Preotul Paroh şi activitatea sa liturgică, misionară şi administrativ – bisericească în contextul implementării noului
Referat susţinut la conferinţa preoţească a protopopiatului Băile Herculane la data de 11.11.2008
Autor: Pr. Ionuţ Constantin
Dacă vorbim despre contextul creat prin elaborarea şi lansarea noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R şi despre implicaţiile pe care acesta le are în activitatea preotului paroh în toate sectoarele vieţii parohiale, se cade să precizăm de la bun început faptul că prin statut orice instituţie îşi precizează cât se poate de clar sensul activităţii în lume. În aceste condiţii statutul reprezintă nu numai oglinda activităţii instituţiei care îl elaborează ci şi mijlocitorul relaţiilor ce se stabilesc la nivel instituţional într-o societate. În cazul B.O.R noul Statut nu se vrea a fi numai un cod de legi, potrivit cărora această instituţie divino-umană îşi desfăşoară activitatea, ci şi un mijlocitor care să stabilească bune relaţii cu instituţiile statului şi elementul mirean, pe care definiţia dogmatică a Bisericii îl recunoaşte ca parte constitutivă a acesteia.


I. Importanţa şi actualitatea noului Statut al B.O.R pentru viaţa parohială ( eclezială ).
Viaţa parohială nu va putea fi desprinsă sau înţeleasă separat de viaţa creştină dintr-o eparhie sau chiar mai mult în cazul nostru de cea din întreaga Patriarhie Română. Este ştiut faptul că întotdeauna bunii creştini au avut relaţii de reciprocitate cu statul relaţii cunoscute sub numele de symphonya. Din această cauză schimbările şi transformările produse pe plan politic şi statal, în răsăritul Europei la sfârşitul sec. XX şi începutul sec. XXI au obligat bisericile să-şi reînnoiască legislaţia şi să o adapteze în funcţie de cerinţele noilor vremuri şi ale omenirii. Dacă până în 1989 orientarea României era strict legată de un anumit spectru geografic schimbările politice produse în acest an şi în cei următori au deschis orizonturi largi ţării noastre către spectrul democratic pe care îl oferea Uniunea Europeană. În aceste condiţii Biserica Ortodoxă Română, care nu mai era constrânsă de totalitarismul comunist a putut să-şi elaboreze o serie de amendamente la vechiul Statut, prin care să îşi afirme libertatea de credinţă şi autonomia şi să-şi definească în mod clar raporturile cu statul prin eliminarea prevederilor cu caracter restrictiv, care îngrădeau lucrarea bisericească; referindu-ne aici la domeniile: liturgic, pastoral-misionar şi social.


Tocmai din aceasta se poate vedea foarte clar importanţa noului Statut. Reducând imaginea de ansamblu la nivel parohial, în centrul căreia ekklesia reprezintă locul de întâlnire al omului cu Dumnezeu nu vom putea uita niciodată de constrângerile meschine şi de neajunsurile pe care fostul regim totalitar le producea bisericii şi slujitorilor ei. Limitarea accesului pastoral-misionar în instituţiile publice, fapt impus bisericii de regimul comunist nu făcea altceva decât să producă o schismă între biserică şi stat prin eliminarea symphonyei bizantine şi reeducarea populaţiei creştine după cu totul alte norme şi valori decât cele divine. Îngrădirea dreptului de a desfăşura activităţi sociale au pus Biserica în imposibilitatea de a mai face cunoscut omului faptul că rostul lui în această lume nu este doar acela de a se îmbrăca în porfiră şi vison ci şi de a alina pe fraţii aflaţi în suferinţe şi nevoi.


De aceea se cade să precizăm că actualizarea statutului B.O.R era necesară şi ca act oficial deoarece începuse în formă practică prin diverse acţiuni întreprinse de aceasta odată cu dispariţia totalitarismului comunist. Astfel prin noul Statut pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R se observă clar încercarea de dinamizare a vieţii bisericeşti şi a activităţii parohiale în toate sectoarele ei elementul mirean fiind chemat la implicare totală şi responsabilă.


II. Trăsături specifice ale noului Statut.
În mare parte noul Statut al B.O.R continuă Statutul anterior şi îi aduce acestuia anumite completări şi simplificări în anumite privinţe. Cu toate acestea el are şi o serie de trăsături specifice care se întrevăd odată ce începi să îl lecturezi.


O primă particularitate a acestui statut este aceea că în el se observă o puternică accentuare a legăturii dintre libertate şi responsabilitate sau între autonomie proprie şi cooperare cu alţii la orice nivel: naţional, provincial şi eparhial. În cadrul acestei particularităţi, la baza căreia stă până la urmă liberul arbitru întâlnit pe coordonata libertate – responsabilitate, se observă faptul că întreaga suflare a B.O.R este chemată la responsabilitate faţă de valorile ortodoxe şi gestionarea corectă a acestora conform nevoilor specifice zonelor, parohiilor şi întregii biserici. Faptul că se elimină orice formă de constrângere şi îngrădire a libertăţii dovedeşte caracterul profund creştin al acestui Statut. Însă şi mai important este că libertate aceasta bazată pe responsabilitate nu acceptă izolare, iar treptele ierarhice sunt trepte ale slujirii şi comuniunii eclesiale, în are primatul se defineşte ca responsabilitate în interiorul sinodalităţii şi nu ca putere absolută.


O altă trăsătură specifică a noului Statut al B.O.R este aceea că acesta intensifică sinodalitatea în sensul că asigură responsabilitate sporită Sfântului Sinod, Sinodului Mitropolitan, Sinodului Permanent şi în acelaşi timp creează un cadru mai larg pentru cooperarea între cler şi mireni, prin introducerea acestora în Adunarea Naţională Bisericească şi Adunarea Eparhială. Acesta reprezintă un lucru cât se poate de firesc şi bun în sânul Bisericii din mai multe puncte de vedere. În primul rând sinodalitatea este garantul unor decizii sau hotărâri bine chibzuite şi tocmai de aceea infailibilitatea este o caracteristică a sinodalităţii. De asemenea sinodalitatea este imaginea spiritului democratic care trebuie să primeze în conducerea tuturor instituţiilor. De altfel acest mod de conducere a fost cunoscut în creştinism foarte de timpuriu grăitor fiind în acest caz Sinodul Sfinţilor Apostoli din Ierusalim din anul 50.


În altă ordine de idei, dacă vorbim despre colaborarea cu elementul mirean, pe care noul Statut o accentuează şi căreia îi deschide orizonturi largi putem spune că este un lucru foarte bun deoarece omul este o fiinţă care necesită atenţie şi pentru a-l extrage din monotonia zilnică biserica îi poate oferi responsabilităţi. Responsabilitatea îl apropie pe acesta de biserică şi prin aceasta poate realiza lucruri minunate pentru instituţia care i-a acordat încredere. Nu puţine au fost cazurile în care biserici aflate în stadii de degradare înaintată au fost readuse la strălucire prin truda şi spiritul activ al unor astfel de oameni. De asemenea faptul că s-a împământenit modelul organizării unor anumite foruri cu două treimi mireni creează un context benefic activităţii bisericii şi reprezintă ceva firesc, deoarece când spunem biserică nu înţelegem doar clerici ci şi mireni biserica fiind o instituţie divino-umană prin definiţie.


Tot ca particularitate a noului Statut este si faptul că acesta creează un cadru bogat pentru prezenţa bisericii în viaţa societăţii folosind mijloace de comunicare care au ca scop intensificarea misiunii liturgice, pastorale culturale şi filantropice. Un fapt cât se poate de benefic, deoarece prin crearea unor mijloace de informare în masă se poate ajunge mai uşor la sufletele unor mase mai mari de creştini, care pot primi astfel informaţii bogate privitoare la valorile creştinismului ortodox. Prin aceste mulţi înţeleg care este sensul vieţii umane, care fără Dumnezeu e seacă. De asemenea venirea bisericii în sprijinul oamenilor suferinzi este de fapt o reînviere a obiceiurilor creştine mai vechi, în care Frângerea Pâinii era însoţită de colecte pentru cei sărmani. Faptul că acest statut intensifică pe lângă misiunile liturgică, pastorală şi culturală şi pe cea filantropică nu este altceva decât o încercare de sensibilizare a inimilor împietrite de regimurile politice în decursul vremurilor, o trezire a conştiinţei celor suferinzi că măcar biserica le este alături. Este foarte greu să fii singur, fără sprijin şi în suferinţă şi tocmai pentru eliminarea acestor probleme măcar parţial luptă biserica prin activitatea social-filantropică.


În acelaşi cadru al trăsăturilor specifice pe care le regăsim în noul Statut este întâlnită şi atenţia sporită pe care acesta o acordă modului de administrare şi păstrare a bunurilor bisericeşti accentuând mult responsabilitatea clericilor şi mirenilor. Şi nu în ultimul rând accentuarea dreptului şi responsabilităţii Sfântului Sinod de a se îngriji de românii ortodocşi din diaspora este altă trăsătură specifică a noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R.


III. Atribuţiile preotului paroh-comparaţie între vechiul şi noul Statut.
Preotul paroh este delegatul chiriarhului în parohie însărcinat cu păstorirea sufletească a credincioşilor, iar în activitatea administrativă este conducătorul administraţiei parohiale, având calitatea de preşedinte al tuturor celor tei foruri existente la nivelul unei parohii Adunare, Consiliu şi Comitet parohial.


Privitor la atribuţiile preotului paroh urmărite comparativ între vechiul şi noul Statut trebuie să facem precizarea că în cel nou se punctează mult mai clar şi explicit ceea ce este dator parohul să îndeplinească. Dacă privim un pic în urmă la vechiul Statut la Art. 48 acesta făcea o amintire vagă de obligaţiile harice ale preotului paroh în timp ce Statutul nou încearcă o precizare cât se poate de clară a acestora. În acest sens Statutul în vigoare, la Art. 50 alin. ( a ), face precizarea că preotul paroh are îndatoririle de a săvârşi Sfânta Liturghie în duminici, sărbători şi alte zile, rosteşte cuvântul de învăţătură, săvârşeşte sfintele taine şi ierurgii, catehizează copiii, tinerii şi adulţii conform îndrumărilor primite de la Centrul Eparhial şi asigură accesul zilnic în locaşul de cult potrivit unui program prestabilit afişat la vedere.


De asemenea alin. (a) din vechiul Statut a devenit alin. ( b ) în cel nou la Art.50 dar cu anumite modificări deoarece în cel vechi se preciza la acest punct că preotul paroh duce la îndeplinire toate dispoziţiile prezentului statut şi a regulamentelor în ce priveşte parohia. În această privinţă Statul în vigoare prevede că preotul paroh are obligaţia ca în treburile ce privesc parohia să ducă la îndeplinire şi hotărârile organismelor centrale despre care nu se amintea în vechiul legiuitor. În acest sens se dă posibilitatea fiecărei eparhii să-şi organizeze viaţa religioasă cum se poate mai bine, deoarece întotdeauna Centrul Eparhial va cunoaşte mult mai bine care sunt nevoile spirituale ale teritoriului pe care îl are în jurisdicţie canonică. De asemenea alin. ( c ) din noul legiuitor al activităţii B.O.R este o premieră deoarece potrivit lui preotul paroh este dator să ducă la îndeplinire şi hotărârile organismelor eparhiale şi ale autorităţilor superioare bisericeşti referitoare la viaţa parohiei, despre acest fapt nefăcându-se nici o precizare în Statutul adoptat în 1948.


O atribuţie nouă a preotului paroh este stipulată în oul Statut la Art. 50 alin. ( d ). Conform acesteia preotul paroh întocmeşte şi duce la îndeplinire programul anual al activităţilor: pastoral - misionare, social - filantropice şi administrativ - gospodăreşti ale parohiei. Prin aceasta normă se urmăreşte dinamizarea vieţii parohiale şi a activităţii parohului în toate sectoarele ei.


Dacă până acum preotul paroh putea reprezenta liber parohia în justiţie şi în faţa autorităţilor locale şi faţă de terţi, odată cu adoptarea noului cod de legi al B.O.R această calitate este posibilă doar în virtutea unei aprobări scrise obţinută în prealabil de la chiriarhul locului. De asemenea alin. ( e ) al aceluiaşi Art. 50, despre care amintim aici face precizarea că şi în cauze de interes personal ce necesită rezolvarea în justiţie este nevoie de aprobarea chiriarhului, pentru a se împlini astfel ascultarea şi respectul promis de preot la hirotonoie.


Şi în noul Statut se păstrează prevederea că preotul paroh convoacă şi prezidează şedinţele celor trei foruri parohiale, făcându-se precizarea că preotul paroh este dator să ducă la îndeplinire hotărârile Adunării Parohiale şi a Consiliului Parohial despre care vechiul Statut făcea precizarea că trebuie doar să se îngrijească de ducerea lor la îndeplinire. Exigenţele unei administraţii parohiale corecte se regăsesc la Art. 50 alin ( h ) din noul Statut, în cel vechi ele fiind prezentate voalat şi sumar. Astfel se precizează clar la acest alineat că preotul paroh este dator să îndeplinească Conscripţia Parohială, să aibă evidenţa clară a decedaţilor, cununaţilor şi botezaţilor prin registrele mitricale şi să elibereze certificate de botez şi cununie lucru benefic deoarece într-o lume civilizată aflată în continuă evoluţie calitatea de creştin şi de familist trebuie să se reflecte şi prin acte, iar parohul trebuie să îşi cunoască foarte bine patrimoniul sufletesc, care trebuie mântuit.


În ce priveşte administrarea patrimoniului parohiei la alin ( j ) al Art. 50 se precizează clar calitatea de administrator principal a preotului paroh care potrivit Art. 48 alin. ( c ) din vechiul Statut era doar aceea de veghetor al administrării averii bisericeşti. În fine alin ( k ) din Statutul nou întregeşte prin noile sale precizări alin ( h ) din cel vechi arătând că pe lângă inventarul bunurilor şi al averii parohiale preotul este dator să organizeze biblioteca parohială şi arhiva şi deţine sigiliul parohiei pe toată durata oficiului de paroh.


IV. Preotul paroh şi exigenţele administraţiei parohiale.
La o primă vedere activitatea preotului paroh este percepută de anumite persoane ce nutresc încă idei preconcepute ca fiind ocazională şi fără prea multă răspundere. Bineînţeles că lucrurile se prezintă altfel deoarece răspunderea preotului este pe de o parte supremă, înaintea lui Dumnezeu, iar pe de alta disciplinară înaintea autorităţilor bisericeşti şi chiar de stat.


Se cade să facem aceste precizări deoarece preotul nu este doar un simplu slujitor al altarului ci este chemat să fie un administrator iscusit în parohia în parohia sa, deoarece este ştiut faptul că fiecare parohie îşi are bunurile şi averile ei fie ele mai sporite sau mai reduse. În administrarea bunurilor parohiale de orice natură preotul are ca sprijin Consiliul Parohial împreună cu care îşi exercită activitatea de administrator al patrimoniului parohiei sub controlul direct al Centrului Eparhial. Şi dacă preotul paroh este administrator al întregului patrimoniu parohial înseamnă că şi răspunderea sa este pe măsură al fiind direct răspunzător în faţa instanţelor civile pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor administrative. Din această cauză se cere preotului să fie iconom chibzuit deoarece din felul în care este administrată averea parohiei se oglindeşte personalitatea sa în faţa tuturor.


Supus exigenţelor administraţiei parohiale preotul îşi poate arăta calităţile de iconom iscusit prin administrarea fondurilor parohiale, în acest sens fiind să păstreze o gestiune financiar-contabilă transparentă prin registrele de venituri-cheltuieli şi prin cel de inventar. O altă coordonată a calităţii de bun administrator a preotului paroh este legată de activitatea sa de veghetor pentru păstrarea în siguranţă a bunurilor parohiale, a documentelor de valoare ale parohiei. În acest sens trebuie amintit faptul că multe parohii deţin obiecte înscrise în patrimoniul cultural-naţional faţă de care preotul paroh are o responsabilitate crescută nu numai în păstrarea lor ci şi în restaurarea şi conservarea acestora. Documentele de valoare trebuie păstrate cu sârguinţă şi ordine în registre speciale şi ferite de orice factor distrugător.


Şi cum în administraţie ajungem mereu la partea financiară aici chemarea preotului paroh este aceea de a ţine o evidenţă financiar-contabilă cât se poate de corectă pentru veniturile şi cheltuielile pe care le realizează pe parcursul fiecărei activităţi. Transparenţa activităţii financiar-contabile a preotului se justifică prin îndatorirea acestuia de a prezenta la fiecare început de an situaţia reală a soldului anului precedent prin enumerarea încasărilor şi justificarea elaborată a cheltuielilor.


O altă exigenţă cu care mulţi dintre preoţi se confruntă în calitatea lor de administratori ai averilor parohiale este legată de Art. 65 alin. ( e ) din noul Statut care creează preotului paroh îndatorirea de a întreţine, repara şi restaura edificiile parohiale fie ele: biserici, aziluri de bătrâni centre sociale sau case parohiale. De asemenea este dator să clarifice şi să pună în ordine situaţia eventualelor terenuri deţinute de parohie, prin solicitarea întocmirii actelor de proprietate de către persoanele autorizate în acest sens, şi dacă este posibil creşterea averii parohiale. Nu în ultimul rând preotul paroh este chemat să încaseze sumele cuvenite şi stabilite de Consiliul Parohial şi să efectueze la timp plăţile pentru ca parohia să fie ferită astfel de eventuale penalizări.


Din enumerarea acestor prevederi ne putem da seama de exigenţele administraţiei parohiale la cere preotul paroh este supus în întreaga sa activitate în care prevederile legale şi canonice însoţite de multă diplomaţie, perseverenţă şi râvnă pot face din preot un iconom adevărat.


V. Preotul paroh, Consiliul Parohial şi comitetul parohial.
Spuneam că preotul paroh este delegat al chiriarhului locului în parohie de aceea din motive obiective chiriarhul îl poate revoca din oficiul de paroh într-o şedinţă a Consiliului Eparhial şi împreună cu Permanenţa Consiliului Eparhial poate încredinţa oficiul de paroh altor preoţi slujitori. În calitatea sa de reprezentat al chiriarhului în parohie parohul are anumite atribuţii. Atribuţiile legate de activitatea sfinţitoare în cadrul căreia este dator să lucreze neobosit şi nestăvilit de nevoile personale deoarece în virtutea succesiunii harice este purtător al unei împuterniciri, care îl face direct răspunzător în faţa Mântuitorului Hristos. De asemenea rolul preotului într-o parohie este acelaşi cu rolul inimii în organismul uman, dacă ar fi să-l parafrazăm pe vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală. Şi spunea Înalt Prea Sfinţia Sa că dacă inima parohiei se îmbolnăveşte întreaga parohie suferă. De aceea este nevoie ca preotul paroh să fie foarte atent în toate sectoarele de activitate pentru îndeplinirea cât mai corectă a acesteia, deoarece prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor şi printr-o conduită dezordonată poate deveni foarte uşor din stâlp de foc conducător către Canaanul Ceresc, în piatră de sminteală nesocotind astfel harul care este întru el şi pe Cel ce i l-a încredinţat. De aceea între preotul paroh şi chiriarhul său trebuie să existe o relaţie de strânsă legătură ca între fraţi în care fratele mai mare este sfătuitorul celui mai mic, deoarece numai prin comunicare se pot depăşi situaţiile dificile.


În problemele administrative preotul paroh are drept colaboratori Consiliu Parohial şi Comitetul Parohial. Consiliul Parohial este organul executiv al Adunării Parohiale şi este format dintr-un număr de 7, 9, 12 membri în funcţie de nevoile parohiei şi 2-4 supleanţi. Alegerea consilierilor se face pe o perioadă de patru ani. Consiliul Parohial are calitatea de a îndeplini toate atribuţiile Adunării Parohiale atunci când aceasta nu este întrunită; întocmeşte bugetul parohial, contul de execuţie, bilanţul financiar-contabil al parohiei. Într-un cuvânt un astfel de organism este foarte benefic preotului paroh în primul rând pentru că infailibilitatea este garantată de sinodalitate, apoi pentru că o singură persoană nu poate îndeplini toate exigenţele administraţiei parohiale şi în altă ordine de idei este garantul unei activităţi administrative în faţa obştii credincioşilor. Consiliul Parohial i-a hotărâri valabile pentru toţi membrii parohiei şi la rândul său alege cei doi epitropi care să fie alături de preotul paroh.


Dacă ne referim la Comitetul Parohial acesta este ales de obicei din femei şi numărul membrilor săi este dublu faţă de cei ai Consiliului Parohial. Principiul de bază al Comitetului Parohial este voluntariatul. Potrivit noului Statut Comitetul Parohial este foarte bine organizat în mai multe sectoare sau servicii cum ar fi: social, misionar, cultural, pentru tineret şi administrativ-gospodăresc. Toate aceste servicii, prin membrii delegaţi, au datoria de a identifica problemele ce ţin de sectorul respectiv şi a le aduce la cunoştinţă preotului paroh care împreună cu Consiliul Parohial să găsească soluţii.


Este de remarcat că noul statut legiferează într-un mod foarte elaborat activitatea Comitetului Parohial care până acum era ţinută în umbră. Este îmbucurător faptul că femeia capătă atribuţii concrete deoarece sensibilitatea ei sufletească o face să fie ataşată mult mai activ de biserică decât bărbatul.


VI. Într-ajutorarea preoţească după noul Statut-afilierea parohiilor.
Referitor la această problemă Artic. 46 alin. 1 şi 2din noul Statut prevede următoarele: Comunitatea credincioşilor care nu poate susţine cu mijloace proprii o parohie, prin hotărârea Consiliului Eparhial, se poate alătura la o comunitate vecină, împreună cu care formează parohia. În acest caz comunitatea care se alătură poartă numele de filie iar membrii săi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de parohie ca şi cei din comunitatea la care se alătură. Prin hotărârea Consiliului Eparhial parohiile cu posibilităţi economice ajută parohiile sărace şi cu număr redus de credincioşi.


Deşi această nouă prevedere este proprie Statutului nou elaborat ea nu reprezintă un element de noutate pentru creştinismul autentic. Aceste metode de într-ajutorare a slujitorilor lui Dumnezeu şi a comunităţilor creştine ni le ilustrează Sfânta Scriptură iniţiatorul lor fiind Sfântul Apostol Pavel despre care ştim că făcea anumite colecte pentru anumite comunităţi sărace. Prevederile Art. 46 nu reprezintă altceva decât o legiferare a calităţilor creştine autentice. Într-o societate europeană în care statul este neutru religios şi tolerant faţă de ideologiile noi care se conturează tot mai rapid afectând structura doctrinară şi morală a unui stat declarat majoritar ortodox era nevoie de o trezire a conştiinţei noastre spre într-ajutorarea reciprocă. Suntem singurii care putem rezolva aceste probleme deoarece suntem fraţi întru Hristos şi această calitate trebuie dovedită şi faptic.


Aliniatul 1 ce prevede afilierea parohiilor rezolvă astfel o problemă foarte gravă, aceea a refuzului tot mai multor absolvenţi de a începe activitatea pastorală în parohii care datorită lipsei de posibilităţi materiale sunt sortite a trăi fără mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Problema este foarte delicată şi nu o putem rezolva decât noi iar prevederile Artic 46 vin să înlăture ignoranţa în această privinţă. Aceste prevederi au fundament misionar solid. Problemele financiare sau administrative nu ocolesc nici o parohie a zilelor noastre pentru că ele sunt direct proporţionale cu aspiraţiile fiecărui, preot paroh, dar sufletele oamenilor sunt mai importante. Tratând cu ignoranţă anumite comunităţi nevoiaşe nu facem altceva decât să deschidem larg porţile sectelor neoprotestante, care prin finanţare externă şi perseverenţă devorează o turmă vitregită de păstor. Este foarte uşor de înţeles că într-o societate în care valorile financiare ocupă un loc de seamă singura noastră salvare este aceea de a fi bogaţi milostivi faţă nenumăraţii Lazăr pentru că ignoranţa produce pierderi majore.


VII. Cercurile misionare protopopeşti un factor de dinamizare a activităţii bisericeşti, misionar-pastorale, culturale, sociale.
Articolul 53 din noul Statut prevede următoarele: Mai multe parohii ( 10-15) din cadrul unui protopopiat se constituie într-un cerc misionar pentru desfăşurarea de activităţi bisericeşti, misionar-pastorale, culturale şi sociale. Chiriarhul deleagă pe unul dintre preoţi drept coordonator al cercului misionar.


Întotdeauna munca în echipă a reprezentat un fapt benefic şi a repurtat succese notabile. Atunci când 15 preoţi parohi se întrunesc în cadrul unui cerc misionar viaţa bisericească are şansa de a înregistra succese reale. Este cunoscut faptul că în multe domenii de activitate există practica schimbului de experienţă între angajaţi pentru ca observând activitatea altora să se însuşească o parte din ideile acelora şi să se transpună în practică şi în alte locaţii. Tot la fel şi cercurile misionare au rolul de a scoate preotul din monotonia unei vieţi de parohie în cadrul căreia aplică în mod repetat aceleaşi idei. O astfel de întâlnire la baza căreia stă slujirea are rolul de a înlătura plafonarea, mulţumirea cu puţin a participanţilor. Prevenirea unor neajunsuri pe plan misionar-pastoral îşi găseşte rezolvarea tot în acest cadru pentru că împărtăşindu-ne reciproc experienţele putem găsi soluţii pentru evitarea unor situaţii dificile înainte ca acestea să apară. Corectarea unor lacune sau carenţe existente dintru început sau apărute pe parcursul slujirii liturgice îşi are rezolvarea tot în aceste întâlniri. De asemenea găsirea unor soluţii pe plan social se realizează prin urmărirea activităţii unor care au demarat proiecte în această direcţie. Toate acestea nu fac altceva decât să dinamizeze viaţa parohială prin dinamizarea activităţii parohului ei.


VIII. Receptivitatea credincioşilor la noul Statut.
Noul Statut pentru Organizarea şi funcţionarea B.O.R oferă un spectru larg de activitate elementului mirean. Odată deprins cu voluntariatul, principiu de bază în activitatea bisericească creştinul devine un element activ. Faptul că biserica acordă enoriaşului o atenţie deosebită prin legislaţia în vigoare integrându-l în forurile de conducere şi administrare a averilor ei reprezintă pentru creştin motivul receptării noului Statut la adevărata lui valoare.


Implicarea femeilor în viaţa comunităţii se vede mai mult ca oricând odată cu noile prevederi legate de Comitetul Parohial. Tendinţa de înnoire şi restaurare a bisericilor şi visteriilor lor cu concursul enoriaşilor dovedeşte faptul că vocea Sfântului Sinod s-a făcut bine auzită prin noul statut. Colaborarea dintre instituţii, restricţionată pe vremea comunismului, se vede mai mult ca oricând acum când primăriile se implică tot mai mult în ajutorarea bisericilor în repararea acestora şi alte activităţi misionar-pastorale. Participarea conştiincioasă la diferite momente liturgice, adunarea de fonduri pentru diferitele sectoare ale vieţii parohiale sunt o dovadă clară că enoriaşii au inteles ce aşteaptă biserica de la ei. Suflul înnoitor şi spiritul plin de iniţiativă ce vine din direcţia elementului mirean reprezintă dovada îmbucurătoare a receptării noului Statut atât de către omul simplu cât se de autorităţile statului.


IX. Concluzii
Din întreaga expunere se observă că activitatea preotului paroh este ordonată foarte bine de prevederile noului statut trasându-i-se foarte clar sarcinile pe care le are de îndeplinit. Noul cod de legi al activităţii B.O.R este un pas important către colaborarea instituţională dintre biserica noastră şi instituţiile statului. I se trasează noi îndatoriri preotului paroh dar îi creşte şi responsabilitatea cu privire la bunurile parohiei. Prin noul statut parohul este chemat la ajutorarea frăţească faţă de parohiile nevoiaşe pentru înlăturarea pericolului sectar care pândeşte astfel de comunităţi. De asemenea viaţa de parohie şi activitatea parohului sunt dinamizate de noul Statut prin cercurile misionare un real factor de îmbunătăţire a activităţi fiecărui paroh. Într-un cuvânt Noul Statut pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R reprezintă un real succes pentru viaţa bisericească românească în toate laturile prin spiritul dinamic pe care îl impune.


Bibliografie
1. Plămadeală, Antonie, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Sibiu, 1996
2. Bel, Pr. Prof. Univ. Dr., Valer, Misiune, parohie, pastoraţie, Edit. Renaşterea, 2002
3. Necula, D. Nicolae, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, Edit. I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 2004, Vol. 3
4. Satutul pentru organizarea si functionarea B.O.R, Edit. I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 2008
Data: 12 noiembrie 2008 • Vizualizari: 8158