Sărbătoarea hramului la Mănăstirea Poiana Mărului

Sărbătoarea hramului la Mănăstirea Poiana Mărului
Praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, prilej de sărbătoare și bucurie pentru Mănăstirea Poiana Mărului
Autor: Roxana Novacovici
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, pelerinii își vor putea îndrepta pașii și sufletele în rugăciune și comuniune spre Mănăstirea Poiana Mărului din județul Caraș-Severin, care sâmbătă, 24 iunie, își va sărbători hramul. Cu acest prilej, va fi adusă spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru, despre care se știe că își are originea în Sfântul Munte Athos, fiind pictată în jurul anului 1520.

Programul liturgic al sfintelor slujbe ce se vor oficia cu ocazia hramului va începe vineri, 23 iunie, începând cu ora 17, când se va porni în procesiune cu icoana făcătoare de minuni de la Parohia Măru spre Poiana Mărului, unde icoana va fi întâmpinată și purtată mai departe în procesiune spre mănăstire. De la ora 19, un sobor de preoţi şi diaconi oficiază slujba Vecerniei cu Litie, iar de la ora 21:00 se va oficia Utrenia, urmată de Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi rugăciuni de dezlegare.

Sâmbătă, 24 iunie, la ora 7, va avea loc sfințirea apei, urmată de Taina Sfântului Maslu. Începând cu ora 9, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Situată în frumosul peisaj bănăţean din staţiunea Poiana Mărului, această mănăstire a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din Parohia Măru, înainte de Revoluţia din 1989. Biserica zidită în cadrul complexului monahal a fost târnosită pe 24 iunie 2008, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Actualmente osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a ansamblului monahal și peisagistic, precum și a atelierelor de pictură, broderie și croitorie. Printre activităţile administrative călugăriţele vieţuitoare se îndeletnicesc şi cu confecţionarea de veşminte preoţeşti în atelierele de croitorie și broderie.

Vă invităm să prăznuim împreună Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul într-un peisaj deosebit, în care parcă Dumnezeu Și-a așezat Duhul, revărsând har și binecuvântare, printre murmur de izvoare și falnice păduri, unindu-ne astfel rugăciunea sufletului cu frumusețea Creatorului reflectată în chip minunat în natură.

Data: 20 iunie 2017 • Vizualizări: 2465