Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit în Episcopia Caransebeșului

Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit în Episcopia Caransebeșului
La sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, două dintre cele mai importante aşezăminte monahale din Episcopia Caransebeşului îşi vor serba hramul
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, două dintre cele mai importante aşezăminte monahale din Episcopia Caransebeşului îşi vor serba hramul. Astfel, credincioșii care își vor îndrepta pașii către Mănăstirea Călugăra, din județul Caraș-Severin, vor avea bucuria să participe la Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului și Preasfinţitul Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja–Nikšić, din Mitropolia Muntenegrului, Patriarhia Serbiei, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi.

De asemenea toți cei prezenți la hramul așezământului monahal vor avea posibilitatea să se închine și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Călugăra, dar și la moaștele Sf. Ap. și Ev. Luca de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, aduse spre închinare de către Preasfinţitului Părinte Ioanichie.

Mănăstirea Călugăra, aflată în vecinătatea oraşului cărăşean Oraviţa, este recunoscută ca veche vatră sihăstrească. Pe locul unde astăzi se înalţă biserica mănăstirii, se găsea o peşteră unde, la jumătatea secolului al XIX-lea, au fost descoperite osemintele bine mirositoare ale unui pustnic, câteva obiecte bisericeşti, dar şi o icoană a Maicii Domnului, pictată, se pare, în Sfântul Munte Athos. Această descoperire a convins localnicii să ridice o mănăstire în acel loc, care a fost sfinţită cu mare fast de episcopul Emilian Kengelat al Vârşeţului în ziua de 1 octombrie 1861. Atât icoana descoperită acolo, cât şi izvorul din curtea mănăstirii, au fost considerate aducătoare de vindecare sufletească şi trupească, mulţime de credincioşi, din ţară, dar şi din străinătate, venind an de an la praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.

Joi, 1 octombrie, sărbătoare mare va fi și pentru obştea de maici a Mănăstirii Brebu, deoarece, din încredințarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Sfânta Liturghie din ziua hramului va fi oficiată de către părintele protosinghel Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi.

Mănăstirea Brebu a luat fiinţă în anul 1997, din iniţiativa primarului comunei Brebu, domnul Ioan Păcurariu, a credincioşilor din satele învecinate şi a familiei Toma Iţariu, care a donat terenul necesar construirii unei aşezări monahale, în locul numit Valea Popii, între localităţile Brebu şi Soceni. Piatra de temelie s-a pus în toamna anului 1997 de către Preasfinţitul Episcop Laurenţiu Streza. Construcţia bisericii s-a definitivat şi a fost sfinţită la 1 octombrie 1999. Datorită poziţiei sale, în fiecare duminică şi sărbătoare, aşezământul monahal este cercetat de mulţime de credincioşi din cele două oraşe cărăşene, Reşiţa şi Caransebeş.

Data: 29 septembrie 2015 • Vizualizări: 567