Taina Sfântului Maslu și concert de colinde în Parohia Văliug

3 December 2024 Off By Herea Darius
Taina Sfântului Maslu și concert de colinde în Parohia Văliug

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, în Parohia Văliug din Protopopiatul Reșița s-a săvârșit în după-amiaza zilei de 30 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat între Apostoli și ocrotitor al României, Taina Sfântului Maslu, în sobor de 7 preoți, în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Răspunsurile la Sfânta Taină au fost date de către grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

La finalul slujbei credincioșii Parohiei Văliug au avut bucuria să asculte un frumos concert de colinde interpretat de grupul psaltic „Ethos”, iar în continuare au ascultat cuvântul de învățătură al părintelui inspector și protopop interimar al Protopopiatului Reșița, Timiș-Popovici Petrică Ionuț, care a vorbit despre importanța postului și cum să postim cu adevărat, pornind de la capitolul 58 al cărții Prorocului Isaia și prin exemple de la Sfinții Părinți, Ioan Gură de Aur și Sfântul Isac Sirul.

În încheiere părintele paroh Raul-Ioan Rus a mulțumit tuturor pentru prezență și sprijin. (Pr. Raul-Ioan Rus)