Excursia tematică „Credinţă şi istorie pentru toţi”

Excursia tematică „Credinţă şi istorie pentru toţi”

Album foto
În perioada 20-21 octombrie, Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Caransebeşului a organizat excursia tematică „Credinţă şi istorie pentru toţi”
Autor: Serviciul Prezidial
În perioada 20-21 octombrie, Episcopia Caransebeşului a organizat prin intermediul Centrului de Incluziune Socială creat în urma proiectului „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Albei Iuliei”, ID proiect 62129, excursia tematică „Credinţă şi istorie pentru toţi”. La excursie au participat 20 de copii şi tineri merituoşi dar şi cazuri sociale din Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Oraviţa, Bozovici, Remetea Pogănici şi Borlovenii Vechi.

Prima oprire a fost la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş unde au avut bucuria de a se întâlni cu Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului care a fost însoţit de pr. Gabriel Gozman consilier social şi Mihai Ciucur inspector pentru activităţi cu tineretul. Chiriarhul i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri după care a purtat discuţii cu ei. În continuare au vizitat cetatea medievală Colţ unde profesorul de istorie Gheorghe Szeneszy le-a prezentat cetatea şi mănăstirea Colţ, amintind de romanul „Castelul din Carpaţi” scris de Jules Verne. În cursul după-amiezii au fost cazaţi la o pensiune din Sarmisegetuza unde au avut loc jocuri educative.

În cursul zilei de dumininică, copiii au participat la Sfânta Liturghie la mănăstirea Prislop după care s-au în închinat la mormântul părintelui Arsenie unde a fost evocată personalitatea marelui duhovnic şi la peştera Cuviosului Ioan de la Prislop. La întoarecere au vizitat capitala Daciei Romane, cetatea Sarmisegetuza Ulpia Traiana, unde de asemenea profesorul Gheorghe Szeneszy le-a făcut o prezentare interactivă a cetăţii.

Mihai Ciucur, inspector pentru activităţi cu tineretul ne-a mărturisit: „În ciuda dificultăţilor economice şi a crizei morale şi de personalitate a tinerilor, Biserica dovedeşte că pot fi compensate cu succes aceste neajunsuri prin dăruirea şi dragostea celor care le organizează. Vom continua să gândim şi să implementăm astfel de proiecte, conştienţi fiind de importanţa lucrării şi a misiunii cu tinerii care se constituie la ora actuală ca o „prioritate zero” a Bisericii noastre. Avem în vedere atât tinerii şi copiii cu probleme de ordin social, cât şi promovarea celor merituoşi ca o modalitate de recompensare, dar şi ca o modalitate concretă de a-i aduce şi menţine în sânul Bisericii”.

Data: 22 octombrie 2012 • Vizualizări: 1097