Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit în Episcopia Caransebeșului

Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Sute de credincioși și-au îndreptat pașii la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, spre Mănăstirile Călugăra și Brebu
Autor: Serviciul Prezidial
Sute de credincioși și-au îndreptat pașii la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, spre Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin. La acest mare praznic a fost cinstită Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a cărei icoană făcătoare de minuni veghează de secole acest loc binecuvântat. Pe locul unde astăzi se înalţă biserica Mănăstirii Călugăra, se găsea o peşteră unde, la jumătatea secolului al XIX-lea, au fost descoperite osemintele bine mirositoare ale unui pustnic, câteva obiecte bisericeşti, dar şi o icoană a Maicii Domnului, pictată, se pare, în Sfântul Munte Athos. Această descoperire a convins localnicii să ridice o mănăstire în acel loc, care a fost sfinţită în ziua de 1 octombrie 1861.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită anul acesta de către delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele arhimandrit Casian Rușeț, secretar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din sobor făcând parte și preoți din Muntenegru, Serbia. Sfânta slujbă a fost oficiată în Altarul de vară al așezământului monahal, fiind înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Și anul acesta Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a binecuvântat viețuitorii, ostenitorii și pe toți credincioșii care au venit să se roage Maicii Domnului la această sărbătoare, deoarece o delegație de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, condusă de părintele stareț Arsenie, a adus spre închinare moaștele Sfântului Apostol Luca, cel dintâi iconar și biograf al Maicii Domnului.

„Tradiția și vechimea acestei mănăstiri, care este cea mai veche din Eparhia noastră s-a simțit astăzi la Sfânta Liturghie, unde în prezența multor preoți și credincioși ne-am putut bucura duhovnicește de comuniunea euharistică. Delegația din Muntenegru a adăugat la bucuria noastră speranța că indiferent de naționalitate, indiferent de vremuri trebuie să fim uniți unul cu celălalt prin mărturisirea credinței noastre dreptmăritoare ortodoxe. Nădăjduim că această sărbătoare a adus în inima tuturor mai multă speranță, mai multă bucurie și dorință de regenerare morală și redescoperire a valorilor noastre tradiționale, ortodoxe și românești”, a subliniat părintele secretar Casian.

Bucurie duhovnicească și comuniune euharistică a fost și la Mănăstirea Brebu, unde din binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către părintele Gabriel Gozman, consilier social-misionar, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii, la care răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi, conduși de către părintele profesor Gheorghe Tistu.

Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii Brebu s-a pus în toamna anului 1997. Construcţia bisericii s-a definitivat şi a fost sfinţită la 1 octombrie 1999. În anul 2000, la propunerea chiriarhului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea locaşului la rang de mănăstire cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.

Data: 1 octombrie 2016 • Vizualizări: 1751