Tabără de iarnă în stațiunea Parâng

12 February 2019 Off By Herea Darius
Tabără de iarnă în stațiunea Parâng

În perioada 7-9 februarie, Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Moldova Nouă și  Centrul de Tineret „Sf. M.Mc. Gheorghe” din Moldova Nouă a  organizat o nouă tabără de iarnă în stațiunea Parâng, beneficiind de aceasta 28 de copii și tineri.  Aceasta tabără organizată chiar în vacanța intersemestrială, a fost un prilej deosebit pentru tinerii elevi de recreere și apropiere de Dumnezeu.

Tabăra de iarna, deja tradițională a avut ca scop apropierea tinerilor de Dumnezeu dar și față de aproapele nostru. Tinerii s-au bucurat de peisajul montan, drumeții sau cursuri de schi.

Pentru o mai buna descriere a taberei prezentăm mai jos cateva impresii ale tinerilor participanți:

„La fel ca şi anul trecut, tabăra organizată de Centrul de tineret «Sf. M. Mc. Gheorghe» pe muntele Parâng a avut un efect fortifiant asupra relației dintre mine şi prieteni, dar şi asupra celei dintre mine şi Dumnezeu. Micile aventuri de pe pârtie au adus zâmbete largi pe fețele noastre, lăsându-ne fiecăruia un sentiment plăcut. Muzica, glumele, dar şi hohotele de râs au umplut cabana cu o atmosferă veselă şi primitoare, dovedind faptul că formăm o familie mare şi iubitoare. Chiar dacă nu am fi vrut să întrerupem distracția, un lucru trebuia făcut cu orice preț: să-i mulțumim Tatălui Ceresc pentru toate momentele frumoase trăite de noi. Rugăciunile au reprezentat o prioritate în fiecare zi, fiecare dintre noi având şansa să-i adresăm nişte cuvinte Creatorului nostru. Un ultim lucru pe care aş vrea să îl menționez ar fi acela că această experiență m-a învățat să apreciez mai mult persoanele din jurul meu, chiar dacă uneori nu suntem pe aceeaşi lungime de undă”, a precizat Nistoran Valentin, 17 ani

Martinovici Iasmina Patricia, 17 ani ne-a mărturisit: „Dacă ar fi să rezum această tabără la un singur cuvânt, acela ar fi «comuniune», cu prietenii, preotul nostru, dar mai ales cu Dumnezeu, prin rugăciunile adresate, la înălțime, pe munte, simțindu-ne mai aproape de El. Timpul, nu foarte mare, pe care l-am petrecut cu prietenii, aventurile de pe pârtie, muzica din boxe care ne-a ținut ‘în priză’ 3 zile, sunt unele din lucrurile care ne-au făcut să fim mai apropiați decât eram până acum, să ne cunoaștem mai bine, dar mai ales să întărim relația de prietenie dintre noi. Ne-am întors acasă cu zâmbetul larg pe față și cu nădejdea că aceasta nu a fost ultima noastră ieșire”.

„Gata și vacanța de la munte, au fost 3 zile de vis alături de preotul nostru iubit, doamna preoteasă și noi cei 28 de copii. În aceasta excursie am învățat multe lucruri care pe viitor o sa ne fie de folos: comunicarea, iubirea față de aproapele nostru, etc. Am fost cazați la o cabana superbă «La Iulian», acolo ne-am petrecut momentele frumoase de grup când nu ne aflam pe pârtia cea mare și «dură», am avut și anumite concursuri și jocuri pe pârtie care ne-au făcut sa ne apropiem și mai tare. În cele două nopți dormite acolo, am avut și un moment dedicat bunului Dumnezeu în care ne-am rugat și i-am mulțumit fiindcă ne aflam acolo, împreună. În prima seară am organizat o «seară bănățeană» unde am dansat și ne-am simțit bine. Pot spune cu mâna pe suflet ca aceste momente sunt de neuitat și vor rămâne mereu cu noi. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru toate”, ne-a relatat Rogobete Dalia, 15 ani.

Patachia Robert, 15 ani  a ținut să ne precizeze că „acesta este primul meu an în care am participat la tabăra de pe munte si sunt foarte bucuros că am reușit. Această excursie a fost «cu de toate», fiind un prilej foarte bun pentru a îmbogăți tabloul prieteniei noastre, dar și relația cu Dumnezeu. Chiar dacă timpul care l-am petrecut împreună, a fost relativ scurt, a fost îndeajuns pentru a reuși să facem toate activitățile împreună cu părintele nostru coordonator”.