Acțiune social-filantropică la Caransebeș

14 February 2019 Off By Pavel Canea
Acțiune social-filantropică la Caransebeș

Miercuri, 13 februarie, s-a desfășurat o acțiune caritabilă la Complexul de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare” a Episcopiei Caransebeșului, precum și la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Prin purtarea de grijă a părintelui Marian Lalescu, paroh la Parohia Plugova din Protopopiatul Băile Herculane au fost aduse mai multe alimente pentru a ajuta beneficiarii complexului social, dar și pe elevii seminariști. Au fost donate aproximativ 1000 de kilograme, diferite produse alimentare, ca de exemplu mai multe baxuri de făină, orez, margarină, lapte, paste făinoase, conserve și altele.

„Noi păstorii sufletești nu avem doar datoria de a ajuta credincioșii în problemele spirituale, care de altfel sunt pe primul plan, ci trebuie să ne implicăm și să ajutăm pe cei neputincioși și atunci când trec prin greutăți și neajunsuri materiale. Ne rugăm pentru ei și împreună cu ei, dar trebuie să le fim alături și să le oferim sprijin întrucât Mântuitorul ne îndeamnă să fim milostivi precum Tatăl nostru Cel din Ceruri milostiv este. Ținând cont că acest an este dedicat satului românesc (preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), având și îndemnul ierarhului nostru de a ne implica noi ca preoți mai mult în acțiunile social-filantropice, am încercat să ne mobilizăm și astfel cu câțiva oameni de bine din Austria am reușit să-i bucurăm pe cei aproximativ 145 de beneficiari ai Complexului de servicii sociale din Caransebeș, precum și pe elevii seminariști”, a subliniat părintele Marian Lalescu.

Potrivit părintelui Lalescu acțiunile de acest gen nu se vor încheia aici, ci preocuparea social-filantropică va fi și pe viitor una din prioritățile Parohiei Plugova. Cei care au făcut posibilă această acțiune caritabilă și-au exprimat dorința de a mai ajuta persoane aflate în dificultate.