Vizită arhierească în Parohia Forotic
26 January 2026
Și în duminica a 32-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost într-o comunitate din Eparhie unde sfântul locaș are nevoie urgentă de consolidare, deoarece din cauza mișcării pământului biserica s-a fisurat. Este vorba despre sfântul locaș din Parohia Forotic, Protopopiatul Moldova Nouă.
Ierarhul a săvârșit de dimineață Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au participat autorități județene, locale și credincioși din parohie. La final, două grupuri de copii și tineri, elevi la Școala Gimnazială din Forotic, au prezentat un program de cântece și poezii religioase. Părintele paroh i-a oferit Preasfințitului Lucian din partea comunității un set de dicherotrichere.
După slujbă, a avut loc o ședință de lucru cu privire la starea bisericii și pașii de urmat pentru reabilitarea acesteia, la care au luat parte Preasfințitul Lucian, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea, preotul paroh, Florin Falcă și membrii Consiliului Parohial.
„Nu am slujit de câțiva ani aici Sfânta Liturghie și iată, ne-am gândit ca la începutul anului 2026 să mergem în comunitățile, în parohiile unde nu am mai avut Liturghie arhierească de mai mulți ani. Însă, aici la Forotic, am venit și pentru această biserică foarte frumoasă, care se află pe o înălțime, pe un deal, dar care din punct de vedere al structurii, al rezistenței, suferă foarte mult. Cred că aici la Forotic putem vorbi și de o alunecare de teren, iar biserica are un grad ridicat de risc seismic, pentru că fisurile sunt profunde de sus până jos și trebuie să acționăm și să ne implicăm cât mai repede ca să salvăm această sfântă biserică, pentru că e singura din această localitate”, a afirmat Părintele Episcop.
„Aici e și sediul comunei Forotic, avem o școală cu aproape 200 de copii, dintre care astăzi la biserică au prezentat și un scurt program spiritual artistic, copiii de la ciclul primar, dar și tinerii de la ciclul gimnazial. Așadar, trebuie să ne unim forțele ca să intervenim foarte repede la această biserică și să o consolidăm, să o renovăm, pentru că în luna noiembrie anul trecut am fost aici într-o vizită de lucru și am vorbit cu părintele paroh cu membrii Consiliului și Comitetului Parohial și le-am promis că în acest an 2026 vom acționa”, a mai spus Preasfințitul Lucian.
Biserica din Forotic a fost ctitorită în anul 1735 şi a fost finalizată în anul 1743, când a fost și sfinţită la sărbătoarea Învierii Domnului, de către episcopul Isaia Antonovici. Între anii 2007-2012 biserica a fost renovată integral prin lucrări de subzidire, renovarea acoperişului, tencuire interioară şi exterioară, completarea registrului pictural, instalaţie electrică nouă și instalaţie termică.

