11. Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” Petroșnița  Mănăstiri

11. Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” Petroșnița

Hram: „Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) şi Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei (12 decembrie)”
Adresa: 327062 Schitul Petroşniţa, sat Petroşniţa, comuna Bucoşniţa, jud. Caraş-Severin
Numărul de vieţuitori: 6 (maici, viaţă de obşte)
Acces rutier: DN 6 / E 70 Caransebeş – Orşova, până la Petroşniţa, apoi încă 5 km.
Acces feroviar: pe ruta Caransebeş – Orşova (cu coborâre în staţia Petroşniţa).
Posibilităţi de cazare:  Maxim 6 persoane
Stareţă: Monahia Nectaria Murariu
Telefon: 0752299885;
Email: nectaria74@yahoo.com
Duhovnic: Protosinghel Onufrie Ocu
Telefon: 0742116901

Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” este situat la 15 km de Caransebeş, cu acces pe DN 6 Caransebeş – Orşova, prin Localitatea Petroșnița, la 4 km din centrul satului, pe o culme de deal care poartă numele loc de rugăciune (Radeș).

La dorința părintelui Ioan Sârbu de a avea o mănăstire pe pământul parohiei păstorită de el, părintele protosinghel Onufrie Ocu, cu metania din mănăstirea Sihăstria Voronei din Botoșani, însuflețește această dorință luînd hotărârea, prin pronia lui Dumnezeu de a ridica o mănăstire pe dealul Radeș, devenind astfel ctitorul acestui sfânt locaș, alăturându-i-se monahia Nectaria Murariu, cea care a fost numită apoi stareța mănăstirii, după care încet se mai alătură și alte suflete ce formează o mică obște.

La începutul lunii iunie în anul 2005, ÎPS Laurențiu Streza, pe atunci Episcopul Caransebeșului, a dat binecuvintare pentru înființarea Schitului ,,Înălțarea Sfintei Cruci’’, în același an punându-se piatra de temelie chiar în ziua hramului, 14 septembrie. În vara aceluiași an s-a deschis și drumul de acces spre mănăstire, până atunci neexistând nici măcar o cărare până sus.

În anul 2006, s-a construit prima clădire din piatra de râu si cărămidă pentru obștea mănăstirii cu un paraclis pentru rugăciune și în același an începăndu-se lucrările la fundația Bisericii cere s-au finalizat în 2010. Biserica zidita din piatra de marmura în exterior si cărămidă interior, a fost târnosită în 16 septembrie 2012 de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, biserica fiind și pictată, cu osteneala și îngrijirea părintelui Onufrie și a monahiei Nectaria, dimpreună cu celelalte vietuitoare.

Din anul 2014 până în 2018 s-a finalizat un corp de chilii cu trapeza mare, bucătărie și beci tot din piatră de marmură si cărămidă. Tot în această perioadă s-a ridicat o clădire pentru centrală și magazie de lemne, de asemenea și un lumânărar. În anul 2017 s-a zidit bazinul de apa tot din piatră de marmură cu o capacitate de 50.000 litri de apă. În vara anului 2018 s-a construit un altar de vară tot din piatră de marmură pentru oficierea slujbelor care a fost sfințit în ziua hramului.

Schitul va fi împrejmuit cu zid de piatră care în mare parte este deja construit, pe viitor urmând a se construi o clopotniță la intrarea în curtea mănăstirii.

Obștea mănăstirii pe lângă participarea zilnică la Sfânta Liturghie și rânduiala pravilei călugărești, în frunte cu maica stareță, își desfășoară activitățile gospodărești prin lucrul mâinilor: la bucătărie, pictură, culesul plantelor și prepararea acestora, transformându-le în diferite leacuri ce se pun la vânzare spre folosul tuturor.

O mică bibliotecă a luat ființă încă din primii ani prin strădania maicii starețe  și care s-a dezvoltat mereu având dorința ca viața mănăstirească să fie ca dintotdeauna înzestrată cu râvnă pentru studiu și lecturarea scrierilor sfinților părinți

.În perspectiva anilor ce vor urma avem în vedere înființarea unui muzeu care va revigora tradiția noastra creștinească și strămoșească, prin punerea în valoare a lucrurilor vechi, uitate dar care au o însemnătate deosebită a artei lucrului de mână de altădată – a frumosului curat.