Sfântul Ilie prăznuit în Eparhia Banatului Montan

20 July 2020 Off By Pavel Canea
Sfântul Ilie prăznuit în Eparhia Banatului Montan

La sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Catedrala Episcopală din Caransebeș și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Pe lângă hramul principal, „Învierea Domnului”, a primit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 12 septembrie 2010, cel de-al doilea hram dedicat acestui râvnitor sfânt. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice fost date de corul catedralei. La Sfânta Liturghie au participat un număr însemnat de credincioși, mulți dintre ei împărtășindu-ne cu Dumnezeieștile Taine.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și în acest an Sfântul Ilie este prăznuit în toate bisericile din Eparhia Caransebeșului și este pomenit cu mare drag și cu mult dor de toți preoții și credincioșii din eparhia noastră. Astăzi ne-am bucurat și la Catedrală de prezența multor credincioși, o parte dintre ei s-au împărtășit și cu Sfintele Taine. Credem că Sfântul Ilie rămâne un model și pentru noi creștinii acestor vremuri, un model de apărător și mărturisitor al dreptei credințe. Sfântul Ilie ne învață să apărăm credința cea adevărată și s-o mărturisim, ne învață să ne rugăm profund și intens la biserică și acasă și să avem mai multă râvnă și evlavie față de cele sfinte și față de o viață autentică dusă în Hristos. Îl rugăm pe Sfântul Ilie să ocrotească pe mai departe Eparhia Caransebeșului, toată Mitropolia Banatului și pe toți cei care se închină adevăratului Dumnezeu, Cel Unul în ființă, întreint în persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Prima dorinţă de a ridica la Caransebeş o catedrală episcopală a aparţinut patriarhului Miron Cristea. Piatra de temelie a fost pusă după mulți ani la data de 27 octombrie 1996. După multă trudă din partea tuturor celor implicaţi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în 12 septembrie noua catedrală a Caransebeşului, cel mai de seamă aşezământ bisericesc al credincioşilor ortodocşi din Banatul de Munte a fost sfinţit. Părintele Patriarh i-a dat și al doilea hram pe „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.

Până la data de 28 februarie 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş şi l-a declarat ocrotitor al Banatului, în Banat era socotit ca ocrotitor Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. În acest context, multe din mănăstirile, schiturile și locașurile bisericești de tradiţie din Banat au ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

La sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul mulți credincioși și-au îndreptat pașii și către Mănăstirea Vasiova din județul Caraș-Severin, care și-a sărbătorit hramul. În ajunul sărbătorii Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat Slujba Veceniei cu Litie în altarul de vară al Mănăstirii Vasiova la care au luat parte un număr mare de credincioși și pelerini din întreg Banatul. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, în altarul de vară al așezământului monahal.

Pelerinaje în ziua cinstirii Sfântului Ilie au fost făcute și pe cei doi munți care străjuiesc Episcopia Caransebeșului, Muntele Semenic și Muntele Mic. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian pe Muntele Semenic Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc, iar pe Muntele Mic de către părintele Gabriel Gozman, consilier social.