Tabăra din Inima Satului Berliște, la final

3 September 2019 Off By Herea Darius
Tabăra din Inima Satului Berliște, la final

Ultima tabără a proiectului social-misionar „Tabăra din Inima Satului” s-a desfășurat în comuna Berliște între 29 august și 2 septembrie. Peste 25 de copii proveniți din satele Berliște, Milcoveni, Rusova Nouă și Rusova Veche au participat la activitățile propuse de echipa de voluntari.

Tabăra a debutat cu Sfânta și Dumnezeiască Liturghie la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, oficiată de părintele Adrian Nacu în Biserica „Înălțarea Domnului” din Berliște. După Sfânta Liturghie, la festivitatea de deschidere a taberei au luat parte și părintele Marius Voinea de la parohia Rusova, dar și părintele Ion Nedelcu. În cuvântul de deschidere, doamna Nicoleta Marcu, formator în cadrul programului „Tabăra din Inima Satului”, a subliniat importanța dimensiunii educațional-spirituale a acestui program și a îndemnat tinerii să se bucure de această experiență unică a verii lor, descoperind oameni noi, legând noi prietenii și apropiindu-se de Dumnezeu.

Pe parcursul celor cinci zile de tabără, tinerii au beneficiat de ateliere și activități diverse propuse de echipa de voluntari și formatori ai proiectului – ateliere de dezvoltare personală, ateliere pentru viață, ateliere artistice, dar și ateliere de jocuri nu au lipsit din program. Serile tematice au fost, de asemenea, momente importante în cadrul TDIS Berliște. În prima seară, participanții au avut ocazia de a viziona împreună un film, urmând ca în a doua seară să își etaleze și exerseze talentele iar în a treia seară să redescopere tradițiile, graiul și portul popular în cadrul festivalului-concurs cu temă folclorică. În cea de-a patra zi de tabără, programul a fost deschis cu Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Milcoveni. Sfânta Liturghie a fost urmată de o Slujbă de Te Deum cu ocazia Anului Nou Bisericesc. Mai apoi, tinerii au luat parte la un pelerinaj la Mânăstirea Nera și o drumeție prin natură înspre Cascada Șușara.

Ultima seară a TDIS Berliște a fost dedicată nelipsitului foc de tabără, acolo unde copiii au luat cina împreună, au cântat, au dansat și au jucat jocuri distractive.

Tabăra de la Berliște a închis seria de 14 tabere de vară organizate în cadrul proiectului „Tabăra din Inima Sarului” de către Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu Casa Corpului Didactic, ATOR Banatul de Munte și Centrul de Tineret Moniom. În această vară, proiectul a ajuns la un număr 522 de beneficiari și a angrenat o rețea de 80 de voluntari, 14 administrații locale și mai ales s-a bucurat de sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin. “Tabăra din Inima Satului” se înscrie în contextul Anului Omagial al Satului Românesc (al preoților, dascălilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română și s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului. (George Lăpădat)