Activităţi extracurriculare la „Centrul de Zi pentru copii”

Activităţi extracurriculare la „Centrul de Zi pentru copii”
În cadrul „Centrului de Zi pentru copii” din Caransebeş, ziua de vineri, 19 octombrie, a fost dedicată activităţilor extracurriculare
Autor: Serviciul Social-Misionar
Vineri, 19 octombrie, la Complexul de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeşului, în cadrul „Centrului de Zi pentru copii”, ziua a fost dedicată activităţilor extracurriculare. Tema activităţii a fost intitulată „Coroniţa toamnei”, iar copiii, îndrumaţi de cadrele didactice specializate, au realizat ornamente specifice anotimpului toamna.

„Odată cu sosirea toamnei, zilele sunt mai puţin călduroase, dar pline de arome. Aşa cum iarna ne decorăm casa înainte de Sfintele Sărbători, putem face acest lucru şi în celelalte anotimpuri. Coroniţa poate fi agăţată într-o sală de clasă sau în vitrina unui magazin. Este uşor de realizat şi constituie o activitate plăcută şi pentru copii. Prin realizarea acestei teme se urmăreşte dezvoltarea abilităţilor practice şi de creaţie a copiilor”, a arătat Elena Babeu educator şi responsabil al Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile Cel Mare” din Caransebeş.

În cadrul „Centrului de Zi pentru copii”, sunt înscrişi 50 de copii, de ciclu primar, împărţiţi în 4 grupe. Copiii beneficiază de transport gratuit, de la şcoală la centru şi apoi de la centru acasă. De asemenea, beneficiază de servirea mesei de prânz, efectuarea temelor precum şi activităţi recreative. Centrul beneficiază de trei săli de clasă, bucătărie, sală de mese, sală de joacă, vestiar. „Centrul de zi pentru copii” este un serviciu pentru protecţia copilului a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.

Data: 21 octombrie 2012 • Vizualizări: 940