Bucurie duhovnicească în Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș

17 December 2018 Off By Herea Darius
Bucurie duhovnicească în Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș

În Duminica a 28-a după Rusalii, Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit două icoane împărătești.

Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș s-a îmbrăcat duminică, 16 decembrie, în haine de sărbătoare. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi în prezența unui număr însemnat de credincioși. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit două icoane împărătești, reprezentând pe Mântuitorul Hristos și pe Maica Domnului.

La timpul potrivit, mulți copii și tineri s-au împărtășit cu Sfintele Taine, încununând, la sfârșit, participarea lor la slujbă printr-un recital de colinde, oferind totodată bucuria celei mai bune vești primite vreodată de creștini, și anume Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Pe lângă programul de colinde, copiii și tinerii au oferit celor prezenți și piesa de teatru „Bilet de Crăciun”, scrisă de poeta Liubița Raichici.

„În Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului poposim duhovnicește în cetatea Caransebeșului la această parohie nou înființată în orașul nostru pentru că am simțit nevoia ca la un an de la intrarea în această biserică trecută la Ortodoxie, să revenim în mijlocul credincioșilor din această parohie și să fim alături de preoții și ctitorii acestei biserici care se înfrumusețează și se împodobește periodic și constant”, a precizat Preasfințitul Episcop Lucian.

Sfântul locaș a fost donat Episcopiei Caransebeșului de către comunitatea evanghelică de confesiune augustană în luna martie a anului trecut. De atunci și până în prezent, s-au efectuat ample lucrări de consolidare, amenajare și înfrumusețare a bisericii, în special la interior. Sfântul locaș se află în vecinătatea noului sediu al Protopopiatului Caransebeș.