IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a trecut la cele veșnice

 IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a trecut la cele veșnice
Patriarhia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 2014
Autor: www.basilica.ro
Patriarhia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 2014.

Slujba de înmormântare va avea loc în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2014, orele 11.00, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul RâmnicuVâlcea.

Conform prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului va fi Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va fi pomenit la sfintele slujbe ca Locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii.

Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului s-a născut la 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului din judeţul Ialomiţa.

În anul 1934, a fost primit ca frate la mânăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, apoi a urmat cursurile seminarului monahal al acestui aşezământ monastic şi ale seminarului „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1942. În anul 1948 a fost declarat licenţiat în Teologie la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti.

În anul 1937 a fost tuns în monahism, iar apoi hirotonit preot. După ce a slujit ca preot la mănăstirea Antim din Bucureşti timp de nouă ani, în anul 1952 a fost numit stareţ al mănăstirii Căldăruşani, renumita ctitorie a domnitorului Matei Vodă Basarab din secolul al XVII-lea.

În anul 1970, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Arhiereu vicar al Eparhiei Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul. În acea perioadă a comunismului ateist, în anul 1971, a contribuit la descoperirea moaştelor celor patru martiri de la Niculiţel, Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos (sec. IV), pe care le-a aşezat spre închinare la mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea, unde se află şi astăzi.

În anul 1975, Sfântul Sinod l-a ales Arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de Piteşteanul, iar în ziua de 30 septembrie 1984, a fost ales Episcop titular al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului de Colegiul Electoral al Bisericii Ortodoxe Române.

În ședința de lucru din 18-19 iunie 2009, Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Arhiepiscopie şi a Preasfințitului Părinte Gherasim la rangul de Arhiepiscop al Râmnicului.

În plan administrativ-gospodăresc, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim al Râmnicului a consolidat şi restaurat numeroase biserici din eparhie, precum şi mânăstirile Cozia, Turnu, Stănişoara, Hurezi, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Brâncoveni, Surupatele şi schiturile Ostrov, Cornet, Iezer etc.

În ultimii ani, prin purtarea sa de grijă a fost construit Centrul cultural-religios Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi o cantină socială la sediul administrativ al Arhiepiscopiei Râmnicului.

A participat ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române la simpozioane şi întruniri teologice în străinătate şi este autorul a numeroase articole, studii şi cărţi dintre care menţionăm: „Războiul de independenţă în documentele Episcopiei Râmnicului şi Argeşului” (1977), „Istoria Mânăstirii Govora” (1995), „Istoria Mânăstirii Căldăruşani” (1997), „Viaţa Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu Dânsul” (2001), „Istoria Mânăstirii Hurezi” (2003) etc.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică să-i fie pomenirea!


Data: 11 aprilie 2014 • Vizualizări: 929