Taina Sf. Maslu la „Căminul bunicilor” din Reșița
14 August 2026
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Postul Adormirii Maicii Domnului, la odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului, în ziua de 13 august 2026, la Centrul de îngrijire a persoanelor în vârstă „Căminul bunicilor” din municipiul Reșița, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, în prezența beneficiarilor instituției și a personalului îngrijitor. Slujba a fost oficiată de preoții parohiei: Florin Hotea, Sergiu Dalea și Emil Crăciun, care au adus mângâiere și întărire sufletească celor prezenți, prin rugăciune și împreună-slujire.
Slujirea Tainei Sfântului Maslu în mijlocul celor vârstnici constituie un act de profundă solidaritate și responsabilitate creștină, prin care Biserica își manifestă grija părintească față de cei aflați în încercarea bolii, a neputinței, a singurătății sau a fragilității trupești. În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru tămăduirea celor bolnavi, pentru întărirea celor încercați și pentru pacea și mângâierea sufletească a tuturor celor aflați în acest cămin. Uleiul sfințit, prin care se face ungerea celor prezenți, este semnul văzut al harului lui Dumnezeu, Care rămâne aproape de om în toate împrejurările vieții.
Prezența Bisericii într-un astfel de loc are o semnificație aparte. În fața neputinței și a trecerii timpului, omul are nevoie nu doar de îngrijire trupească, ci și de mângâiere sufletească, de rugăciune și de certitudinea că nu este niciodată singur înaintea lui Dumnezeu. Fiecare chip întâlnit în cadrul acestei slujiri poartă în sine o istorie, o viață cu bucurii și încercări, cu împliniri și dureri. De aceea, apropierea Bisericii de persoanele vârstnice reprezintă și o datorie sfântă de a cinsti experiența, jertfa și demnitatea celor care au străbătut un drum lung al vieții.
Taina Sfântului Maslu ne amintește că Biserica este chemată să fie prezentă lângă om în toate etapele existenței sale: la bucurie și la durere, la începutul vieții și în anii bătrâneții, în sănătate și în boală. Rugăciunea Bisericii devine astfel o mărturie a iubirii lui Hristos, Care nu trece nepăsător pe lângă suferința omului.
Un frumos cuvânt de învățătură a fost rostit de pr. Sergiu Dalea. La finalul slujbei, pr. paroh Emil Crăciun le-a mulțumit familiei Dușan, doamnei director Sofia Stoian și personalului si apoi a transmis un cuvânt de binecuvântare și încurajare beneficiarilor instituției, îndemnându-i să rămână statornici în credință, în rugăciune și în nădejdea în Dumnezeu, Care este „ajutor și acoperitor” pentru cei ce Îl cheamă cu inimă sinceră.
Prin astfel de momente, Biserica își împlinește una dintre cele mai frumoase misiuni ale sale: aceea de a fi aproape de oameni, de a le asculta durerea, de a le împărtăși nădejdea și de a le reaminti, prin rugăciune și faptă, că iubirea lui Dumnezeu nu părăsește niciodată pe nimeni.
La final, beneficiarii căminului au exprimat recunoștință prin glasul doamnei director Sofia Stoian pentru prezența slujitorilor Sfântului Altar și pentru momentele de rugăciune și comuniune trăite împreună. (Pr. Emil Crăciun)


