Cerc pastoral-misionar la Tirol

28 May 2019 Off By Herea Darius
Cerc pastoral-misionar la Tirol

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian și sub coordonarea părintelui Zaharie Petrică Ghimboașă, în Parohia Tirol, din Protopopiatul Reșița, a avut loc, luni 27 mai, întâlnirea preoților din Cercul pastoral-misionar Bocșa. Întrunirea a debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei în biserica cu hramul  „Sfânta Treime” de către pr. Vasilică Mutașcu, Parohia Fizeș, pr. Zaharie Petrică Ghimboașă, Parohia Berzovia și pr. Ovidiu Mezeniuc, Parohia Doclin, ceilalți preoți participanți dând răspunsul la strană. La slujba Vecerniei au participat de asemenea pe lângă preoții din cercul pastoral-misionar Bocșa și numeroși credincioși.

În cea de-a doua parte a întrunirii părintele Vasilică Mutașcu de la Parohia Fizeș, a susținut un referat, având ca temă „Probleme pastoral-misionare cu care se confruntă satul românesc astăzi și soluții cu privire la rezolvarea lor”. În referatul susținut părintele a subliniat că: „se constată tot mai mult că în satul în care nu există preot, nu este casă parohială sau preotul nu locuiește în sat, ci la oraș și face naveta la sat, există mai multe cazuri de alcoolism, mai multă singurătate, mai puțină solidaritate între oameni, mai puțină comuniune și mai puțină bucurie. În schimb, acolo unde biserica este deschisă în fiecare duminică și zi de sărbătoare,  preotul aduce speranță, organizând programe de întrajutorare frățească și mobilizând oamenii credincioși să-i ajute pe cei mai săraci, situația spirituală și socială a parohiei este diferită”.  

    Întâlnirea s-a încheiat printr-o agapă frățească, oferită de către părintele gazdă, Gheorghe Dobre cu ajutorul credincioșilor parohiei Tirol. Totodată părintele coordonator Petrică Ghimboașă a prezentat programul urmăroarei întâlniri, ce va avea loc în data de 14 iunie, întrunire la care preoții Cercului pastoral-misionar Bocșa, se vor bucura de prezentă Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. (Pr. Vasilică Mutașcu)