Preotul duhovnic și problema consumului de droguri
Conferință preoțească pe tema narcoticelor, Volos (Grecia), 27 noiembrie 2000
Autor: Pr. Prof. Dr. Constantinos Karaisaridis
1. Problemă existentă, dată.



În referatul nostru nu vom începe de la expunerea cauzelor de apariţie a acestei probleme ci o vom analiza ca atare. Trebuie însă să se spună că este vorba despre o problemă ce îşi datorează existenţa sa mai multor factori. Aşa cum se susţine astăzi de către mulţi, aceşti factori pot să fie biologici, sociali, familiali, psihologici, evenimente extrem de dureroase, etc.

Oricare ar fi cauzele ei, atunci când ne găsim ca şi preoţi-duhovnici în faţa acestei probleme, interesul nostru pastoral va fi îndreptat în mod obligatoriu şi în principal în două direcţii: către cel ce consumă droguri şi către părinţii acestuia. Este imposibil să ducem lucrul până la capăt dacă nu ne vom ocupa, fie împreună, fie separat, de ambele părţi. Şi aceasta pentru că cele două părţi: părinţi şi copil consumator de droguri, sunt atât de legate sentimental şi de interesate una de cealaltă încât nu poţi să o laşi deoparte pe nici una dintre ele. Evoluţia bună a uneia va influenţa şi evoluţia bună a celeilalte şi mersul negativ al uneia va influenţa negativ şi pe cealaltă. Între cele două părţi există o puternică solidaritate sentimentală, o întrepătrundere a sentimentelor.


2. Cine vine la preot?


Cei care vin la preot de obicei sunt părinţii, fie pentru că au cu acesta o bună legătură duhovnicească de încredere, fie pentru că sunt cu îngrijorare în căutarea unei scăpări, de oriunde ar putea ea veni, de nenorocirea ce i-a lovit, fie pentru că, conştient sau nu - lucru care nu are importanţă - cer de la Dumnezeu o minune sau alungarea răului care le-a „bătut” la uşa casei lor, le-a intrat înăuntru şi le clatină din temelii casa şi, pe deasupra, le atacă în mod brutal autoritatea familiei în societate.

Aici trebuie să fie spus că în ţările mediteraneene, deoarece cei care consumă droguri se găsesc în sânul familiei, cu siguranţă că problema primeşte dimensiuni familiale. În vreme ce în ţările nordice, unde consumatorii au legături familiale mai superficiale, problema are un caracter mai puţin familial decât personal. Prezentarea problemei în contextul unor dimensiuni familiale este de preferat, deoarece familia este pentru consumatorul de droguri un mediu de susţinere mai sigur şi mai puternic.

Consumatorul de droguri nu este prea dispus să meargă la preot cu sinceritate şi să-i ceară ajutorul şi aceasta deoarece are un acces mai avantajos la psihiatru, care, foarte probabil, este pregătit să-i prescrie „pastile calmante” sau să-i elibereze vreun certificat medical necesar, cu ajutorul căruia să facă faţă mai bine unor acte condamnabile, cum sunt furturile, comerţul cu narcotice, ş. a.


3. Abordarea noastră iniţială şi principală.


Comportarea noastră faţă de consumator va fi una de susţinere, deoarece acesta are nevoie de acceptarea şi de sprijinul nostru. Poate este bine din partea noastră să îl considerăm ca pe un bolnav. Aşa cum nu îl judecăm şi nu îl învinovăţim pe un bolnav, tot aşa trebuie să nu-l judecăm nici pe faţă şi nici într-ascuns - cel mai adesea - pe consumator. Altfel acesta îşi dă seama că nu îl iubim şi nu ne va tolera pentru mult timp. La fel se întâmplă şi cu părinţii şi cu mediul familial. La început trebuie să ne arătăm părerea de rău şi susţinerea noastră pentru familia care a fost lovită de acest necaz. În continuare, cu discernământ şi înţelepciune, vom încerca să arătăm care sunt punctele nesănătoase ale relaţiei familiale care au contribuit, într-un fel sau altul, la apariţia acestei probleme, şi aceasta, desigur, nu pentru că suntem obligaţi să facem un „tribunal duhovnicesc”, să judecăm sau să condamnăm pe unii părinţi, ci ca să încercăm, în colaborare cu ei, să restabilim orice atmosferă familială zdruncinată.


4. Trimitere la un program oarecare.


În abordarea de către noi a acestei probleme trebuie să existe neapărat încercarea de a convinge pe consumator şi pe părinţii acestuia să se înscrie într-un anumit program, de tratament pentru consumator şi consultativ pentru părinţi.

Trebuie să înţelegem că narcoticele sunt o problemă care nu admite amatorism. Este o problemă pastorală foarte avansată pentru Biserică şi nu este cu putinţă pentru duhovnic să o rezolve singur. Sunt necesare cunoştinţe speciale, cunoaşterea respectivei metode de lucru şi pe deasupra este utilă conştientizarea, în special pentru părinţi, că mai există şi alţii cu aceeaşi problemă. Contactul cu alţi părinţi aflaţi în aceeaşi situaţie îi va ajuta la o mai bună acceptare a problemei şi la rezolvarea ei cu mai mult calm, iar în paralel le va fi oferită o foarte preţioasă informare rezultată din experienţa acelor părinţi în legătură cu această problemă. Desigur că aşa după cum fiecare narcoman constituie un caz special tot aşa şi fiecare părinte, fiecare familie, este un caz special.


5. Cum se simt, mai concret, părinţii unui consumator.


Sentimentele lor sunt multe şi negative. Îşi exprimă faţă de preot puternică deznădejde, dezamăgire, vină şi până la fenomene de deprimare. Aceste sentimente ies din convingerea, care cu încetul li se întăreşte, că nu au făcut până acum ceea ce ar fi trebuit să facă ca şi părinţi, datoria lor, după cum se zice, astfel încât să nu ajungă copilul lor la consumul de droguri. Este atât de puternic sentimentul lor de vinovăţie încât le este cu neputinţă să vadă clar lucrurile, aşa cum stau ele de fapt şi îşi asumă responsabilităţi şi pentru ceea ce nu le aparţine.

Faţă de părinţi preotul trebuie să acţioneze pe trei niveluri:

a) Trebuie să-i sprijine pe aceştia la nivel personal. La un moment dat unul dintre ei poate să se simtă mai slab sufleteşte şi celălalt mai tare. Ambii însă au nevoie de ajutor, pentru că în vreme ce unul se simte prea slab ca să-şi ajute copilul, celălalt fiind „tare” se poate să nu fie în stare să abordeze cu dragoste şi condescendenţă problema copilului său.

b) Trebuie să consacre suficient timp, dacă are pregătirea necesară, sau să-i trimită la altcineva, astfel încât părinţii să fie bine informaţi în legătură cu această problemă şi în special să înţeleagă că ea se datorează multor factori care fac astfel ca un tânăr să „bată” la poarta drogurilor. Această cunoaştere sau conştientizare îi va ajuta pe părinţi să se simtă mai uşuraţi şi să participe în continuare la procesul de încetare a consumului de droguri de către copilul lor.

c) În al treilea rând şi cel mai important, despre care am pomenit deja, va trebui ca părinţii să renunţe la improvizaţii, să se lase convinşi de preot şi la rândul lor să-şi convingă copilul să participe la un program de recuperare.


6. Preotul în faţa consumatorului.


Preotul trebuie să înţeleagă că consumatorul de droguri este un bolnav special. Are propriile lui păreri şi obişnuinţe. De obicei copii care recurg la consumul de droguri sunt oarecum sensibili, imaturi, probabil că au probleme sufleteşti profunde şi nemanifestate, sunt deznădăjduiţi şi dezgustaţi de anumite lucruri din societate, nu suportă diferitele presiuni sociale, sufleteşti, familiale, ş. a. şi se refugiază, caută scăpare în „soluţia drogurilor”. Bineînţeles că în loc de „scăpare” cu încetul se leagă şi se încătuşează pe ei înşişi cu legăturile de multe ori mortale ale substanţelor narcotice de care devin dependenţi. Preotul trebuie să încerce să-l convingă pe consumator să participe la un program de recuperare pentru binele lui cel mai mare. Nu vrea să scape de el ca şi cum ar fi incompetent dar în faza actuală consumatorul are nevoie de un program de recuperare. Preotul va rămâne mereu pentru consumator ca o persoană familiară şi de încredere, care îi va fi de mare folos după stadiul tratamentului, în perioada restabilirii lui, care este de altfel şi scopul final al oricărei încercări reuşite.


7. Preotul şi stadiul restabilirii.


În acest stadiu prezenţa, sprijinul şi învăţătura preotului sunt indispensabile pentru că tânărul care a scăpat de narcotice are nevoie de o perspectivă de viaţă, are nevoie să-şi restabilească legăturile sale sănătoase cu familia şi cu societatea.

De altfel unul dintre factorii principali care l-au condus la droguri a fost faptul că s-a simţit singur, înstrăinat de societate, şi-a pierdut persoana şi orientarea sa, a căzut într-o mare deznădejde şi a preferat „moartea înceată”. În această fază, poate, preotul ar trebui să se simtă şi el vinovat, să-şi pună întrebarea: am îngrijit în mod special de acest copil ca să-l liniştesc, să-l sprijin, să-i dau speranţă şi sens vieţii?

În final, ca să ne exprimăm exact, ar fi mai bine ca preotul să aibă interes total pentru fiecare enoriaş al său şi să-i poarte de grijă încă de la vârsta copilăriei astfel încât toată lucrarea sa duhovnicească şi contribuţia sa în parohie, prin harul lui Dumnezeu, să fie un „program” original de lungă durată de „prevenire, vindecare şi restabilire”.
Data: 23 septembrie 2008 • Vizualizari: 2792