Un apărător al asistenţei sociale: Sfântul Vasile cel Mare
Autor: Arhim. Dionisie Udişteanu
Un popas duhovnicesc asupra acestui sfânt, chiar în vremurile noastre, când se vorbește asa de mult de asistența socială, nu ne poate fi decât folositor. Obștea creștinilor din țara noastră are ce învăța din viața Sfântului Vasile cel Mare.

Luptător neînfricat pentru credința cea adevărată și trăitor al vieții neprihănite, Sfântul Vasile a fost, mai presus de orice, apărătorul săracilor, lipsiților și bolnavilor.

Pregătit excepțional și împodobit cu alese însușiri, Sfântul Vasile a fost luat de Episcopul Eusebiu al Cesareei și așezat în treburile Bisericii ca preot și predicator al Mitropoliei Cesareei Capadociei. Cuvântările sale au atras pe bogați, săraci și muncitori.

Dar Sfântul Vasile s-a făcut cunoscut printr-o latură care tuturor trebuie să ne fie la inimă: asistenţa socială. Săracii, bolnavii, lipsiții au fost obiectivele și preocupările acestui sfânt.

În vremea lui s-a întâmplat în Capadocia un mare cutremur, o îndelungată secetă și o mare foamete. Cuvântările rostite de el, în acel timp, sunt nemuritoare până astăzi. Şi atunci erau săraci și bogați, suflete miloase și împietrite. Pe aceștia căuta să-i câștige Sfântul Vasile, prin înțelegerea evangheliei păcii, a iubirii, prin dezlegarea pungii, prin milostenie și ajutorare, fără îngenunchere și umilință. "Foametea este cea mai grozavă dintre toate nenorocirile omenești, glăsuiește Sfântul, cea mai înfricoșată dintre toate boalele și cea mai crudă dintre toate morţile. Ea sleiește sângele, stinge căldura naturală, consumă sănătatea, împuținează forţele"... Foametea este un flagel social care trebuie remediat pe calea ajutorării celui găsit în suferință.

Moștenind de la părinții săi o mare avere, Sfântul Vasile a folosit-o numai în scopurile carității, a milosteniei creștine. El a ajutat pe bolnavi, pe săraci și pe lipsiți - creștini, păgâni sau evrei - cu aceeași dragoste și bunătate ca pe fiii Bisericii. Bunătatea sufletească și trăirea milosteniei l-au ridicat pe Sfântul Vasile pe scaunul Mitropoliei Cesareei Capadociei, la anul 370, după moartea bătrânului Eusebiu. Ajuns în acel loc bisericesc, el a desăvârșit opera sa de ajutorare prin înființarea de așezăminte pentru săraci, călători, bătrâni, bolnavi, orfani și leproși, la marginea Cesareei. Chiar reședința sa episcopală și-a mutat-o în cuprinsul așezămintelor sale de caritate sociala. Cu dreptate s-a spus că Cesareea, în timpul Sfântului Vasile, ajunsese mai degrabă un oraș al asistenţei sociale. Acolo, în acele așezăminte botezate "Vasiliade", fiecare boala, fiecare durere și fiecare nenorocire își avea apartamentele sale și îngrijitorii săi speciali. Oamenii valizi de muncă erau repartizați la diferite ateliere, muncind după puterile și priceperea lor. În fruntea fiecărei ramuri de munca era pus câte un reprezentant al Bisericii.

Opera de ajutorare a celor în nevoi, de la reședința mitropolitana, a răspândit-o în tot cuprinsul eparhiei. Acolo unde era un horepiscop sau protopop, a înființat și o Casă a săracilor, precum și un mic spital pentru deservirea satelor dimprejur.

Întreținerea așezămintelor acestora de asistență socială, Sf. Vasile a făcut-o din averile sale și ale Bisericii. Dar, la această lucrare uriașă Sfântul a căutat să trezească sentimentele alese, creștinești ale bogaților, prin arătarea că, bogățiile sunt de la Dumnezeu, iar oamenii sunt numai administratorii lor intru ajutorarea semenilor lor. Bogățiile sunt în măsură să descuie porțile Cerurilor când, oamenii, dezbrăcați de egoism, de lux și de robia patimilor, înțeleg să traiască Evanghelia iubirii și nesiliți de nimeni să le împartă săracilor și suferinzilor. Cine nu face aşa, este, după Sfântul Vasile, un om nedrept și lacom, un tâlhar public, care face nedreptate tuturor acelora a căror sărăcie ar putea-o alina.

Nimeni sa nu uite pe cei săraci, bolnavi și lipsiți. Aşa după cum Sf. Vasile a înfăptuit trăirea carității creștine, să ne silim, fiecare dintre noi, dezbrăcați de egoism, de patimi și lăcomie să venim în ajutorul fraților lipsiți și nemângâiați, în măsura puterilor noastre.


(din „Frontul Plugarilor”, An IV,Nr.363 pagina Bisericii, ianuarie 1948)
Data: 31 decembrie 2008 • Vizualizari: 2787