Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Răcășdia

26 January 2019 Off By Herea Darius
Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Răcășdia

Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită și în Parohia Răcășdia. Cu acest prilej, a  fost organizată o activitate religios-culturală care a adus aminte de împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor într-o singură țară.

Aniversarea s-a desfășurat în sala festivă a centrului after-school. În virtutea parteneriatului, dar și a bunei colaborări cu școala din localitate, alături de preotul și tinerii parohiei, au fost prezente și doamnele învățătoare Ecoboi Lilian și Parnea Aniela, precum și doamna educatoare Sfreja Agaftea.

Întâlnirea a debutat cu o rugăciune de mulțumire, continuând cu o prezentare multimedia a unui material cu privire la domnitorul Alexandru Ioan Cuza și la evenimentele ce au dus la realizarea Unirii Principatelor sub domnia sa. Prin grija doamnelor învățătoare și păstrând tema sărbătorii, tinerii au confecționat insigne și au realizat desene și picturi, s-au intonat căntări și s-au citit poezii patriotice.

Pe lângă tema patriotică, manifestarea a amintit și de Reforma agrară din anul 1864 ca punct de dezvoltare al mediului rural, marcând astfel anul 2019 ca An omagial al satului românesc, după cum a fost declarat în Patriarhia Română.

Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială din Răcășdia, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Răcășdia. (Pr. Gheorghe Țibuleac)