50. Parohia Ticvaniu Mic

,

Biserica „Învierea Domnului” Ticvaniu Mic – ridicată în anul 1776
categ. misionară; 45 familii cu 96 credincioşi;

Adresa bisericii: 327398 Ticvaniu Mic f.n., comuna Ticvaniu Mare
Adresa casei parohiale: 327398 Ticvaniu Mic nr. 1B, comuna Ticvaniu Mare

Paroh: VACANT


Parohia este situată în satul Ticvaniu Mic, comuna Ticvaniu Mare, județul Caraș-Severin. Satul Ticvaniu Mic se află în partea de sud-vest a României la aproximativ 20 km de Oraviţa, fiind legat de drumul comunal DC67 de comuna Ticvaniu Mare. Satul Ticvaniu Mic are o vechime foarte mare, cu toate că documentar este atestat abia în anul 1751, mărturie fiind cercetările arheologice efectuate în partea de nord-vest în punctul numit Moghile, unde s-au aflat nişte ridicături din epoca Bronzului şi unde s-au descoperit urme de locuire din sec. III-IV d.Hr., dar și urmele unei aşezări medievale din sec. al XIV-lea. Satul este pomenit în districtul Vârseţ cu numele de Tikvan în însemnările lui Marsigli din 1690-1700, dar şi în harta guvernatorului  Florimund Mercy din anul 1723, sub denumirea de Mali Dikvan (Ticvaniu Mic), cât şi în 1776 în harta lui Griselini sub denumirea de Klein Dikvan. În centrul satului se află amplasat un monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial.

Biserica ortodoxă din satul Ticvaniu Mic a fost construită între anii 1774-1776 de meşterul Neda Mangea în locul alteia de lemn ridicată în 1745 şi donată credincioşilor din satul Jitin în anul 1792. Cu toate acestea există indicii că în Ticvaniu Mic a existat o biserică mult mai veche de anul 1745 şi anume  faptul că în biserică există un antimis datat 1733, provenit probabil de la vechea biserică. Sfinţirea bisericii a avut loc în anul 1779, fiind târnosită de episcopul Caransebeşului şi Vârşeţului, Vichentie Popovici.

Biserica – monument istoric din  Ticvaniu Mic este construită în stil baroc, având plan dreptunghiular  (20,60 m lungime și 8,00 lăţime) împărţit în altar semicircular de zid, naos și pronaos. Acoperişul este în două ape acoperit cu tablă zincată, iar zidurile bisericii sunt din piatră şi căramidă, având o caracteristică proprie, diferită de alte biserici de pe Valea Caraşului şi anume contraforţi pe exterior. Biserica a suferit mai multe reparaţii, forma iniţială rămânând însă aceeaşi. Astfel în 1864 s-au făcut reparaţii capitale, cu această ocazie încadrându-se în pereţi stâlpi imenşi de piatră. Alte reparaţii s-au efectuat în anii 1938, 1968 și 2001, iar mai recent în 2013.

Biserica a fost pictată în 1835 de D. Turcu, apoi în 1912 de Mihai Spineanu din Bocşa; pictura a fost restaurată în 1937 de pictorul Liuba apoi de Igor Isac şi în 2001 de Petru Reghiş. Pictura este în ulei pe zid (vezi icoana „Iisus vindecând pe fiica lui Iair”). Uşile diaconeşti au fost pictate în 1937 de pictorul N. Popovici din Grădinari.