Arhimandritul prof. dr. Iosif Iuliu Olariu
Autor: +Lucian, Episcopul Caransebeşului


Teologia românească s-a dezvoltat şi s-a întregit datorită râvnei cărturăreşti şi acriviei profesorilor de teologie, a călugărilor, a preoţilor şi a credincioşilor preocupaţi de credinţa strămoşească a poporului român. Un exponent de marcă al acestora a fost profesorul caransebeşan de teologie, Dr. Iosif Iuliu Olariu.


Familia în care s-a născut profesorul Iuliu Olariu a fost una dintre cele mai distinse şi vechi familii româneşti din localitatea Măidan, judeţul Caraş Severin. Această familie era amintită în acte încă de la anul 1700, membrii ei ocupând funcţii de încredere în fruntea acestei comune.


Tatăl teologului Iuliu Olariu, învăţător de meserie era “o figură marcantă în rândul bravilor noştri învăţători” (Dr. Vasile Gheorghiu, Marele teolog Dr. Iosif Iuliu Olariu (1859-1920), Ed. Glasul Bucovinei, Cernăuţi 1943., p.3), fiind un om care îşi iubea mult neamul, colecţionând şi publicând poveşti din mijlocul poporului.


Această familie distinsă a avut doi fii, Valeriu şi Iuliu Olariu. Băiatul cel mare, Valeriu, ajunge medic primar în judeţului Caraş–Severin, iar cel mai mic, Iuliu, devine director al Institutului Teologic din Caransebeş. Deşi avea doar un salariu de învăţător, soţia lui Parascheva fiind casnică, Iosif Olariu se străduieşte să dea celor doi copii ai săi o educaţie cât mai aleasă.


Iuliu Olariu vede lumina zilei pe data de 6 februarie 1859, în localitatea Măidan (azi Bradişorul de Jos) şi de mic copil este atras de lucrurile sfinte şi de biserică, de unde nu lipsea nici o duminică şi sărbătoare când mergea împreună cu părinţii săi .(Nicolae Cornean, Monografia Eparhiei Caransebeşului, Caransebeş 1940, p.403)


Tânărul Iuliu Olariu urmează şcoala primară în satul natal, iar mai apoi trece la şcoala germană din Reşiţa. Cursul secundar îl face la Oraviţa şi Lugoj, unde la vârsta de 21 de ani îşi ia examenul final ”cu distincţie (eximo modo maturus)“(Gheorghiu, Vasile, op. cit., p 4.) După acest examen, pe care l-a trecut cu distincţie, tânărul Iuliu Olariu îşi continuă studiile în cel mai bun mod învăţând, în afară de limba sa maternă, şi limbile: maghiară, germană, sârbească, dar şi cele clasice: latină şi greacă.


Fiind de mic crescut în credinţa ortodoxă tânărul Iuliu Olariu se hotărăşte să se facă preot. Deşi în Banat exista o şcoală cu profil teologic, Institutul Teologic Diecezan din Caransebeş, înfiinţat de primul episcop al reînfiinţatei episcopii a Caransebeşului, Ioan Popasu, şi care la acea vreme era singura şcoală superioară din Banat, „leagănul în care a prins consistenţa şi conştiinţa naţională” ( Ibidem, p.5), tânărul Iuliu Olariu se hotărăşte să plece la studii la Cernăuţi unde exista o Facultate de Teologie Ortodoxă care era mult mai mediatizată la acea vreme. La această Facultate de Teologie din Cernăuţi, pe lângă profesorii erudiţi de la acea vreme, se mai putea obţine şi înaltul grad academic de doctor în teologie. Acesta a fost un motiv în plus care l-a determinat pe tânărul Iuliu Olariu să alegă această facultate.


La recomandarea vrednicului ierarh Ioan Popasu, în toamna anului 1880 începe Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care o va absolvi în anul 1884. Episcopul Ioan Popasu îl recomandă pe tânărul Iuliu Olariu mitropolitului de la Cernăuţi din acea vreme, Dr. Silvestru Moraru Andreevici(Ibidem, p. 6) , pentru ca el să fie primit ca bursier la Facultatea de Teologie, fiind primul bănăţean care urmează cursurile acestei facultăti, deschizând astfel drumul teologilor bănăţeni spre această facultate. Tot acum tatăl tânărului Iuliu Olariu, învăţătorul Iosif Olariu, îi adresează şi el o cerere mitropolitului Silvestru pentru ca fiul său să fie primit la Facultatea din Cernăuţi.


Pe parcursul anilor de studiu, tânărul Iuliu s-a preocupat de carte în mod conştiincios, fapt care l-a determinat pe mitropolitul Silvestru Moraru să îi trimită o scrisoare tatălui său felicitându-l pentru progresele fiului său, şi asigurându-l că pe durata studiilor de 4 ani, pe care Iuliu îl va face la Cernăuţi, fiul său va fi cazat în ”reşedinta mea arhiepiscopală şi anume pe spesele mele cu toate cele din lipsă” (Dr. Gheorghiu, Vasile, op.cit., p. 6).


Tot în această scrisoare, mitropolitul dr. Silvestru îl înştiinţează pe tatăl tânărului teolog Iuliu Olariu că profesorii institutului îl socotesc pe fiul său “cel dintâi dintre toţi colegii din Bucovina şi România“(Citat din epistola Mitropolitului Silevstru Andreevici Moraru trimisa tatălui său Iosif şi publicată în Foaia Diecezana nr.47/1921, p.2) .


Din conţinutul acestei scrisori se vede clar raportul de prietenie dintre episcopul Ioan Popasu şi mitropolitul dr. Silvestru, dar şi sufletul mare al mitropolitului de la Cernăuţi care s-a oferit să-l susţină prin mijloace proprii pe talentatul teolog bănăţean, timp de 4 ani ( Dr. Vasile Gheorghiu, op.cit.,p. 7) . Din această scrisoare mai deprindem grija pe care o avea episcopul Caransebeşan Ioan Popasu pentru tinerii de cultură ai Carasebeşului.


După susţinerea tezei de licenţă, episcopul Ioan Popasu îi acordă tânărului licenţiat în teologie o bursă eparhială pentru a se specializa în studii biblice la renumitele facultăţi de teologie din Lipsca (Leipzig) şi Erlangen, unde a cunoscut pe marii teologi de atunci ai apusului (Prof. Ioan David, Viaţa şi opera lui Dr. Iosif Olariu, în Tribuna graniţei, nr.3/1934, p.4).


Cunoscând limba germană foarte bine, Iuliu Olariu a studiat şi în Germania, însă doar două semestre: în semestrul de toamnă (28 Octombrie 1884 – 17 februarie 1885) la Leipzig şi în semestrul de vară la Erlangen, unde a fost înmatriculat la 25 Aprilie 1885(Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Jud. Caraş-Severin, Colecţia de documente bisericeşti şi ale demnitarilor bisericeşti din Caransebeş, fondul I. I. Olariu, pachetul F, fila43) . În vacanţa dintre cele două semestre Iuliu Olariu revine la Cernăuţi şi îşi susţine examenul de doctorat pe care îl promovează cu “dinstincţie“ devenind astfel primul doctor în teologie din părţile Banatului şi ale Transilvaniei (Pr.Prof. Ionel Popescu Protosincelul Dr. Iosif Iuliu Olariu-75 de ani de la moartea sa, în Calendarul Românului pe anul 1995, Ed. Esotera-Bucureşti, p.192) . După el, şi alţi teologi bănăţeni urmează cursurile pentru gradul de doctor în teologie, într-un răstimp de un deceniu: Popovici, Pitici şi Barbu care au fost din eparhia Aradului, iar din eparhia Caransebeşului a fost episcopul Traian Badescu ( Ibidem, p.193).


După terminarea celor cinci ani de studii în urma cărora a acumulat o vastă cultură teologică de la marii profesori ai vremii, devenind şi doctor în teologie, Iuliu Olariu se întoarce la Caransebeş unde se hotăreşte să îşi întemeieze o familie, iar mai apoi să se facă preot pentru a-i sluji lui Dumnezeu. Însă marile sale planuri nu au fost tocmai cum şi le-a dorit el. Pe plan administrativ, dr. Iuliu Olariu îşi atinge scopul, devenind profesor provizoriu la Institutul Teologic din Caransebeş la data de 3 Septembrie 1885, fiind promovat profesor definitiv la data de 21 Decembrie 1889 ( Prot. Dr. Zeno Munteanu, Dr. Iosif Iuliu Olariu, în Mitropolia Banatuluiu, anul XI, nr. 7-12/1961, p.64) , iar mai târziu ajungând director al acestui Institut pe care îl va sluji cu credinţă timp de 35 de ani.


Dacă pe plan administrativ dr. Iuliu Olariu îşi îndeplineşte scopul, nu aşa bine au stat lucrurile pe plan familial. În anul 1886 se căsătoreşte cu Anica Popovici, sora profesorului de muzică Nichi Popovici, însă la un an de la căsătorie soţia îi moare. Rămas văduv el îşi poartă această cruce a văduviei cu resemnare şi cu multă demnitate.



Pentru a nu-i adânci tristeţea sufletească pe care o avea după moartea soţiei sale, episcopul Ioan Popasu, care a avut grijă de el încă de la începerea studiilor sale teologice, îl hirotoneşte preot la data de 1 Februarie 1887. Hirotonia sa a avut loc în Catedrala Episcopală din Caransebeş în faţa multor credincioşi şi în prezenţa unui mare sobor de preoţi.



După şase ani de la hirotonia sa întru preot, profesorul Iuliu Olariu se hotărăşte să intre în tagma monahală luându-şi la călugărie numele de Iosif, aşa cum îl chemase şi pe tatăl său care i-a fost în permanenţă un exemplu viu.


Fără îndoială Iosif Iuliu Oariu s-a numărat printre cei mai de seamă profesori pe care i-a avut Institutul Teologic din Caransebeş (Nicolae Cornean, op. cit., p.75) .


Activitatea profesorală a dr. Iosif Iuliu Olariu începe în anul 1885 când tânărul doctor în teologie se întoarce de la studii, iar episcopul Ioan Popasu, care era şi protectorul său, îl numeşte pe data de 1 septembrie 1885 profesor provizoriu al Institutului Teologic din Caransebeş. Peste trei ani, în 1888, profesorul dr. Iuliu Olariu este numit profesor definitiv al acestui institut şi tot acum este numit şi director al institutului în locul arhimandritului Filaret Musta, în baza actului nr. 623-B/1888 (Prot. Dr. Zeno Munteanu, art.cit., în Mitropolia Banatului, anul XI, nr.7-12/1961, p.79 ).


După cum am spus, el a condus acest institut timp de 35 de ani, cu excepţia unui singur an 1917-1918, când a fost ales director al Institului Teologic din Arad, desfăşurându-şi aici activitatea de profesor şi director. În 30 august 1918 Consiliul Eparhial din Caransebeş îl numeşte din nou profesor şi director al acestui institut teologic din Caransebeş, în baza actului 526-B/1918 (Ibidem, p.80), unde va activa ca director până la moartea sa în 6 decembrie 1920.


Dr. Iosif Iuliu Olariu a condus această instituţie de educaţie teologică, veghind tot timpul asupra studenţilor şi dându-şi tot interesul pentru a promova numai studenţi teologi de marcă ( A. Moacă, Teologul Iosif Iuliu Olariu, în Foaia Diecezană, anul XLVIII, nr.51/1933, p.3).


Activând ca director, dr. Iuliu Olariu a simţit lipsa cărţii pentru instruirea tinerilor slujitori ai lui Hristos care urmau să fie trimişi ca îndrumători şi slujitori în satele bănăţene (Pr. Dumitru V. Aniţoiu, Scrierile dr. Iosif Iuliu Olariu, în Foaia Diecezană, anul XLVIII, nr. 50/1933, p.5). Mânat fiind de dorinţa de a umple acest gol dr. Iosif Iuliu Olariu a început să scrie manuale vaste şi sistematice care au fost mult timp neîntrecute, comentarii numeroase, precum şi multe cărţi necesare bisericii pe care le-a scris pentru folosul elevilor săi, dar şi pentru folosul preoţilor. În timpurile acelea era foarte greu să tipăreşti o carte deoarece nu erau multe tipografii şi biblioteci. Astfel, directorul şi profesorul dr. Iuliu Olariu se dedică în mod special muncii de autor didactic în această privinţă puţini întrecându-l. Înarmat cu o vastă şi temeinică cultură teologică, directorul Iuliu Olariu îşi pune tot talentul şi zelul în slujba instituţiei pe care o serveşte şi a Bisericii româneşti scriind opere ştiinţifice din domeniul biblic al Vechiului şi Noului Testament şi a Dogmaticii, opere care au fost apreciate atât în mitropolia Transilvaniei, introducându-se ca manuale la institutele teologice, cât şi de eparhiile din vechiile provincii româneşti, fiind apreciate şi de teologii de peste hotare (Prot. Dr. Zeno Munteanu, art.cit., p.79) . Astfel, Dr. Iuliu Olariu a dăruit institutelor teologice manuale şi opere de o adevărată valoare. Fiind lipsă de manuale teologice la mai toate disciplinele, căci prelegerile academice ale altor profesori erau greu de procurat, dr. Iuliu Olariu se dedică de la început grelei munci de a întocmi manuale teologice care să corespundă nevoilor studenţilor, pornind de la venerabilele cursuri în manuscris sau litografiate (Pr. Prof. dr. Petru Rezuş, Contribuţii teologice bănăţene, în Mitropolia Banatului, anul XII, nr. 11-12 1962, p.716 ) care circulau din mână în mână.


Lucrările cu care dr. Iuliu Olariu a înzestrat şcoala teologică bănăţeană, dar şi întreaga literatură didactică-teologică, au fost apreciate şi au servit drept manuale în şcolile teologice multă vreme. Vom enumera mai jos câteva manuale de teologie:
- Scrierile părinţilor apostoleşti;
- Introducerea în Sfintele cărţi ale Vechiului şi Noului Testament;
- Explicarea Evangheliilor după Matei, Marcu şi Luca;
- Explicarea Evangheliei după Ioan;
- Manual de tipic al Bisericii Ortodoxe;
- Explicarea Psalmilor;
- Manual de teologie-dogmatică ortodoxă (o ediţie vastă şi o alta mai redusă) (Nicolae Cornean, op.cit., p.76) .


În toţi anii în care a condus acest institut teologic, directorul Iuliu Olariu a avut o mare contribuţie la menţinerea spiritualităţii în această şcoală. În calitate de director, era un exemplu viu pentru toţi studenţii săi, fiind nelipsit de la programul religios pe care îl aveau studenţii, cunoscând foarte bine rânduiala slujbelor şi nevoind să nu se încalce ordinea ei perfectă (Prof. Constantin Vlad, Iosif Olariu si strana biserici, în Foaia Diecezană, anul XLVIII, nr. 51/1933, p.10). Prin prezenţa sa neîntreruptă ca preot slujitor la sfintele slujbe, el a însufleţit zelul studenţilor, i-a învăţat să fie punctuali, să aibă o pregătire serioasă pentru serviciul liturgic, atât în ceea ce priveşte tipicul slujbei, cât şi cântarea religioasă. Nu tolera nici o neglijenţă în privinţa cântării bisericeşti care era, atât pentru pedagogi, cât şi pentru teologi, echivalentă cu o probă practică, iar pentru începători mai de temut ca un examen.


Având o activitate demnă de toată lauda la conducerea Institutului Teologic, dr. Iuliu Olariu este numit în anul 1908 redactor al revistei Foaia Diecezană. A stat la cârma redacţională a acestei reviste până la data de 23 septembrie 1917 (Ibidem, p.25).


Nu trebuie uitat faptul că dr. Iuliu Olariu şi-a publicat toate cărţile sale la tipografia diecezană, după cum putem lesne vedea în prefaţa sau pe coperţile manualelor publicate de el unde scrie “Editura autorului” sau „editură proprie, în Tipografia Diecezană” (Pr. Asistent Vasile Mihoc, Profesorul de teologie Iosif Iuliu Olariu, in Mitropolia Banatului, anul XXI, nr. 1-3/1981, p.111) .


Dr. Iuliu Olariu a candidat pentru scaunul episcopal de la Caransebeş în trei rânduri, la 21 septembrie 1908, la 29 iunie 1909 şi la 21 noiembrie, dar nu a fost ales niciodată.


Aceste trei candidaturi ale sale la scaunul de episcop i-au fost nefaste protosinghelului Iosif Iuliu Olariu, nefiind ales cu majoritate de voturi în cadrul nici unuia dintre cele trei sinoade. Acest lucru însă nu l-a împiedicat pe protosinghelul Iosif Iuliu Olariu să-şi continue activitatea sa ca profesor şi director în cadrul Institutului Teologic din Caransebeş.


Arhimandritul Dr. Iosif Iuliu Olariu a trecut la cele veşnice în ziua de 6 decembrie 1920 şi a fost îngropat în cimitiurul Sf.Ioan, lângă tatăl său.


În 8 decembrie 1936, un impresionant sobor de preoţi şi credincioşi împreună cu episcopul Caransebeşului, Vasile Lăzărescu, a săvârşit un parastas pentru odihna sufletului celui adormit, iar după aceasta, într-un cadru festiv, a urmat în centrul oraşului dezvelirea bustului protosinghelului dr. Iuliu Olariu ( Dr. Vasile Gheorghiu, op. cit.,p. 26) .


În timpul regimului comunist bustul a fost mutat din centrul oraşului, în incinta Seminarului Teologic „Ioan Popasu”. A fost redat circuitului public prin amplasarea lui în parcul Catedralei Sf. Gheorghe, la 23 aprilie 2007, cu prilejul inaugurării Pieţei Sf. Gheorghe, alaturi de bustul mentorului său, episcopul Ioan Popasu.
Data: 6 februarie 2009 • Vizualizari: 2726