Hirotonia şi instalarea episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş
Autor: Pr. Daniel Alic


La 21 noiembrie / 4 decembrie 1909, cel de-al treilea sinod electoral organizat în Episcopia Caransebeşului după moartea episcopului Nicolae Popea, alege în scaunul vlădicesc caransebeşean pe protosinghelul Dr. Elie Miron Cristea, asesor consistorial la Mitropolia Sibiului.( I.D.Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1980, p. 979) .Ca şi în cazul celor două alegeri anterioare, invalidate de Curtea din Viena, a început o campanie de denigrare a noului ales, iniţiată de presa şovinistă maghiară, manipulată de ministrul instrucţiunii publice – contele Albert Appony. Prin contele Ioan Zichy, înlocuitorul lui Appony, arhiducele Francisc Ferdinand care-l cunoştea şi aprecia pe Miron Cristea, demască uneltirile răutăcioase ale presei şi propune împăratului să confirme cea de-a treia alegere de episcop la Caransebeş. Suveranul acceptă sfatul şi la 21 aprilie 1910, noul episcop a depus la Viena jurământul de fidelitate în faţa împăratului Francisc Iosif I.( Ion Rusu Abrudean, Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea, Înalt Regent. Omul şi faptele. Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1929, p.173-174). Pe lângă intervenţia prinţului moştenitor, se pare că de mare folos în recunoaşterea alegerii lui Miron Cristea a fost Vasile Hossu, episcopul Lugojului, care a susţinut acceptarea acestuia pe lângă guvernul maghiar. (I.D.Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1977, p.205) Tot despre acest eveniment Foaia Diecezană, organul de presă al Episcopiei Caransebeşului, titra în color pe prima pagină a ediţiei din 4 aprilie 1910: „Alegerea de episcop al văduvitei dieceze a Caransebeşului săvârşită la 21 noiembrie 1909 a primit prea înalta întărire din partea Majestăţii Sale Regelui apostolic. Vestea aceasta trebuie să umple de bucurie tot sufletul ortodox binesimţitor, căci după o văduvie de aproape doi ani, dieceza îşi capătă conducător, care cu toiagul blândeţii şi al dragostei va păstorii o parte destul de însemnată a neamului românesc şi a Bisericii Ortodoxe Române. Din inimă curată zicem noului arhipăstor, cui Dumnezeu i-a pus coroană ca unui mire şi l-a împodobit cu podoabă, i-a dat veşmântul mântuirii şi l-a împodobit cu haina veseliei: Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului şi întru mulţi ani Stăpâne!” (I.D.Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1977, p.205).


Ceremonia instalării întru episcop a lui Miron Cristea a avut loc în 20 aprilie 1910, a treia zi de Paşti şi s-a desfăşurat la Sibiu, în noua şi bizantina catedrală mitropolitană. (I.R. Abrudean, op. cit. p.176). La istoricul eveniment au participat oameni veniţi din toate părţile ţării: preoţi şi credincioşi din părţile Bistriţei, a Turdei, Ţara Bârsei Ţara Făgăraşului, Braşov, Arad şi, bineînţeles, Banat. De la Arad au participat: episcopul Ioan Papp, arhimandritul Augustin Hamzea, protosinghelul Roman Ciorogariu şi diaconul Constantin Lazăr, iar de la Caransebeş arhimandritul Filaret Musta, protopopii Andrei Ghidiu, S. Olariu, I. Pepa, Traian Oprea, însoţiţi de I.M.Roşu, Dr. C. Dobrin şi Dr. Valeriu Branişte. (F.D. nr.17 / 25 aprilie 1910, p.2).


În cadrul Sf. Liturghii, la care au participat clericii prezenţi, s-a săvârşit slujba hirotoniei de către mitropolitul Ioan Meţianu şi episcopul Ioan Papp. Cuvântarea rostită de Miron Cristea în finalul ceremoniei a fost o împletire între cultura sa teologică, frământările naţionale ce-l animau şi dorinţa de-a păstori după tradiţie poporul din dieceza încredinţată. Spicuim câteva fragmente din această cuvântare: „Mama mea, o ţărancă inteligentă şi înzestrată cu un adânc simţ firesc pentru creşterea copiilor, a fost cea dintâi fiinţă care a sădit în sufletul meu fraged de copil – pe lângă sentimentele de credinţă şi evlavie – ideea unui episcop şi îndeosebi a unui vlădică românesc. Ea a fost fericită a vedea, a vorbi şi a găzdui în casa părinţilor ei pe acela care încă multe veacuri va fi idealul unui arhipăstor român, pe marele nostru Andrei. De atunci sufletul meu impresionabil n-a scăpat de sub înrâurirea descrierilor acestei cu adevărat măreţe figuri din trecutul nostru… Făgăduiesc însă, că – precum până acum, aşa şi de aici înainte – credinţa şi legea strămoşească, limba şi cultura românească, dragostea şi înaintarea patriei străbune, vor fi stelele conducătoare ale activităţii mele.” (Cuvântarea este publicată în F.D. nr. 17 / 25 aprilie 1910, p. 3-6).


După încheierea ceremoniei din biserică, a urmat recepţia organizată în reşedinţa mitropolitului la care au luat parte pe lângă oaspeţii prezenţi şi 11 delegaţii oficiale care au adus felicitările lor proaspătului episcop.


Vineri, 23 aprilie, la trei zile după hirotonie, Miron Cristea pleacă spre Caransebeş, însoţit de o delegaţie compusă din 30 de persoane între care erau preoţi, profesori de teologie, redactori la principale perioade româneşti ale vremi, avocaţi şi notari. Dintre acestea amintim: Nicolae Ioan, asesor consistorial la Sibiu, Dr. George Proca, secretar consistorial al Arhidiaconiei Sibiu, George Stoica, redactor la „Foaia Poporului“, Teodor Păcăţeanu, redactor la „Telegraful român“, Dr. Nicolae Bălan şi Dr. Vasile Stan, profesori la seminarul Andreian din Sibiu ş.a. (F.D. nr.7 / 25 aprilie 1910, p. 7).


La plecare, în gara oraşului, a fost adunată mulţime de oameni pentru a-şi lua rămas bun de la demnitarul bisericesc sibian. Întreaga delegaţie a fost întâmpinată în fiecare din localităţile unde trenul a oprit, de mulţimii mari de credincioşi, în frunte cu preoţii lor. Astfel de întâmpinări s-au făcut în localităţile Cristian, Sălişte, Apolodu de Jos, Miercurea Sibiului, Cunţa, Vinţu de Jos, Orăştie, Simeria, Deva, Ilia, Lipova şi Arad. La toate aceste opriri, Miron Cristea a fost felicitat şi bine-cuvântat de îndelungă arhipăstorire. Se remarcă discursul administratorului protopopesc din Sălişte, Dr. Ioan Lupas – renumitul istoric – care face o analogie a alegerii lui Miron Cristea în urma a trei Sinoade electorale, la fel cum s-a întâmplat cu alegerea lui A. Şaguna şi doreşte ca această asemănare să se perpetueze prin toate urmările ei. (Ibidem)


În gara din Arad, Miron Cristea a fost aşteptat de protosinghelul Roman Ciorogariu, în fruntea unei delegaţi de preoţi. Pentru că urma să înnopteze la Arad, este condus la reşedinţa episcopală unde este întâmpinat de episcopul Ioan Papp şi fruntaşii arădeni. A doua zi, episcopul eparhial al Aradului îl conduce pe noul său coleg să viziteze catedrala şi şcoala teologică. După această vizită delegaţia lui Miron Cristea pleacă spre Timişoara unde este aşteptat de Arhimandritul Filaret Musta, de la Caransebeş şi protopopul Dr. Traian Putici din Timişoara. În gara Lugojului, prima localitate din dieceza sa, noul episcop este întâmpinat cu cântarea „Nădejdea este Tatăl“ în interpretarea corului de Reuniuni române de cântări din Lugoj, sub bagheta dirijorului Ion Vidu. Tot aici Miron Cristea este felicitat de protopopul Dr. George Popovici, de reprezentanţii Bisericii romano-catolice, greco-catolice, evanghelice şi reformate, de comunitatea evreiască, de primarul oraşului şi alte oficialităţi. (Ibidem, p.8)


Periplul spre Caransebeş continuă cu staţionări în Lugojel, Găvojdia, Jena, Sacu, Căvăran (azi Constantin Daicoviciu), Zăgujeni şi Jupa. Sâmbătă, 24 aprilie, ora şase după amiază, trenul ajunge în Caransebeş. În fruntea unei mulţimi impresionante de oameni se afla protosinghelul Dr. Traian Badescu, care rosteşte un discurs în care arată importanţa scaunului episcopal de la Caransebeş. Urmează discursul primarului din Caransebeş, după care întreaga adunare se deplasează spre catedrala episcopală. Cortegiul a fost însoţit de 300 de călăreţi, iar casele până la destinaţie împodobite cu ramuri verzi şi covoare la ferestre. La catedrală a fost aşteptat de un sobor de preoţi, condus de protopopul Andrei Ghidiu, care au rostit doxologia, apoi Miron Cristea a citit o rugăciune de mulţumire. Drumul spre reşedinţă a fost împodobit la fel de frumos, intrarea în curte fiind făcută prin trei porţi deasupra cărora scria: „Bine aţi venit” şi „Întru mulţi ani stăpâne”. Elevii Institutului teologic-pedagogic aşteptau cu lumânări în mână, iar la intrarea episcopului în reşedinţă au cântat un imn ocazional, dirijaţi de renumitul compozitor Antoniu Sequens. Au mai fost prezenţi delegaţi ai Reuniunii germane şi maghiare din oraş, ai Reuniunii de cântări şi corul bărbătesc din Oraviţa Română. Căluşerii din Obreja, conduşi de Solomon Boariu, au dat un spectacol folcloric şi fanfara din Petrovaţ, dirijată de Aurel Milotin, a cântat mai multe piese naţionale. (Ibidem, p.9)


Marea manifestare de instalare a avut loc Duminică, 25 aprilie / 8 mai 1910, când un sobor de 30 de preoţi pleacă cu litanie din catedrala episcopală spre reşedinţa episcopului, care îi însoţeşte înapoi în catedrală, unde începe ceremonia de instalare. Arhimandritul Filaret Musta, în calitate de mandatar al mitropolitului de la Sibiu, pofteşte pe Diaconul Dr. Vasile Stan, profesor la teologia sibiană, să citească actul de întărire al regelui Franţ Iosef. Acelaşi diacon dă citire apoi gramatei arhiepiscopeşti, apoi, vicarul episcopal Filaret Musta, ca delegat arhiepiscopal, îl invită pe Miron Cristea să-şi ocupe scaunul arhieresc. Discursul rostit cu această ocazie de cel instalat este magistral. Redăm mai jos cele mai frumoase pasaje despre Biserica bănăţeană şi cultura promovată de aceasta, precum şi câteva rânduri cu o subtilă tentă naţională:


„Prin năzuinţa spre cultură continuăm munca vrednicilor arhipăstori ce i-am avut, a fericiţilor mei înaintaşi Ion şi Nicolae, şi lucrăm şi-n spiritul tradiţiilor din trecutul mai îndepărtat al Bisericii noastre din aceste părţii.

Întreagă cultura noastră românească a izvorât pretutindeni din Biserică, şi astăzi cultivarea poporului nostru să facem mai ales la noi prin Biserică şi prin aşezămintele susţinute de ea.

În evoluţia culturii româneşti şi-au dat şi Bănăţenii tributul lor, începând cu a acel, „dascăl de dăscălie“ din Caransebeş Efreem Zacan şi de la tovarăşi săi Ştefan Herce şi Moisă Pestişel, care au colaborat la traducerea Paliei din Orăştie (1582), până la luminaţii bărbaţii şi apărători ai Bisericii, pătrunşi de însemnătatea hotărâtoare a cărţii româneşti cum era catehetul Ţichindeal, profesorul Diaconovici –Loga, şi mult zbuciumatul Paul Iorgovici, care în aşa chip exprimă nădejdea sa în viitorul scrisului românesc: „De nu vor plăcea fraţilor români de acum scrierile mele, am nădejdea că între urmaşii noştri se vor afla şi de aceia, cărora le va plăcea aceea ce este al naţiei şi al limbii noastre“.

Şi cum credinţa noastră strămoşească este concrescută în Biserica noastră cu limba românească, această cultură propovăduită de Biserică numai naţională românească poate să fie. Adevărata cultură a unui popor nu să poate mijloci decât în limba proprie.

Nemuritorul poet Eminescu în un articol din 1876 aşa convingător constatată, că „fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un reazim moral într-o lume a mizeriei şi a durerii, şi acest tezaur îl păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene. În limba sa, numai, i se lipesc de suflet preceptele bătrâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi. Şi chiar – dacă o limbă n-ar avea dezvoltarea necesară pentru abstracţiunile supreme ale minţii omeneşti, – nici una însă nu e lipsită de expresia concretă a simţirii, şi numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin“. Iar apostolul Pavel întăreşte acest adevăr când zice: Voiesc mai bine să vorbesc 5 cuvinte cu mintea mea ca să învăţ şi pe alţii, decât 10.000 de cuvinte în limbi străine“ (I. Cor. XIV, 19)…”

„Când vă cer cea mai înflăcărată iubire de patrie, nu pot trece cu vederea a vă îndemna cu tot dinadinsul să vă iubiţi şi apăraţi vatra şi moşia voastră părintească precum legea şi limba voastră românească. Şi nici nu să poate altcum, căci adevărata iubire de patrie este strâns legată de alipirea către aceste comori ale sufletului nostru…”
(Actul instalării este descris amănunţit în F.D. nr. 17 / 25 aprilie 1910, p. 9-14)

Multă vreme părţi din acest cuvânt au fost vehiculate prin presa românească a vremii, ridicând multe speranţe, care nu s-au lăsat aşteptate timp îndelungat.


După actul instalării, Miron Cristea este îmbrăcat în veşmintele arhiereşti anume comandate pentru acest eveniment (Printr-o adresă ulterioară instalării (12 iulie 1910), episcopul Miron Cristea se adresează Consistoriului diecezan Caransebeş astfel: Ştiut fiind că în Biserica noastră sfinţirea şi instalarea unui episcop devin festivităţi rare, care atrag mulţime de lume, atât credincioşi ai Bisericii cât şi străini, aflat-am de o deosebită trebuinţă ca şi în cele exterioare să ne prezentăm cum se cade. Deci fiind ornatele arhiereşti vechi, am comandat un rând de ornate noi, cumpărând însu-mi cele trebuincioase, ca să nu fie prea scumpe. E la toate episcopiile uzul ca asemenea ornate să se comande şi să se plătească în intervalele create în timpuri de vacanţă. Astfel îmi iau libertatea a prezenta şi eu costurile spre a-mi restitui sumele plătite anticipat, de care acum am urgentă trebuinţă, spre a-mi achita alte lucruri comandate şi absolut necesare la episcopie. Consistoriul aprobă în 19 iulie 1910 suma de 1649 coroane şi 13 fil., costul ornatelor arhiereşti şi diaconeşti, din fondului rămas de la episcopul Nicolae Popea (Arhiva Episcopiei Caransebeşului, V, Dosar 365 / 1910, nr, înreg. 4394 )) şi oficiază Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost interpretate de corul Reuniunii de cântări din Lugoj, condus de Ion Vidu. La serviciul divin au participat între alţii episcopul greco-catolic al Lugojului, Dr. Vasile Hossu, comitele zonal Dr. Zoltan Medve, baronul Duca de Cadar, Alexandru Mocsonyi, Nicolae Morariu – medic în Turnu Severin şi Ştefan Velovan. După slujba religioasă urmează o şedinţă festivă a sinodului eparhial în care episcopul Miron Cristea a cerut membrilor sinodali cooperare pentru munca administrativă a eparhiei. A urmat recepţia oferită la reşedinţa eparhială la care au ţinut să participe 34 de delegaţii de la cea a autorităţilor de stat şi locale, până la delegaţia ţăranilor bănăţeni. Prânzul festiv la care au fost invitate 220 de persoane s-a ţinut la restaurantul hotelului Lichtneckert, pe cheltuiala episcopului instalat. Festivităţile s-au încheiat cu o petrecere populară organizată în piaţa oraşului Caransebeş şi un concert la care au participat: corul Institutului teologic-pedagogic din Caransebeş, corul Societăţii române de cântări şi muzică din Caransebeş şi corul lui Ion Vidu din Lugoj.( F.D. nr.17 / 1910, p.15-16)
Data: 9 septembrie 2009 • Vizualizari: 5634