Lansarea monografiei localităţii Valeadeni

Lansarea monografiei localităţii Valeadeni
Luni, 7 septembrie 2009 a avut loc lansarea monografiei localităţii Valeadeni, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian
La scurgerea unui an de la resfinţirea bisericii parohiale din Valeadeni, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit slujba Vecerniei şi a Litiei în această parohie, participând deopotrivă la lansarea lucrării "Monografia localităţii Valeadeni", îm alcătuirea preotului paroh Dumitru Tiuch.


Această lucrare a apărut la editura episcopiei Caransebeşului şi a fost prefaţată de către Chiriarhul Eparhiei. În cuvântul înainte, Preasfinţia Sa amintea:"Lucrarea de faţă este o încercare frumoasă şi necesară, arealul Văii Pogănişului fiind mai puţin studiat. Cartea, în general, este alcătuită după regulile generale ale unei monografii. Este prezentă istoria localităţii Valeadeni, evoluţia comunităţii şi a vieţii religioase, culturale şi sociale, dar şi aspecte din datinile şi obiceiurile locului."


Le acest eveniment duhovnicesc-cultural au luat parte atât credincioşii parohiei, dar şi fiii satului care au dorit să fie părtaşi la această bucurie a comunităţii în care s-au născut.


Autor: Sectorul Cultural • Data: 9 septembrie 2009 • Vizualizări: 889