Daruri la început de an școlar
22 September 2026 Off By Herea Darius
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s- a desfășurat în parohiile din cuprinsul eparhiei Banatului de Munte, campania umanitară „Ghiozdanul cu bucurii”. Educația copiilor și sprijinirea familiilor aflate în dificultate reprezintă o prioritate constantă pe agenda pastoral-misionară și social-filantropică a Episcopiei Caransebeșului.
În urma desfășurării acestei campanii, un număr de 638 copii, au primit din partea parohiilor lor un mic ajutor pentru începutul anului școlar, constând în rechizite, ghiozdane și, în unele cazuri, haine și încălțăminte. Valoarea produselor oferite prin această campanie s-a ridicat la suma de 94.265 lei.
Prin grija ierarhului, o atenție deosebită a fost acordată și elevilor cu posibilități reduse ai Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Astfel, 10 elevi seminariști au beneficiat, din partea Centrului Eparhial, de lucrurile necesare pentru începutul anului școlar.
Elevii s-au bucurat de darurile primite, care le vor fi de folos pe parcursul anului școlar în procesul de învățare. Prin grija pe care școala de teologie o manifestă în mod constant față de elevii seminariști, se împlinesc și poruncile Sfintei Scripturi: „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”.(Matei 18,10) și „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă, chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea”.(Proverbe 22,6).


