Ședința de constituire a Adunării Eparhiale în Episcopia Caransebeșului

Ședința de constituire a Adunării Eparhiale în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Sâmbătă, 14 iunie, a avut loc şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale în Episcopia Caransebeşului, pentru legislatura 2014-2018
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 14 iunie, a avut loc şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale în Episcopia Caransebeşului, pentru legislatura 2014-2018, în urma alegerilor pentru clerici şi mireni, care au avut loc în data de 8 mai, în cele zece circumscripţii, organizate pe teritoriul eparhiei. Începând cu orele dimineţii, a fost oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, membrii ai Adunării.

În continuare în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial s-a desfăşurat şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a şi prezentat atribuţiile membrilor Adunării Eparhiale.

„Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să ne întrunim în această ședință de constituire a Adunării Eparhiale și credem că în acești patru ani vom conlucra și vom colabora cu toți membrii Adunării, clerici și mireni, cu toți conducătorii instituțiilor din județul nostru, pentru binele Bisericii și în folosul credincioșilor ortodocși români din această zonă a Banatului de munte”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului.

În cadrul şedinţei, după momentul constituirii, prin validarea mandatelor reprezentanţilor aleşi, au fost aprobate cele 5 comisii de lucru şi a secretariatului Adunării. În continuare a avut loc desemnarea membrilor Consiliului Eparhial, ai Consistoriului Eparhial fiind nominalizaţi şi delegaţii pentru Consistoriul Mitropolitan. De asemenea, au fost aleşi şi trei delegaţi, care vor reprezenta Episcopia Caransebeşului, împreună cu Chiriarhul locului, în Adunarea Naţională Bisericească.

„Lucrările desfășurate astăzi au o însemnătate deosebită pentru Episcopia Caransebeșului, întrucât reprezintă un moment de responsabilitate, iar pentru forurile care au fost alese și confirmate prin validarea mandatelor, un moment de responsabilizare a membrilor care vor reprezenta această eparhie atât la nivel național, cât și la nivel local. Nădăjduim ca noii membrii aleși să fie implicați în realitățile cu care se confruntă Biserica și în activitatea ei”, a arătat protos. Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului.

Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale unei eparhii. Ea se compune din reprezentanții aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, cu o viață morală și religioasă demnă de un creștin, care au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului. Pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de Adunarea Eparhială, la propunerea Chiriarhului.


Data: 14 iunie 2014 • Vizualizări: 1010