Ședința Consiliului profesoral a Seminarului Teologic din Caransebeș

Ședința Consiliului profesoral a Seminarului Teologic din Caransebeș
Miercuri, 18 iunie, la Centrul Eparhial din Caransebeş, a avut loc şedinţa Consiliului profesoral al Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
Miercuri, 18 iunie, la Centrul Eparhial din Caransebeş, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a avut loc şedinţa Consiliului profesoral al Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş. Au participat profesorii titulari, profesorii asociaţi şi părinţii pedagogi care deservesc instituţia de învăţământ teologic din Caransebeş. În cadrul ședinței a fost evaluată situația la învățătură, activitatea duhovnicească, precum şi cea disciplinară a elevilor seminarişti. S-au analizat de asemenea activitățile de ordin economic, administrativ-gospodăresc și activitățile extra școlare ale instituției de învățământ.

„Concluziile pe care le tragem în urma unui astfel de consiliu folosesc la optimizarea activităților în anul școlar următor. Totodată, pe final, s-au stabilit și notele la purtare și mediile anuale pentru fiecare clasă, rezultând o ierarhie a claselor și putându-se stabili prin aceasta elevii care vor fi premiați la sfârșitul acestui an școlar. Toate acestea au ca efect motivarea elevilor noștri, ca pe parcursul anului următor să se implice și mai mult în activitatea de acumulare a cunoștințelor, dar și în lucrarea duhovnicească”, a subliniat părintele prof. Constantin Train, directorul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.

Seminarul Teologic din Caransebeş, instituţie de învăţământ reprezentativă pentru Banatul montan, îşi are începuturile în anul 1865, când, prin hotărârea Consistoriului din 23 septembrie 1865, se transferă aici secţia românească a Şcolii Clericale din Vârşeţ. În decursul timpului, şcoala teologică din Caransebeşului a oferit Bisericii noastre strămoşeşti şi ţării absolvenţi care au devenit preoţi, dascăli, ierarhi şi nu numai, oameni care au făcut cinste Ortodoxiei româneşti. Între anii 2006-2008, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Seminarul Teologic din Caransebeş şi-a primit o nouă locaţie, pe strada Ardealului nr. 29, unde s-a amenajat complexul seminarial teologic ce cuprinde: săli de clasă noi, dotate cu toate accesoriile necesare desfăşurării procesului educaţional, internat modern, sală de lectură, sală de meditaţie, sală de sport, laborator de informatică, cu calculatoare cu acces la internet.

Data: 18 iunie 2014 • Vizualizări: 907