Cercul pastoral-misionar Reșița Sud s-a reunit la Parohia „Adormirea Maicii Domnului Reșița”

15 November 2019 Off By Pavel Canea
Cercul pastoral-misionar Reșița Sud s-a reunit la Parohia „Adormirea Maicii Domnului Reșița”

Preoții Cercului pastoral-misionar Reșița-Sud s-au întrunit cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în ziua de 14 noiembrie, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Reșița.

Această ultimă întâlnire din acest an a debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei în biserica parohială de către părintele Gheorghe Șuveți – protopopul Reșiței alături de pr. dr. Cristian Rădulescu – paroh și pr. dr. Borislav Tasici – preot slujitor de la parohia gazdă. Răspunsurile la strană au fost asigurate de către ceilalți preoți prezenți la această întâlnire.

La sfârșitul Vecerniei, părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură în care le-a tâlcuit  credincioșilor prezenți la slujbă primele patru versete din Cartea Eclesiastului din Vechiul Testament și prin care i-a îndemnat pe cei prezenți ca în această perioadă a postului să se îndeletnicească mai mult cu lucrurile plăcute lui Dumnezeu și să se ferească de cele care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. După cuvântul părintelui protopop,  pr. Cristian Rădulescu – parohul bisericii gazdă a mulțumit tuturor pentru această frumoasă seară de împreună slujire și pentru frumosul cuvânt al părintelui Gheorghe Șuveți – Protopopul Reșiței, precum și credincioșilor prezenți.

Partea a doua a întrunirii a avut loc în sala corului parohiei, unde a fost vizionat un film documentar realizat de Televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas Tv și intitulat: „Patriarhul Nicodim Munteanu”. Acest film documentar scoate în evidență personalitatea și activitatea celui de al doilea patriarh al României, atât în perioada când a fost vicar al Episcopiei Dunării de Jos, cât și ca episcop de Huși sau mitropolit al Moldovei, dar mai ales în perioada de când a fost ales patriarh (30 iunie 1939) și până la trecerea sa la cele veșnice în anul 1948 în ziua de 23 februarie.

La finalul filmului preoții prezenți au purtat mai multe discuții pertinente pe seama documentarului vizionat fiind impresionați de patriotismul și dragostea față de biserică a vrednicului de pomenire Patriarhul Nicodim Munteanu.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de parohia gazdă precum și cu stabilirea săptămânilor duhovnicești din perioada Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. (Pr. Cristian Manole)