Dăruind vei dobândi!

15 February 2019 Off By Herea Darius
Dăruind vei dobândi!

Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, dar și la îndemnul acestuia ca fiecare parohie să desfășoare cât mai multe acțiuni social-filantropice,  tuturor credincioșilor aflați în diverse dificultăți de natură socială care au nevoie de aceasta, la Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița prin coordonarea pr. paroh Emil Crăciun, săptămânal se derulează acțiunea social-filantropică intitulată „Masa bucuriei” destinată persoanelor din parohie cu serioase probleme de natură socială. Acțiunea este intitulată: „Masa bucuriei” pentru că nu poate fi bucurie mai mare decât aceea că poți fi de folos si poți aduce un strop de bucurie în sufletele celor care așteaptă puțină atenție din partea noastră.

Odată pe săptămână oferim un prânz constând în două feluri principale la o locație specifică din apropierea bisericii parohiale acestor persoane nevoiașe pe care le avem în vedere de mai mult timp. Parteneri în acest proiect social-filantropic mai sunt două parohii reșițene:„Sf. Arhangheli Mihai și Gavriil” și „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Marginea-Lend. De asemeni însăși  credincioșii de la parohia noastră  care deși nu au o stare financiară extraordinară ajută și sprijină cu toată dragostea acest demers social-filantropic. Tuturor le mulțumim că ne dau posibilitatea să fim aproape de acești semeni ai noștri mult încercați și aflați în diverse nevoi și vom continua în ciuda tuturor greutăților și a piedicilor să fim alături de ei, conform cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine…Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.”(Matei 25, 35-36 și 40).

  „Sigur suntem conștienți de faptul că nu facem un lucru deosebit sau impresionant, dar facem un lucru constant căci acest demers a devenit un lucru firesc ca să putem fi aproape de cei în nevoi. Într-o societate tot mai rece și mai închisă în «Turnul de Fildeș» al, egocentrismului la «școala» Bisericii  învățăm mereu lecția dărniciei și a altruismului, căci fără dragostea arătată prin fapte si prin semeni lui Dumnezeu, nu se poate mântui nimeni. Doar «dăruind vei dobândi!» Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească înmiit dăruind din darurile Sale cele bogate tuturor celor care cu atâta dragoste știu să fie aproape față de semenii lor aflați în diverse dificultăți”, a precizat părintele Emil Crăciun.