De zece ani, Festivalul judeţean de colinde „Florile Dalbe”

20 December 2018 Off By Herea Darius
De zece ani, Festivalul judeţean de colinde „Florile Dalbe”

În organizarea Şcolii Gimnaziale nr. 7 din Reşiţa şi a Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Govânadri al municipiului Reşiţa, la Biserica noastră din Micro III, s-a desfăşurat a X-a ediţie a Festivalului Judeţean de Colinde „Florile dalbe”, în seara zilei de 19 decembrie.

În deschiderea festivalului, preotul Samuel Cornel Şendroni a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru”, împreună cu toţi participanţii şi a vorbit despre importanţa păstrarii tradiţiilor noastre strămoşeşti, despre necesitatea de a educa pe copii în dreapta învăţătură cum şi despre obligaţia de a păstra nealterată limba ce o vorbim.

La festival au participat peste 150 de elevi, membrii ai următoarelor grupuri de colindători:

– grupul vocal FLORICELE BĂNĂȚENE de la Colegiul Național ”Traian Doda” Caransebeș, coord. prof. Cristina Tistu;
– grupul vocal PITICOT al Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Oțelu Roșu, coord. prof. Cristina Zaharia;
– grupul vocal al Şcolii Gimnaziale Constantin Daicoviciu, coord. prof. Loredana Conciatu, prof. Simona Chereş;
– grupul vocal STELUŢE de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa, coord. prof. Mihaela Zgârdea, prof. Adela Roşu, prof. Moise Constantin;
– grupul vocal al clasei I C Step by Step de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa, coord. prof. Laura Șendroni, prof. Cristina Voicu;
– grupul vocal ANDANTE al Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Reşiţa, coord. prof. Dana Mușoiu.

După terminarea fiecărui recital, grupurile de colindători au primit partea organizatorilor o diplomă de participare, trofeul festivalului şi dulciuri, iar conducătorii de grup au primit din partea parohiei o mapă personalizată şi un calendar de perete pentru anul 2019. În final, doamna Ileana Pomoja, directorul Şcolii gimnaziale 7, a mulţumit tuturor pentru implicarea în acest proiect prevăzut în „Calendarul activităţilor educative judeţene 2018” şi a oferit diplome de merit şi celor ce au sprijinit desfăşurarea în bune condiţii a acestui festival.

Preotul paroh Petru Berbentia a mulţumit doamnei Ileana Pomoja, doamnei Rodica Vesa – director adjunct, precum şi doamnei Cristina Ardeleanu – coordonatorul de proiecte şi programe educative, din Şcoala Gimnazială nr.7, pentru colaborarea extrem de benefică Bisericii şi Şcolii şi rostit un cuvând de încheiere, apreciind munca copiilor şi a îndrumătorilor lor, îndemnându-i să ducă mai departe tradiţiile noastre strămoşeşti. În final, preotul paroh a provocat pe toţi cei prezenţi să intoneze cea mai cunoscută colindă românească: „ O, ce veste minunată”.

Cu ajutorul Lui Dumnezeu, am petrecut o seară frumoasă şi plină de bucurie creştină, ca de fiecare dată când ne bucurăm de copiii noştri frumoşi şi buni.