Constituţiile Ascetice. Către cei ce locuiesc chinovitic şi singuri - Partea a III-a
26. Despre modestie şi simplitate în felurile de mâncare; 27. Pe cel care tinde spre desăvârşire, ieşirea nu va putea să-l păgubească; 28. Ascetul nu trebuie să aibă îndeletniciri particulare; 29. Se cuvine ca proiestosul să distribuie cu bunăvoinţă părintească celor de sub ascultarea sa cele ce li se cuvin; 30. Nu trebuie să se formeze grupări de doi sau trei fraţi în sistemul ascetic; 31. Ascetul nu trebuie să caute să-şi aleagă (după gust) îmbrăcămintea şi încălţămintea; 32. Se cuvine ca proiestosul să potrivească cele rânduite după puterea corpului fiecăruia; şi despre cei care-şi ascund puterea; 33. Fraţii nu trebuie să se întristeze când celor mai slabi li se încredinţează ceva mai uşor; 34. Proiestoşii nu trebuie să dea curaj asceţilor care părăsesc (din nesupunere) propria lor comunitate frăţească, şi pe unii ca aceştia să nu-i primească în viaţa chinovitică; 35. Ascetul care trăieşte în sistemul chinovitic nu trebuie să aibă bunuri materiale proprii.
Autor: Sfântul Vasile cel Mare
Despre modestie si simplitate in felurile de mancare


Intr-adevar ascetul trebuie sa nu doreasca varietate de mancaruri si nici sub falsa aparenta a cumpatarii, schimbarea felurilor de mancare, pentru ca aceasta rastoarna buna ordine obisnuita si provoaca tulburari, iar cel care aduce in felul ascetic de viata asemenea motive de tulburare se face mostenitorul acelui "vai"; Dar, chiar daca o asemenea mancare, cea sarata, preferata de sfintii parinti in locul altui condiment, este foarte putina ca sa completeze cina impreuna cu apa si legumele, sa nu se invoce ca pretext evlavia vanitoasa, si sa se ceara, - ca si cum se renunta la carne -, feluri de mancare mai alese si de mai bun gust; dimpotriva, (ascetul) sa moaie pe neobservate o mica bucata de paine in fiertura de buruieni sarata si sa consume aceasta cu toata multumirea. Caci acea bucatica (de paine) daca ar fi aruncata in atata apa sau in legume, daca ar fi cazul, nu arata voluptate, ci este in realitate cea mai exacta si mai aspra cumpatare. Asadar, lucrurile de acest fel, ascetul pietatii sa nu si le insuseasca, pentru ca ne abtinem de la cele asemenea nu ca iudaizantii, ci evitand saturare deplina din vanitate.




Pe cel care tinde spre desavarsire, iesirea nu va putea sa-l pagubeasca


I

Daca ascetul ar spune ca se vatama prin iesirile sau prin calatoriile care se intreprind pentru ingrijirea de cele necesare comunitatii, si pentru aceasta refuza sa iasa, el n-a inteles inca exactitatea ascultarii si nici nu s-a convins ca pentru asemenea nerozii, singur faptul (ca nu iese) nu desavarseste. Sa priveasca, deci, exemplele sfintilor, cum au realizat ei ascultare desavarsita, fara sa se impotriveasca sau sa poarte controversa, nici in cel mai neinsemnat lucru, pentru vreuna din aceste porunci care se indeplinesc atat de greu, si sa invete ascultarea desavarsita. Daca totusi, vreunul se vatama cu adevarat, sa roage comunitatea frateasca sa roage pe Dumnezeu pentru el si el insusi sa ceara de la Dumnezeu cu nadejde nezdruncinata sa-l faca instrument puternic si util pentru toate faptele duhovnicesti si pentru toate slujirile trupesti care tind catre fapte bune. Atunci si Domnul, Care priveste cu bunavointa, fara indoiala, ravna celor care cauta binele, va acorda puterea pentru ca Insusi a indemnat pentru cerere si a spus aceasta: "Cereti si vi se va da; cautati si vei afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, iar celui care bate, i se va deschide"; iar in alt loc se relateaza: "De este cineva din voi lipsit de intelepciune, sa ceara de la Dumnezeu, Care da tuturor de-a dreptul si nu infrunta; si se va da lui. Sa ceara insa cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala". Si in toate imprejurarile in general, cand, fie mintea se gaseste in dificultate pentru ascultare desavarsita, fie satana impiedica, fiindca slabeste mintea si impiedica bunavointa, sa rugam pe Dumnezeu folosind acest remediu, sa ne dea aptitudinea pentru realizari, sa strapunga trupurile noastre cu frica de Dumnezeu si sa faca mintea noastra neclatinata, asa incat sa nu fie stapanita de dorintele si placerile trupesti. Pentru ca, atunci cand mintea este distrata, dorintele trupesti se dezvolta in suflet si provoaca diferite tulburari in cugete si ne fac sa devenim lenevosi in privinta faptelor bune.


II

Asadar, sa nu refuzam sa-si aduca fiecare contributia lui pentru cerintele comune si necesare trupului, ci sa rugam pe Dumnezeu sa primim puterea conlucrarii. Caci daca toti ar refuza, imitand pe inaintasi, cine va implini cele necesare (pentru comunitatea frateasca)? Si intr-un alt chip, dintr-un exemplu, merita sa ne invatam aceasta. Anume, ostasul care este randuit de curand intr-un batalion nu se straduieste sa intoarca pe ceilalti ostasi catre obiceiul lui, ci el se adapteaza la felul de viata al batalionului. Asadar, se cuvine ca si cel care este randuit in sistemul duhovnicesc sa nu doreasca sa intoarca pe ceilalti catre felul lui (de viata), ci el sa-si adapteze felul lui la moravurile si randuielile sistemului (duhovnicesc).




Ascetul nu trebuie sa aiba indeletniciri particulare


Ascetul nu poate sa se imputerniceasca pe sine nici pentru moment ca sa se indeletniceasca cu lucrurile lui particulare, caci nici un instrument nu poate sa fie miscat fara maestru, nici un madular al corpului nu poate sa fie separat, pentru oricat de putin, de corpul intreg, sau sa fie miscat impotriva parerii maestrului din launtru si a celui care are supravegherea intregului corp; la fel nici ascetul nu are dreptul sa faca ceva sau sa lucreze impotriva parerii proiestosului. Iar daca ar spune ca nu poate sa indeplineasca cele ce i s-au poruncit, sub motivul slabiciunii trupului, sa incredinteze staretului (categumenului) examinarea slabiciunii lui. Altfel, dupa ce a luat in considerare si ceea ce (spune) Scriptura, sa se indemne pe sine spre implinirea celor poruncite, ca si cum asculta ce spune Scriptura: "Nu v-ati impotrivit inca pana la sange, in lupta voastra cu pacatul" si: "Indreptati mainile cele ostenite si genunchii cei slabanogiti".




Se cuvine ca proiestosul sa distribuie cu bunavointa parinteasca celor de sub ascultarea sa cele ce li se cuvin


Si insusi staretul (categumenul), ca parinte care poarta grija de copiii lui adevarati, va cerceta nevoia fiecaruia si va repartiza, dupa posibilitati, grija si ingrijirea corespunzatoare; si va grupa pe membrul cu adevarat slabit cu sufletul sau cu trupul, cu dragostea si cu bunavointa potrivita tatalui.




Nu trebuie sa se formeze grupari de doi sau trei frati in sistemul ascetic


Se cuvine ca fratii sa aiba dragoste intre ei, dar sa nu formeze prietenii speciale intre doi sau trei. Caci aceasta nu este dragoste, ci atitudine si impartire si dovada de rautate a celor ce se unesc. Caci daca acestia ar iubi ce este comun bunei conduite, ar avea dragoste comuna si egala fata de toti; daca insa se separa si se despart si formeaza grupare inlauntrul gruparii, unirea unor asemenea prieteni este rea, ii uneste vreun motiv strain comunitatii, lucru care este inovatie potrivnica bunei ordini pastrate. Asadar, nu trebuie nici prietenii de acest fel sa fie ingaduite, nici din sentimentul dragostei sa se lege cineva cu fratele care are scopuri josnice si strica randuielile bunei conduite comune; insa, in masura in care toti staruiesc in bine, sa se impartaseasca fiecare frate si sa fie unit cu toti. Dar daca vreunul, care ar dori sa se impotriveasca starii existente, ar antrena (in cadere) pe un frate, acesta la inceput sa fie sfatuit in taina de catre cel care se poarta corect, ca fiind bolnav in ganduri; daca insa n-ar vrea sa se indrepte (fiind sfatuit) in particular, sa mai fie luati si alti frati, mai intelepti, cu scopul indreptarii lui, precum spune Sfanta Evanghelie: "iar de nu te va asculta, ia cu tine inca unul sau doi". ?Daca nu asculta nici de acestia, boala sufletului (lui) sa fie adusa la cunostinta proiestosului; si daca nici de proiestos nu asculta, sa fie socotit ca un pagan si ca un vames?, si sa fie indepartat de pastor, ca oaia ce sufera de boala contagioasa, ca sa nu imprumute boala si celorlalti. Iar daca nu este vatamat nimeni din exemplul lui rau, numai atunci, si dupa o prealabila instruire, i se va arata indelunga rabdare, in nadejdea indreptarii. Dar indelunga rabdare (intervine) in privinta lui ca sa nu se taie (din comunitate), iar nu ca el sa nu fie inteleptit si invatat prin epitimii (usturatoare) canonice.




Ascetul nu trebuie sa caute sa-si aleaga (dupa gust) imbracamintea si incaltamintea


Asadar, sa nu cerem imbracaminte si incaltaminte alese, ci sa preferam pe cele mai ieftine, pentru ca sa aratam si in aceasta smerenie si sa nu ne dorim eleganti si egoisti si iubitori de marire. Pentru ca cel care doreste sa fie intaiul este strain de dragoste si de smerenie.




Se cuvine ca proiestosul sa potriveasca cele randuite dupa puterea corpului fiecaruia; si despre cei care-si ascund puterea


Proiestosul trebuie sa fie atent ca nu cumva sa dea porunci peste puterea trupului si astfel sa provoace la contradictie pe cel care nu este in stare sa le indeplineasca. Sa cerceteze, deci, ca un tata binevoitor si cinstit fata de toti, puterile trupesti ale fiecaruia, si dupa aceea sa imparta si sa fixeze poruncile. Vor primi deci cea mai mare judecata cei care tagaduiesc puterea reala a trupului, care le-a fost data de Dumnezeu si care se poarta cu totul necuviincios fata de proiestosi si nu se supun celor ce le sunt poruncite. Caci daca pentru proiestos este deosebit de primejdios sa ascunda talantul cuvantului si sa nu arate fiecaruia judecata ce va urma pentru pacat, cu atat mai mult este primejdios sa suprime si sa ascunda cineva puterea trupului, pe care o primeste de la Dumnezeu spre folosul comun.




Fratii nu trebuie sa se intristeze cand celor mai slabi li se incredinteaza ceva mai usor

Asadar, fratii sa nu se intristeze si sa nu se indigneze cand proiestosul ar repartiza celor mai neputinciosi slujiri corespunzatoare si i-ar menaja, daca astfel ar impune nevoia; ci cei mai puternici sa menajeze pe membrii mai slabi, care au nevoie de menajare, si astfel sa implineasca dragostea duhovniceasca. Caci nici piciorul nu se va intoarce in trup impotriva mainii, sau s-o constranga pe aceasta pentru slujirea lui, nici mana intreaga nu va impune greutatea functiunii ei degetului mic; ci fiecare madular pune in lucrare puterea pe care a primit-o de la natura si poarta (astfel) pana la capat si pe (madularele) cele mai slabe. Pastrandu-se aceasta randuiala in sistemul duhovnicesc, se va dovedi ca in realitate suntem trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte, pentru ca pazim totdeauna armonia legaturii si unirea cea mai placuta intre noi.





Proiestosii nu trebuie sa dea curaj ascetilor care parasesc (din nesupunere) propria lor comunitate frateasca, si pe unii ca acestia sa nu-i primeasca in viata chinovitica


I

Asadar, trebuie ca si proiestosii gruparilor duhovnicesti, care practica dragostea unul fata de celalalt si cei care isi asuma grija unul fata de celalalt, sa nu anuleze unul hotararile celuilalt, nici sa nu primeasca simplu si fara examinare pe fratii care se despart de ceilalti. Pentru ca aceasta este amestec general si destramare si distrugere a lucrarii duhovnicesti. Caci cei mai intelepti dintre frati, fiind stapaniti de frica de Dumnezeu, ramin cu statornicie in bine, in timp ce aceia mai lenesi si mai neglijenti sunt instruiti si indrumati spre bine si de rusinea din partea oamenilor si de nevoia ce se impune de oameni. Deci, daca cel lenes ar vedea ca ii este cu putinta sa evite, fara sa fie pedepsit, ostenelile ce se impun in felul (de viata) pe care si l-a ales o data si sa treaca la altul si sa traiasca fara masura si cumpatare, va indrazni cu usurinta, iar cel care il primeste pe el cu usurinta se face vinovat de pierderea lui. Iar raul acesta, daca s-ar intinde, de multe ori indeparteaza de drumul drept si corect si pe cei care merg bine; si pierderea tuturor se va ingramadi la acela care da motive pentru alunecari. Asadar, ca sa nu se intample aceasta, pe fratii care se indeparteaza (de comunitate) sau sa-i sfatuim si sa-i readucem acolo de unde s-au indepartat sau, daca nu ne asculta, sa ne pazim si sa evitam societatea lor si sa indemnam la aceasta pe toti fratii; asa incat, fie ca aceia se vor intelepti ei insisi din aceasta mustrare si se vor inapoia la comunitatea lor frateasca si vor fi indrumati de pastorul pe care-l parasisera, fie, daca aceia persista in tagaduirea comunitatii duhovnicesti, altii, cel putin, dupa ce ii vad pe ei cat de dezgustatori au ajuns, se vor intelepti din exemplele lor si vor evita sa-i imite, indepartand rusinea.


II

Ca acestea nu sunt cuvintele mele, ci cuvinte intelepte ale Duhului, o voi dovedi citand insesi cuvintele lui Pavel, cu care a pedepsit pe cei neinfranati impreuna cu altii si a supus la epitimii pe betivi si pe ocaratori; caci spune: "Daca vreunul, numindu-se frate, va fi desfranat sau lacom, sau inchinator la idoli, sau ocarator, sau betiv, sau rapitor, cu unul ca acesta nici sa nu sedeti la masa". Iar in alta parte se refera la cei care nu lucreaza, ci isi risipesc timpul, si porunceste: "Pe cel asemenea sa-l insemnati si sa nu mai aveti cu el nici un amestec". Dar este cu totul clar ca cel care violeaza armoniile Duhului isi ingaduie lucruri mai rele decat ocaratorii si betivii si lenesii. Asa incat bine cere Scriptura sa impiedicam si sa indepartam pe cei care strica buna ordine duhovniceasca de societatea celor care o respecta. Numai atunci se cuvine sa ramana nemustrata separarea vreunui frate, cand s-ar face cu asentimentul proiestosului pentru un oarecare scop.




Ascetul care traieste in sistemul chinovitic nu trebuie sa aiba bunuri materiale proprii


I

Asadar, se cuvine ca ascetul, care a imbratisat comuniunea duhovniceasca expusa mai inainte, sa fie liber de orice posesie de bunuri materiale. Pentru ca daca n-ar face aceasta, intai strica exactitatea comuniunii prin averea lui particulara, si apoi produce in sarcina lui grave dovezi de necredinta, pentru ca nu crede in Dumnezeu ca ii va hrani pe cei adunati in numele Lui si ca nu intelege cuvintele lui David: "Tanar am fost si am imbatranit, si n-am vazut pe cel drept parasit, nici semintia lui cerand paine", fie, adica (painile) intelectuale ale mintii, fie cele sensibile cu care se hraneste corpul. Caci daca Hristos se afla intre doi sau trei adunati in numele Lui, cu atat mai mult se afla acolo unde adunarea este mai numeroasa si mai populata. Deci nimic din cele necesare nu ne va lipsi, din moment ce Hristos se afla in mijlocul nostru, asa cum, desigur, nici israelitii n-au fost lipsiti de cele necesare in pustie, sau, chiar daca ne-ar lipsi ceva, ca sa fim incercati, este mai bine sa fim saraci, dar aproape de Hristos, decat sa avem toate bogatiile vietii si sa fim lipsiti de comuniunea Lui. Caci averea de acest fel nu vatama numai in aceasta, ci ne pagubeste inca mai mult; intrucat cel care se straduieste sa realizeze ceva personal nu pregateste nimic altceva decat separarea si apostazierea; caci daca n-ar privi spre aceasta, ce doreste sa realizeze, din moment ce stie ca ucenicii lui Hristos cu ajutorul harului Lui aveau totdeauna, din abundenta, toate cele necesare? Este clar, deci, ca unul ca acesta pregateste taierea si omorarea sufletului lui, ca, in schimbul monezilor de putina valoare, isi vinde mantuirea, ca - sa-mi fie ingaduit - devine al doilea Iuda, pentru ca incepe de la furt (adica de la avere mica) si ajunge la tradare; pentru ca si el tradeaza cuvantul adevarului, asa cum acela (a tradat), desigur, pe Domnul. Caci atunci cand randuiala (canonul) vietii chinovitice ar hotari sa nu ne separam de felul de viata pe care l-am imbratisat nici sa nu realizam avere personala, nici sa nu negociem in vreun fel ceva pe ascuns sau in paguba fratilor, devenind exemplu rau pentru cei care doresc sa se mantuiasca, atunci, daca vreunul ar dispretui teama de Dumnezeu si legile Duhului Sfant, intai savarseste furt (pentru ca furt este averea personala care s-ar realiza in orice mod si de oriunde), apoi, gandind la apostaziere (indepartare si separare), cum sa nu tradeze un asemenea om cuvantul adevarului si sa nu devina al doilea Iuda, tradand, in ce-l priveste, adevarul? Asadar, se cuvine ca sa evitam, cu orice chip, realizari de bunuri personale, in afara de cele ce apartin chinoviei, si sa nu pastram astfel numai mintea neintinata, ci sa curatim si omul launtric de toate intinaciunile si de gandurile necurate si rele, care inconvoaie lacasul launtric al Duhului, si de inselaciune, prefacatorie, rautate si cearta, care dezradacineaza dragostea si indeparteaza pe Dumnezeu din sufletul oamenilor de acest fel. Pentru ca, daca Dumnezeu este iubire, cel care nu are iubire este lipsit de harul dumnezeiesc.


II

Fiecare ascet trebuie sa-si intareasca sufletul cu deplina smerenie si sfintenie si promptitudine pentru fapte bune si astfel sa-si concentreze gandul spre cele prezente, fiind atent ca nu cumva in timpul prezent sa nu reuseasca sa indeplineasca vreuna din voile lui Dumnezeu si sa distruga puterea acestei vieti. Pentru ca aceasta stare a sufletului ne va elibera de orice forma de instabilitate si ne va face sa urmam toate cele bune cu pietate si gandire statornica, instituind in sufletul nostru inainte de toate acestea: ca Dumnezeu este bun si autorul tuturor celor bune, dar in nici un caz autorul raului, si ca noi inca suntem supusi, ca sa fim indreptati, la ingrijire mai aspra. Caci Dumnezeu, ca doctor al sufletelor omenesti, procura, potrivit cu natura bolilor, putere corespunzatoare medicamentelor, ca sa curete, cand va fi necesar, cea mai adanca rautate. Asadar, dupa ce vom intari aceasta in constiinta noastra, sa fim recunoscatori totdeauna, fiind eliberati de neglijenta, chiar daca mai suntem incercati cu ingrijire mai aspra. Dar rabdarea incercarii in ispitiri este semnul distinctiv, in mod exceptional, al putinor oameni, care urmeaza exemplul (prototipul) lui Avraam.

Toate cate au fost infatisate pana acum le-a daruit harul lui Dumnezeu smereniei mintii mele, ca sa va intariti voi, care ati imbratisat viata chinovitica. Asa cum a dovedit cuvantul si a inteles bine mintea mea, nici un fel de viata intre oameni nu poate fi aflata, nici mai stralucita, nici mai placuta, nici mai inalta decat aceasta viata (chinovitica). Dar fiindca adresam indemn, dupa putere, si celor care au imbratisat viata (pustnica) solitara, iar scopul ambelor categorii de monahi este acelasi, adica de a fi bineplacuti lui Hristos, si fiindca invatamintele pentru ambele (categorii) sunt asemenea, sa dam lectura cuvantului si pentru aceia; fiindca este posibil, ca si de acolo, prin acelasi cuvant, sa se ajunga la ceva folositor, putand sa faca (sa apara) mai stralucitoare si mai frumoasa vietuirea in acest fel.
Data: 31 decembrie 2008 • Vizualizari: 2160