Monumentul închinat eroilor anticomuniști din Parohia Cuptoare a fost binecuvântat

28 September 2020 Off By Pavel Canea
Monumentul închinat eroilor anticomuniști din Parohia Cuptoare a fost binecuvântat

În curtea bisericii din Parohia Cuptoare, Protopopiatul Băile Herculane, 18 fii ai satului au ridicat un monument în cinstea partizanilor ce au luptat împotriva regimului comunist. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, a fost în ultima duminică din luna septembrie, pentru a binecuvânta acest monument. Părintele vicar a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului, după care a oficiat și slujba parastasului pentru cei care au luptat în Munții Banatului pentru libertatea poporului român.

În continuare a binecuvântat monumentul în prezența autorităților locale, a descendenților partizanilor, fii ai Parohiei Cuptoare și a credincioșilor din localitate. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Îl felicităm pe părintele paroh pentru această frumoasă inițiativă de a avea un monument în avlia bisericii, ridicat în cinstea unor oameni care au înțeles că dincolo de viața aceasta pământească, libertatea este semnul omului care crede în Dumnezeu. Acest monument rămâne o istorie peste timp pentru aceia care au luptat cu prețul vieții lor ca astăzi România, țara noastră, să fie liberă și noi să putem să mărturisim credința cea adevărată. Este foarte important că se ridică astfel de monumente în avlia unei biserici, pentru că fac ca aceste fapte minunate ale oamenilor curajoși și devotați pentru libertatea și demnitatea poporului, să rămână în mintea noastră, ca să conștientizăm că a fost nevoie de multă jertfă, de multă dăruire pentru ca noi astăzi să fim un popor unit în credință și în același timp liberi”, a subliniat părintele vicar Constantin Timiș.

Mişcarea partizanilor anticomunişti din Munţii României a constituit un caz aproape unic în Europa de răsărit supusă sovietizării forţate. Grupuri special instruite, conduse de ofiţeri de elită, au fost înfiinţate imediat după 23 august 1944, în speranţa prevenirii unei ocupaţii îndelungate a ţării.

În Munții Banatului, grupurile formate în 1948 în preajma Teregovei erau conduse de avocatul Spiru Blănaru, de colonelul în retragere Ion Uţă, fostul prefect al judeţului Severin, comandorul aviator în retragere Petre Domăşneanu din Iablaniţa şi notarul Gheorghe Ionescu din Teregova. Ultimul partizan din Munții Banatului care astăzi mai este în viață are vârsta de 89 de ani și se numește Nicolae Ciurică. El locuiește în Teregova și a fost decorat pe 3 august 2016, de președintele României cu Ordinul Național „Serviciu Credincios”, în grad de cavaler.