Recunoştinţă pentru dirijorul compozitor prof. Gheorghe Dobreanu

Recunoştinţă pentru dirijorul compozitor prof. Gheorghe Dobreanu
Luni 22 ianuarie a.c. Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a oficiat slujba de sfinţire a unei plăci comemorative amplasate pe casa unde a trăit dirijorul compozitor prof. Gheorghe Dobreanu.
La iniţiativa corului catedralei episcopale Sf. Mare Mucenic Gheorghe, credincioşi din Caransebeş care l-au cunoscut şi au învăţat de la domnul profesor Gheorghe Dobreanu arta muzicii corale, au confecţionat şi amplasat o placă comemorativă pe casa unde acesta a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea. Un simbol al muzicii bănăţene corale domnul Dobreanu a trecut la cele veşnice în anul 2001, lăsând urmaşilor săi şi credincioşilor bisericii ortodoxe o serie de piesereligioase armonizate atât pentru coruri bărbăteşti cât şi pentru coruri mixte. La manifestarea de pomenirea a marelui profesor bănăţean a participat Ierarhul Caransebeşului, dimpreună cu P.On. Părinte Protopop Liviu Mihai Drăgan şi alţi preoţi din Caransebeş. După sfinţirea plăcii comemorative s-a oficiat o slujbă de pomenire, urmând ca în încheiere să se amintească câteva repere din viaţa marelui compozitor. Preasfinţitul Părinte Episcop a subliniat importanţa cinstirii celor care au rodit pentru banat artă şi cultură, manifestându-şi dorinţa de a organiza un simpozion care să aibă ca temă muzica bănăţeannă, promotorii şi susţinătorii ei

Autor: Arhid. Casian Ruşeţ • Data: 23 ianuarie 2008 • Vizualizări: 1089