Seri duhovnicești în Parohia Rugi, Protopopiatul Caransebeș

5 March 2019 Off By Herea Darius

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și prin purtarea de grijă a părintelui paroh Alin Rada, în a doua săptămână a Triodului, perioada premergătoare postului mare, în Parohia Rugi, Protopopiatul Caransebeș, s-au desfășurat tradiționalele seri duhovnicești.

În prima seară, în mijlocul credincioșilor s-au aflat pr. Viorel Dumbravă  de la Parohia Prisaca, pr Viorel Alexe de la parohia Peștere și diac  Sorin Dumitrescu de la Catedrala episcopală din Caransebeș. În a doua seară au fost prezenți pr. Petrică – Ionuț Timiș Popovici – inspector eparhial și pr. Ion Bircea de la Parohia Voislova. Miercuri seara au fost prezenți pr Gheorghe Tistu de la Catedrala episcopală, arhid Gheorghiță – Cosmin Mutașcu- inspector eparhial – protocol și arhid Daniel – Constantin Simeria de la Catedrala episcopală. Joi seara, pr. Gheorghe Românu de la Parohia „Sf. Ierarh Nicolae” –  Caransebeș și pr. Petru Damian de la Parohia Păltiniș, au slujit și au fost în mijlocul credincioșilor rugeni. În cea de-a cincea seară au răspuns invitaței preotului paroh pr. Dumitru- Adrian Tiuch de la Parohia Valeadeni și pr. Adrian Murariu de la Parohia Zorlențu Mare. Sâmbătă seara au fost prezenți în mijlocul credincioșilor pr. Aron Bob de la Parohia Vârciorova, pr. Mitru Suru de la Parohia Goleț și pr Traian Florei de la Parohia Jupa.

Săptămâna s-a terminat duminică seara când a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți, la care au participat pr. Aron Bob, pr. Mitru Suru, pr. Eugen Danilescu, pr. Ion Bircea, pr. paroh Alin Rada și diac Mihail- Gabriel Bica de la Catedrala Episcopală.

La sfârșitul slujbei, în fiecare seară a fost ținut câte un cuvânt de învățătură, vorbindu-se depre: rugăciune, pocăință, fiul risipitor și  mersul la biserică,  jertfa sfinților, credință, întoarcerea către Dumnezeu, tineri și satul românesc și despre Sfântul Maslu.

Părintele paroh a mulțumit tuturor preoților care au fost prezenți și au bucurat inimile credincioșilor, prin frumoasele slujbe și cuvinte de învățătură care ne pregătesc pe toți pentru Sfântul și Marele Post al Paștilor și i-a îndemnat pe credincioși sa fie aproape de Biserica Lui Hristos, împărtășindu-se cât mai mulți cu Sfintele Taine. (Arhid. Gheorghiță Cosmin Mutașcu)