Boboteaza la Moldova Nouă

6 January 2019 Off By Herea Darius

Praznicul Bobotezei a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii orașului Moldova Nouă. Demisolul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din oraș s-a dovedit încă odată neîncăpător. La Sfânta Liturghie, oficiată de către părintele paroh Ion Nedelcu, au participat foarte mulți credincioși.

În cuvântul de învățătură părintele Nedelcu a accentuat cum trebuie întrebuințată Aghiasma Mare: „Aghiasma Mare se ia pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi. Nu mâncăm nimic înainte de împărtășirea cu Aghiasma Mare pentru a arăta că nimic din cele lumești, trecătoare nu este mai important decât hrana cea spirituală. După Sfânta Liturghie, întâi gustăm din Aghiasma Mare, apoi luăm sfânta anaforă. Chiar atunci când ne împărtășim putem gusta din ea, bineînțeles după ce am primit dumnezeiasca Euharistie”.

După Slujba de sfințire a Aghiazmei Mari, oficiată în parcul din fața bisericii, a urmat o frumoasă procesiune până la malurile Dunării, acolo unde s-a sâvârșit o rugăciune de mulțumire pentru toate darurile primite de la Dumnezeu și apoi au fost binecuvântate apele Dunării.  Cei curajoși au avut posibilitatea să se arunce în apele reci ale Dunării pentru a recupera crucea aruncată de către părintele Nedelcu. Anul acesta crucea a fost recuperate de către un echipaj al Poliției de Frontieră Moldova Nouă.