Slujire și misiune în Episcopia Caransebeșului

Slujire și misiune în Episcopia Caransebeșului

Album foto
La Catedrala Episcopală din Caransebeș Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat miercuri, în a doua săptămână din Postul Adormirii Maici Domnului, Sfânta Liturghie, după care a vizitat situl arheologic aflat în apropierea Catedralei Episcopale
Autor: Serviciul Prezidial
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a oficiat miercuri, în a doua săptămână din Postul Adormirii Maici Domnului, Sfânta Liturghie. Cu acest prilej Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Marius Ionuț Iovanescu. Vineri, 11 august, ierarhul îl va hirotoni preot pe seama Parohiei Ezeriș din Protopopiatul Reșița, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate tot în Catedrala „Învierea Domnului”, atunci când va săvârși și Taina Hirotoniei întu diacon pentru Alin Despău ce va fi numit preot pe seama Parohiei Duleu cu Filia Valea Mare.

„Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că în postul Adormirii Maicii Domnului avem candidați la preoție pentru parohiile vacante din Eparhia noastră. Maica Domnului să-i întărească în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui și să aibă o misiune curată și plină de roade bune, pentru a-i duce pe cei care îi vor avea în păstorire pe calea cea strâmtă, adică în Împărăția lui Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

După Sfânta Liturghie de miercuri Părinte Episcop Lucian a vizitat situl arheologic aflat în apropierea Catedralei Episcopale din Caransebeş, unde împreună cu domnul director al Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, dr. Adrian Ardeţ, au discutat despre stadiul descoperirilor arheologice din zona bisericii medievale deoarece în ultima perioadă s-au descoperit oseminte ale unor persoane ce datează aproximativ din secolele XV-XVI.

Se aşteaptă ca descărcarea arheologică să se încheie după care se va trece la înhumarea osemintelor în cimitir după tradiţia creştinească. Potrivit experţilor arheologi modalitatea de înhumare a defuncţilor reprezintă o argumentaţie în plus faţă de teoria potrivit căreia basilica aflată în vecinătatea catedralei episcopale a fost de rit bizantin. „Această descoperire arheologică întărește ideea că biserica medievală din centrul Caransebeșului a fost ortodoxă și se pare că a fost distrusă de austrieci în 1695. Sper ca în jurul acestor ruine să nu apară noi clădiri care să umbrească trecutul acestui oraș. Nu este nimic întâmplător, peste veacuri chiar lângă biserica medievală să fie ridicată Catedrala Episcopală Ortodoxă. Într-adevăr ne bucurăm că orașul Caransebeș a fost cel mai puternic centru românesc din tot Banatul, pentru că știm că Banatul de Lugoj-Caransebeș a avut o altă istorie decât Banatul de Timișoara, când vorbim de stăpânirea turcească sau austriacă. După ce săpăturile arheologice se vor finaliza, toate osemintele vor fi reînhumate cu mare grijă în cimitirul istoric al Caransebeșului”, a afirmat părintele Episcop Lucian după vizitarea sitului arheologic.

Data: 10 august 2017 • Vizualizări: 2947