Activităţi cultural filantropice în preajma Crăciunului

Activităţi cultural filantropice în preajma Crăciunului

Album foto
În preajma Crăciunului, Episcopia Caransebeşului dezvoltă numeroaase activităţi culturale şi social-filantropice
Autor: Serviciul Prezidial
Joi, 13 decembrie, în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial, copii înveşmântaţi în costume tradiţionale de la Centrul de zi din cadrul Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” au susţinut un moment artistic în cadrul căruia au rostit poezii şi au cântat colinde. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Lucian Episcopul Caransebeşului care la final le-a împărţit cadouri iar părinţilor şi însoţitorilor iconiţe şi calendare.

Vineri, 14 decembrie a.c. Centrul de Voluntari al Episcopiei Caransebeșului, prin coordonatorul său, prof. Rada Petrișor a distribuit 50 de cadouri pentru copiii nevoiași din parohia Măru. Pachetele au fost pregătite de către Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului, în colaborare cu Societatea Femeilor Ortodoxe și în consultare cu Sectorul Social-Filantropic al Episcopiei.

Cei 50 de copii, proveniți din familii monoparentale, sau din familii cu probleme sociale, și-au așteptat darurile în paraclisul școlii din Măru. Preotul Nicolae Negrei, dimpreună cu dascălii copiilor și-au așteptat binefăcătorii și împreună au cântat o colindă, rosind deopotrivă rugăciunea ”Tatăl nostru” în capela școlară. Mai apoi au fost împărțite darurile de către domnul prof. Rada Petrișor, fiecare primind dulciuri, jucării și cărți cu povești. Cei 50 de copii, care locuiesc în șantierul barajului din apropierea satului Măru, precum și alți copii din localitatea au mai beneficiat de sprijinul material dar și cultural al Centrului de Voluntari al Episcopiei Caransebeșului, care în colaborare cu schitul Poiana Mărului, cu școala gimnazială și cu parohia au organizat pe raza comunei diferite activități educative.

Tototată, prin efortul aceluiași centru de voluntariat s-au distribuit haine pentru copii și maturi, ce se vor împărți prin osârdia și rânduiala părintelui paroh Pavel Negrei. Organizarea acestor activități va continua și după sărbătorea Nașterea Domnului, prin implicarea a cât mai mulți binevoitori în dorința de a fi alături de copiii nevoiași în mai multe localități rurale din Episcopia Caransebeșului.

Data: 14 decembrie 2012 • Vizualizări: 671