Catedrala „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș Monument al artei bisericești din Banat
Autor: Pr. Daniel Alic

Situat la confluenţa Sebeşului cu Timişul, oraşul Caransebeş s-a evidenţiat în decursul vremurilor ca un centru cu valenţe bisericeşti şi culturale semnificative, ce se răspândesc în întreaga regiune a banatului.


Trecerea Banatului sub stăpânire austriacă la începutul secolului al XVIII-lea şi ridicarea interdicţiei de a construi lăcaşe de cult creştine, prohibiţie impusă de anterioara stăpânire turcească, accentuează în această provincie românească procesul transilvănean de ridicare a numeroase biserici de zid care înlocuiau pe cele de lemn. Tot această trecere facilitează pătrunderea barocului cu forme provinciale şi deja uşor clasicizante în oraşele mari, între care şi Caransebeşul. Pătrunderea stilului baroc în arhitectura ecleziastică românească se poate urmări pe două căi: transformări ale monumentelor din epoci anterioare şi ridicare de noi biserici. Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeş aparţinătoare barocului, are o istorie bogată, punctată de intervenţii asupra construcţiei şi picturii interioare, cu scopul lungirii, consolidării şi înfrumuseţării ei.


La 15 ianuarie 1757, statistica bisericilor din Episcopia Caransebeşului vorbeşte despre: „Biserica răsăriteană sobornicească din piatră, cu hramul «Sf. M. Mc. Gheorghe», înălţată sub episcopul Moise Stancovici, la anul 1725, iar acum a fost înnoită şi s-a împodobit întru toate sub episcopul Ioan Georgevici”. Biserica a fost construită din zid de cărămidă, monumentală prin dimensiuni şi impresionantă prin frumoasa desfăşurare a spaţiului interior. Planul bisericii este în navă, cu absida altarului poligonală, împărţită în patru travee şi cu ziduri destul de groase.


În anul 1738 avem prima ştire despre biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe”, când preotul Ioan Popescu face o însemnare pe coperta unui Apostol slavon. În inscripţiile ulterioare din cărţile de slujbă (1744, 1749, 1752) biserica este numită „mănăstire”, probabil pentru că biserica îndeplinea rolul de catedrală episcopală, (regimul acestora este de mănăstire), iar reşedinţa episcopului era în apropiere.


În anul 1759 Episcopul Ioan Georgevici aşează în prestol o piatră comemorativă cu o inscripţie slavonă ce vorbea despre punerea primului prestol. Motivul acestei sfinţiri nu-l ştim sigur, însă foarte posibil să fie vorba de terminarea decoraţiei interioare a bisericii, fapt consemnat şi de statistica din 1757.


În 1796 biserica a fost din nou sfinţită de episcopul Ioan Ioanovici de Şacabent, fiind refăcută după ultima invazie a turcilor (1788), care au deteriorat-o.


Sub protopopul Ioan Tomici (1804-1839) s-au făcut o serie de lucrări, dintre care cea mai importantă este lungirea bisericii prin încadrarea spaţiului dintre stâlpii turnului construit în preajma anului 1757 şi refăcut în acea perioadă. Biserica s-a pardosit cu lespezi Kehleim, existente şi astăzi, şi s-a montat orologiul turnului. Turnul, iniţial acoperit cu şindrilă, a fost învelit în 1832 cu tablă de aramă, iar în 1857 s-a acoperit întreaga biserică cu tablă de zinc. Tot sub protopopul Tomici s-a zugrăvit şi biserica pe cheltuiala lui Manuilă Stancoviciu, proprietar şi director de bancă în Caransebeş. Protopopul Tomici scria în manuscrisul său: „grija cea mai mare a purtat cum s-ar putea zugrăvi casa lui Dumnezeu aceasta şi cu alt tron arhieresc să se înfrumuseţeze”. Tot în manuscrisul lui Ioan Tomici se vorbeşte despre un pictor din „ţara nemţească”, angajat să zugrăvească biserica. Şi pentru că la pictura bisericească nu se pricepea, a angajat un pictor iconar autohton, Dimitrie din Vasiova. În privinţa picturii putem, deci, afirma că între 1757-1862 biserica a fost pictată în patru etape de către autori diferiţi. Prima în 1757, despre care avem ştiri, apoi în 1796, când sfinţirea ar fi putut să marcheze o nouă pictare a bisericii după invazia turcilor, urmează pictura lui Dimitrie din Vasiova făcută în timpul protopopului Tomici, apoi în 1862, când documentele vremii amintesc pictarea bisericii de către Dimitrie Turcu.


Renovarea şi restaurarea picturii, efectuată în biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” între anii 1984-1985 de către pictorul restaurator de monumente istorice Virginia Videa, a elucidat unele din problemele ridicate de picturile anterioare despre care nu se ştia mare lucru. Prima pictură a fost o frescă, lucru dovedit de urme de tencuială veche de frescă închisă între zidurile vechi şi cele adăugate, acesta fiind singurul indiciu despre existenţa primei picturi. Din a doua etapă de pictură s-au descoperit câteva medalioane şi tablouri vechi. Din a treia etapă s-au păstrat spaţii mai ample care au coexistat împreună cu pictura din 1862 a lui Dimitrie Turcu. Din 1863 datează şi iconostasul actual, a cărui pictură în stil baroc a fost făcută de Eisterlehner, iar icoanele tâmplei au fost pictate între 1863-1864 de pictorul academic vienez Gutsch. La prima vedere pictura icoanelor pare deosebit de frumoasă datorită unei cromatici echilibrate şi tratarea materiei într-un stil realist de înaltă ţinută. Atât anatomia, cât şi draperiile sunt pictate cu multă erudiţie, eliminând incidentalul, chiar în defavoarea harismei. Echilibrul şi măsura sunt dominantele lucrării lui Gutsch. Decoraţia interioară a bisericii este concepută în stil occidental, compunându-se din tablouri pictate în ulei, în stil realist, plasate rar, iar spaţiile dintre ele decorate cu elemente baroce executate în tempera slabă.




Această pictură a fost restaurată în anul 1927 de pictorul Ioachim Miloia şi în 1955 de Anastasie Demian. Pictorul restaurator Virginia Videa a restaurat-o între anii 1984-1985, întreaga pictură fiind acoperită cu fum şi exfoliată în unele locuri. Aceeaşi soartă au avut-o şi icoanele iconostasului şi cadrul tâmplei, iniţial poleit cu foiţă de aur.


Despre pictura bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeş s-ar mai putea spune că stilul ei este o interferenţă de sugestii bizantine pasate pe o schemă realistă, sistem de reprezentare autentic aici, în aceste locuri româneşti de la poarta de sud-vest a ţării. Portretele sunt pure şi frumoase, executate cu o mare uşurinţă şi cu modalităţile cele mai simple. O exprimare plastică directă, ajutată de o cromatică proaspătă şi caldă, artistul simplificând modul de exprimare până la vecinătatea cu grafica. Această pictură a fost scoasă la iveală la ultima restaurare din 1985, când a fost refăcută şi conservată.


În cursul anilor 2000-2001 s-a făcut tencuiala exterioară a bisericii şi s-a restaurat turla.

Astăzi, biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeş, prin grija noului episcop al Caransebeşului, Prea Sfinţia SA LUCIAN MIC, se află în cursul unei noi înfrumuseţări: spaţiul împrejmuitor al locaşului de cult s-a amenajat sub formă de parc, frumuseţea slujbelor fiind împletită cu frumuseţea şi rafinamentul naturii. Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeş, care a îndeplinit atâta timp cât a existat scaunul episcopal la Caransebeş şi rolul de catedrală episcopală, este cu adevărat o biserică istorică. Toate instalările episcopilor de Caransebeş, precum şi evenimentele mai importante din istoria zbuciumată a românilor bănăţeni au fost găzduite în vechiul locaş de cult.


Data: 22 septembrie 2009 • Vizualizari: 3032