Întâlnirea tinerilor ortodocși din filiala ATOR Valea Almăjului

8 March 2019 Off By Pavel Canea
Întâlnirea tinerilor ortodocși din filiala ATOR Valea Almăjului

Joi, 7 martie, la Bozovici a avut loc întâlnirea tinerilor din filiala ATOR Valea Almăjului. Găzduită, de această dată, de către Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” din Bozovici, tinerii s-au reunit cu toții în sala de activități a liceului, special amenajată de către conducerea școlii, în vederea oferirii unui spațiu potrivit desfășurării activităților extrașcolare de către elevi.

Proveniți din toate satele aparținătoare Văii Miracolelor, tinerii au participat la această activitate cu dorința de a afla mai multe despre această asociație din care fac deja parte sau la care doresc să se alăture. La această întâlnire a fost prezent și părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, precum și Anita Radics, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte. Părintele Mihai a transmis tinerilor cuvântul de binecuvântare și de prețuire al Preasfințitului Părinte Lucian, urmând ca, apoi, să le adreseze un mesaj de încurajare și de motivare pentru continuitatea lucrării cu și pentru tineret ce a început în Valea Almăjului, sub numele de ATOR, în urmă cu trei ani. Părintele a ținut să le reamintească tinerilor despre binecuvântarea pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra lor prin faptul că le-a dăruit tinerețea frumoasă pe care o trăiesc, îndemnându-i să aleagă atent și înțelept în viața lor și să o trăiască în lumină. Pentru a întări acest cuvânt, părintele Mihai le-a relatat celor prezenți un fragment din cartea părintelui Gheorghe Calciu, și anume „Cuvintele către tineri”, în care acesta se adresează cu îndemnuri scrise într-un mod cu totul sensibil, fiecărui cititor, sub forma „tânărul meu prieten”.

În cele ce au urmat, Anita Radics, delegat din partea asociației de tineret, le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă ATOR Banatul de Munte, despre felul în care apartenența conștiincioasă și determinată la această asociație poate oferi numeroase beneficii și creșteri pe planul dezvoltării duhovnicești, personale și nu doar atât, arătându-le imagini surprinse de la diferite activități organizate de către asociație și tinerii din ea, povestind pe marginea acestora și însoțindu-le de exemple și mărturii concrete.

La începutul acestui an, rolul de reprezentant al ATOR Valea Almăjului a revenit tinerei Andra Berbentia, după ce, înaintea ei, această zonă a fost reprezentată merituos de către tinerii George-Brăduț Hînda, vicepreședinte al ATOR Banatul de Munte și George Marin, vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor din Caraș-Severin.

Organizarea, existența și menținerea unei activități vii cu și pentru tineret în Valea Almăjului poate fi considerată o adevărată luptă pentru viața filialei. Fiind o zonă relativ izolată din punct de vedere geografic, lipsită de anumite beneficii, totuși, ATOR Valea Almăjului s-a dovedit, de-a lungul celor trei ani, ca fiind o filială iubită de Hristos, prin faptul că în inima ei au fost trimiși preoți, profesori și tineri dedicați, pentru care această asociație, tinerii din ea și munca pentru ei și aproapele lor reprezintă unul dintre motivele tari ale tinereții lor.