Cercetare arhierească în satul Berliște

25 February 2019 Off By Pavel Canea
Cercetare arhierească în satul Berliște

Continuând vizitele în parohiile vacante din Episcopia Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a fost în duminica Fiului Risipitor în mijlocul comunității din satul Berliște, Protopopiatul Moldova Nouă. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”.

„Și această parohie este vacantă de câteva luni, de aceea am socotit că este bine să-i cercetăm pe credincioșii care nu au păstor, mai ales că se apropie și Postul Mare și credincioșii așteaptă un cuvânt de întărire duhovnicească din partea noastră. Suntem din nou în mijlocul credincioșilor din satul românesc al Banatului de Munte ca să împlinim voia Mântuitorului Hristos și să împlinim poruncile divine, ascultând glasul Păstorului celui bun care ne spune: «Păstorul cel bun își lasă cele 99 de oi și se duce să caute oaia cea rătăcită… păstorul cel bun își pune viața pentru oile sale»”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

La slujbă au fost prezente autoritățile locale alături de credincioșii din localitate, veniți la sfânta biserică să se întărescă în credință și să se roage împreună cu ierarhul lor ca bunul Dumnezeu să le rânduiască și lor un preot paroh. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Am socotit de bine să lăsăm parohiile urbane și alte priorități din eparhia noastră și să venim aici într-o zonă defavorizată și izolată și să-i cercetăm pe cei aproximativ 240 de credincioși care au mai rămas în această parohie. Am venit să ne întărim unii pe alții, învățând din evanghelia de astăzi că trebuie fiecare dintre noi să ne pocăim cu adevărat, să ne venim în sine, să alergăm către Părintele Ceresc, spunând împreună cu fiul risipitor: «Părinte am greșit la cer și înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău, fă-mă ca pe unul din argații Tăi». Suntem chemați cu toții în această perioadă la pocăință, la întoarcere, la o viață autentică din punct de vedere spiritual”, a mai spus Preasfințitul Lucian la final.

Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din satul Berliște a fost zidită în anul 1890 prin contribuția credincioșilor din localitate și a fost sfințită în 1892 de către episcopul Nicolae Popeea al Caransebeșului. În anul 1921 biserica a fost pictată, iar de-a lungul anilor au fost efectuate periodic lucrări de restaurare și înfrumusețare a sfântului locaș.