Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cinstit la Caransebeș

8 January 2021 Off By Pavel Canea
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cinstit la Caransebeș

La sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș. Sfântul locaș se află în cimitirul vechi al orașului Caransebeș și este înconjurată de un zid exterior de piatră, pe locul unde în vechime erau zidurile de apărare ale cetății Caransebeșului.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica parohială, necropolă a Eparhiei, unde își dorm somnul de veci episcopii Caransebeșului, dar și foarte mulți protopopi, preoți, profesori de teologie și personalități care au marcat atât viața bisericească, cât și viața socială a Banatului de Munte.

„Îi mulțumim Domnului că în această zi suntem împreună cu părinții slujitori de aici și credincioșii fideli care frecventează această parohie. I-am pomenit pe înaintașii noștri, dar ne-am rugat și pentru nucleul ce formează Parohia «Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul», credincioșii care participă nu numai la sfintele slujbe, ci răspund și la chemarea părintelui paroh când este vorba de înfrumusețarea și împodobirea acestei biserici. Observăm că în fiecare an sfântul locaș de aici se înnoiește și se ne dorim ca în acest an să binecuvântăm lucrările efectuate la exterior, icoanele din mozaic, troița care ne întâmpină la intrarea în cimitir, cât și gardul care împrejmuiește acest cimitir istoric”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

La sfânta slujbă au participat credincioși nu doar din parohie ci din întreg municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Îi felicităm pe cei care se ostenesc aici cu rugăciunea și lucrarea pentru că într-adevăr la această parohie de mulți ani se împletește în chip armonios Liturghia cu filantropia. Părinții au programe sociale articulate și în special pe timp de pandemie au fost intensificate acțiunile de întrajutorare a semenilor, reușind să vină în ajutorul persoanelor vulnerabile”, a mai adăugat Părintele Episcop.  

Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeș, este o parohie dinamică, care derulează mai multe proiecte sociale pentru copii și bătrâni. De asemenea, are o rodnică și strânsă colaborare cu unitățile școlare și preșcolare de pe raza acesteia, precum și unitatea militară din Caransebeș. Biserica parohială a fost ridicată în anii 1770-1780, a fost sfințită la 11 mai 1781 de către episcopul Caransebeșului și Vârșețului Vichentie Popoviciu.

Slujirea Preasfințitului Părinte Lucian la Biserica necropolă din Caransebeș a fost prilejuită și de debutul Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.