc, momentul artististic a fost susținut de Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, în prezența Domnului academician Costa Roșu, care a fost și președintele acestui prestigios simpozion, a domnului Todor Ursu – președinte executiv Institutului Cultural al Românilor din Voivodina, dar și al organizatorilor români.

Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc în dimineața zilei de 2 noiembrie, în Aula Magna a Universității. Între cei care au adresat un cuvânt de bun venit oaspeților, a fost și preotul Petru Berbentia, care a transmis cu acest prilej și gândurile bune și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În aceste momente festive domnul profesor universitar doctor Gheorghe Popovici, declara postului nostru reșițean de radio, că: „Am vrut să fie o ediţie simbol pentru ceea ce înseamnă Banatul istoric, în sensul că vom pune în valoare oameni de seamă din Voivodina şi din România, pentru că mereu se spune că Banatul are locuri frumoase, lucruri iscusite făcute de oameni, dar care nu sunt puse în lumină” Tot din declarația Domnului profesor am înțeles că și acest simpozion dorește să arate că: ,, Banatul rămâne un model de convieţuire paşnică între etnii”. Cinci arii tematice au afost dezbătute în lucrările pe secțiuni: ,,Istorie şi centenar (1919-2019)”, cu evidentă trimitere la Centenarul unirii Banatului cu Țara mamă, dar și despre  ,,Religie şi omagiu satului bănăţean”, ,,Limba română în Banat (1582-1919)”,  ,,Pedagogie, etnografie şi folclor” şi ,,Turism şi patrimoniu cultural”.

Tot în aceste zile a fost vizionată și Expoziția Internațională de filatelie „Etnic 2019”, dar și Expoziția Interjudețeană în Parteneriat „EFIP” ( județele Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Sibiu și Timiș) organizate în Reșița de  Forumul Democratic al Germanilor  din Caraș-Severin, preșe3dinde fiind domnul Erwnin Iosef Țigla.

Și, dacă mai trebuia demonstrat ceva, hotărârea organizatorilor de a continua seria acestor manifestări de cultură și istorie bănățeană, ne dau o nădejde. Că ne vom aduce aminte pururea că suntem români și BĂNĂȚENI !