Absolvenţi de studii superioare în teologie au susținut examenul de capacitate preoțească la Caransebeș

Absolvenţi de studii superioare în teologie au susținut examenul de capacitate preoțească la Caransebeș
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului la Centrul Eparhial din Caransebeş s-a desfăşurat joi, 6 octombrie, examenul de capacitate preoţească
Autor: Serviciul Prezidial
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului la Centrul Eparhial din Caransebeş s-a desfăşurat joi, 6 octombrie, examenul de capacitate preoţească. La această sesiune de toamnă s-au prezentat 8 candidaţi, cu toţii absolvenţi de studii superioare în teologie.

La prima probă scrisă, cei opt teologi înscrişi la examen, au avut posibilitatea să îşi prezinte cunoştinţele teologice la disciplinele Teologie Dogmatică, Morală creştină, Drept canonic şi Administraţie bisericească. Examinarea a continuat cu probe orale de verificare a cunoştinţelor din mai multe discipline, Omiletică, Catehetică, Liturgică şi Administraţie bisericească. Comisia de examinare a fost prezidată de Preasfințitul Lucian şi a fost alcătuită din părinţi consilieri de la Centrul Eparhial, totodată profesori la instituţiile de învăţământ teologic din eparhie.

„Faptul că am făcut parte din comisia de examinare ne permite nouă, celor care avem şi responsabilitatea numirii viitorilor slujitori în unităţile bisericeşti din eparhie, să-i cunoaştem pe viitorii preoţi şi să-i rânduim, cu ajutorul lui Dumnezeu în parohiile potrivite. În fiecare an, organizăm câte două sesiuni de examinare, de preferinţă primăvara şi toamna, mai ales când avem mai multe posturi clericale vacante. La încheierea examenului, avem şi o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, în care am propus spre numire în parohiile vacante, absolvenţi ai acestei sesiuni. Misiunea preotului în parohie nu este deloc uşoară, mai ales în contextul de astăzi şi ne dorim cu toţii, la fel cum îşi doresc şi credincioşii noştri, să avem cei mai buni preoţi slujitori”, a subliniat părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului.

Valabilitatea acestui examen de capacitate preoţească este de un an pentru cei care au obţinut media finală sub nota 9.00. Teologii care au obţinut media peste 9.00 se pot folosi doi ani de acest examen de capacitate preoţească, timp în care se pot înscrie pentru ocuparea uneia dintre parohiile vacante din Episcopia Caransebeșului. Media de promovare a examenului de capacitate preoțească este minim 7, iar candidaţii care nu au promovat se pot prezenta la un nou examen în sesiunile următoare.

Data: 7 octombrie 2016 • Vizualizări: 1027