Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Ciudanovița
30 March 2025
Credincioșii din Parohia Ciudanovița, Protopopiatul Reșița, s-au bucurat în duminica a 4-a din Postul Mare de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” alături de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos”. Au participat la sfânta slujbă autorități locale și numeroși credincioși, printre care copii și tineri îmbrăcați în haine populare.
„Nu am mai slujit Sfânta Liturghie în această biserică din anul 2010. În satul Ciudanovița mai avem circa 80 de credincioși, dar în fiecare duminică și sărbătoare ne îngrijim ca sfintele slujbe să se săvârșească la vremea potrivită. Chiar dacă este parohie vacantă, părintele Solomon Dragotă de la Parohia Gârliște suplinește această parohie, dar avem și părinți pensionari care slujesc aici prin rotație. De aceea, am socotit ca înainte de marele Praznic al Învierii Domnului să venim și aici, la bunii credincioși de la Ciudanovița și să ne bucurăm împreună cu ei la o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Îi felicităm pentru că împletesc armonios lucrarea Mariei cu lucrarea Martei, păstrând candela rugăciunii și candela credinței aprinsă în sfânta biserică, dar și candela lucrării, pentru că sunt foarte harnici și gospodari. Îi mulțumim și domnului primar, care are grijă de această comună, de acest sat și dezvoltă cât poate turismul în această zonă deosebit de frumoasă din Banatul Montan”, a afirmat Părintele Episcop.
„Suntem astăzi chemați la urcuș duhovnicesc, pentru că în fața ochilor noștri duhovnicești ni se pune Scara sfintelor virtuți sau Scara Raiului, o capodoperă a literaturii ascetice din perioada a 3-a patristică. Astăzi se cuvine să-l cinstim pe cel care a împodobit literatura patristică cu această capodoperă ascetică, o carte iubită, nu numai de monahi și preoți, ci o carte iubită de toți credincioșii, pentru că citind această lucrare filocalică putem și noi să ne despătimim și să încercăm treaptă după treaptă să sădim înăuntrul nostru, în inima noastră, sfintele virtuți ale desăvârșirii, virtuți care ne apropie de Dumnezeu, căci în capătul acestei scări, care are 30 de trepte duhovnicești, ne așteaptă însuși Mântuitorul Iisus Hristos”, a mai spus ierarhul făcând referire la duminica a 4-a din Postul Mare.
În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Lucian a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Alexandru Simion Ștefănigă ce va fi hirotonit preot pe seama Parohiei Prisaca, Protopopiatul Caransebeș. La final părintele părintele administrator Solomon Dragotă i-a oferit Preasfințitului Lucian o icoană din partea comunității.
Parohia Ciudanovița este așezată la poalele Munților Aninei, la aproximativ 22 km de orașul Oravița. Biserica parohială a fost construită în anul 1904, în stil baroc și a fost pictată de Igor Isac în 2010.