Manifestare duhovnicească la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Manifestare duhovnicească la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Anul acesta, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, credincioșii caransebeșeni vor avea posibilitatea să participe la un amplu program spiritual de rugăciune și procesiune pentru cinstirea Maicii Domnului
Autor: Serviciul Cultural
Anul acesta, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, credincioșii caransebeșeni vor avea posibilitatea să participe la un amplu program spiritual de rugăciune și procesiune pentru cinstirea Maicii Domnului.

Cei din Caransebeș și din împrejurimi, dar și pelerini din alte zone ale țării, care doresc să ia parte la manifestările organizate de Episcopia Caransebeșului cu prilejul acestui praznic închinat Sfintei Fecioare Maria, se vor ruga împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, luni, 14 august, la Sfânta Liturghie oficiată de către ierarh la Catedrala Episcopală din Caransebeș, unde va fi adusă Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Teiuș.

La orele după amiezii, 17:00, se va pleca în procesiune cu sfânta icoană de la Catedrală spre mănăstire, acolo unde va fi săvârșită Slujba Privegherii: Vecernie, Litie și Utrenie la care se adaugă și Prohodul Maicii Domnului.

A doua zi dimineața rugăciunea către Maica Domnului va continua cu Acatistul închinat ei, care va începe la ora 8:30. Fiind hramul așezământului monahal Teiuș, Preasfințitul Părinte Lucian va oficia Sfânta Liturghie marți, 15 august, în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Pentru pelerinii care vin să aducă cinstire Maicii Domnului în ziua când Mănăstirea Teiuș va îmbrăca haine de sărbătoare, obștea așezământului monahal va pregăti și o agapă frățească.

Data: 10 august 2017 • Vizualizări: 476