Repetabila naştere: 160 de ani de memorial eminescian

Repetabila naştere: 160 de ani de memorial eminescian
Anul acesta, pe data de 15 Ianuarie, se împălinesc 160 de ani de la naşterea „omului deplin al culturii române”, Mihai Eminescu.
Anul acesta, pe data de 15 Ianuarie, se împlinesc 160 de ani de la naşterea „omului deplin al culturii române”, Mihai Eminescu. An de an, Seminarul Teologic din Caransebeş îl „prăznuieşte” într-un specific aparte: dacă anul trecut se vorbea despre 120 de ani de la trecerea în veşnicie, anul acesta se va vorbi despre naştere, iar naşterea, simbolic vorbind, are semnificaţiile ei.

În regim teologic, naşterea trimite la înviere, o înviere nu din morminte de data acesta, ci din conştiinţa elevilor noştri seminarişti, care au datoria să practice teologia şi în sensul acesta cultural; punctual fiind, nu putem vorbi de o spiritualitate chiar ortodoxă, fără să facem apel la „stâlpii” şi la „temeliile” sale monumentale ţi exemplare: un astfel de exemplu este chiar Mihai Eminescu, despre care s-a discutat în cadrul unei lecţii deschise, nu despre poetul, dramaturgul, publicistul, filosoful, prozatorul, romanticul, ci despre OMUL M. Eminescu; dacă nu vom reuşi să-l propunem tinerilor ca pe o valoare în panteonul nostru spiritual, nu vom putea să sensibilizăm „nevoia de Eminescu”, după cum nemţii îl „nevoiesc” pe Goethe, ruşii pe Dostoievski, italienii pe Dante, ori englezii pe Shakespeare.

Autor: Pr. prof Pătruţ Bănăduc • Data: 15 ianuarie 2010 • Vizualizări: 927